Miliardarii care nu plătesc impozite
În plină dezbatere despre noile taxe impuse multinaţionalelor, site-ul independent de investigaţii ProPublica arată cum o serie de miliardari americani au reuşit să scape de impozite mai mulţi ani de zile. Jeff Bezos, Elon Musk şi George Soros figurează, printre alţii, pe lista celor arătaţi cu degetul.
Obiectivul ProPublica este de „a denunţa abuzurile de putere şi trădarea încrederii publicului”. Cea mai recentă anchetă a site-ului de investigaţii bazat la New York se înscrie în acest demers. În perioada 2014-2018, cei mai bogaţi 25 de americani nu au vărsat fiscului american nici măcar 14 miliarde de dolari de impozite. Asta în timp ce averea lor cumulată a crescut cu peste 400 de miliarde de dolari!
Plecând de la mii de declaraţii fiscale ale unor bogătaşi americani pe care le-au consultat în amănunt cu toate că, teoretic, este vorba de documente confidenţiale, ProPublica anunţă astfel că Jeff Bezos, patronul-fondator al lui Amazon şi cel mai bogat om din lume, nu a plătit impozit federal în 2007 şi 2011. Elon Musk, în fruntea firmei Tesla, a scăpat şi el de impozite în 2018. Iată doar două nume – ambele în topul celor mai bogaţi 3 oameni din lume – citate în ancheta jurnaliştilor americani.
„Puse cap la cap, documentele pe care le-am consultat demolează mitul fiscal american care spune că fiecare îşi plăteşte partea şi cei mai bogaţi plătesc cel mai mult”, scrie site-ul de investigaţii.
ProPublica mai citează însă şi alţi miliardari care au scăpat de impozite. Michael Bloomberg, Carl Icahn şi speculatorul filantrop George Soros figurează şi ei pe lista celor care au scăpat de impozite în anumiţi ani.
Cum se explică însă faptul că unii au reuşit să scape de impozite? ProPublica îl dă drept exemplu pe Jeff Bezos care a cerut – şi obţinut – în 2011 un credit de impozite de 4.000 dolari pentru copiii săi. În acel an, patronul Amazon afirma că pierderile sale în investiţii sunt mai mari decât veniturile sale anuale.
Este adevărat că averea miliardarilor creşte graţie progresiei înregistrate în bursă de firmele lor respective. Câtă vreme însă aceşti miliardari nu îşi vând acţiunile, ei nu plătesc impozite. A-ţi minimaliza veniturile, a nu plăti dividende, a plăti impozite în străinătate sau a dona bani unor fundaţii sunt tot atâtea „şmecherii” fiscale destinate să reducă drastic socoteala finală. O altă tehnică este aceea de a te îndatora în continuu pentru a investi, precum Carl Icahn.
În ciuda demersului său, acelaşi Jeff Bezos îşi afişase luna trecută sprijinul în favoarea măririi impozitelor dorită de preşedintele SUA. Joe Biden plănuieşte această măsură ca să-şi poată finanţa uriaşul plan de investiţii în infrastructuri. Warren Buffett, campionul reducerii de impozite, a denunţat şi el în trecut felul injust în care se calculează şi plătesc impozitele în ţara sa.
„Persoanele cele mai bogate din ţară care au realizat profituri enorme în timpul pandemiei, nu şi-au plătit partea justă de impozite”, a reacţionat Ron Wyden, preşedintele democrat al comisiei de finanţe din Senatul american.
De partea sa, un purtător de cuvânt al lui George Soros a evocat pierderi în investiţii – altfel spus, afaceri proaste – în perioada 2016-2018 pentru a-şi justifica absenţa impozitului federal. În fine, Bloomberg şi Icahn au declarat site-ului de investigaţii că s-ar fi achitat de taxele pe care era necesar să le plătească.
Cum notează ziarul Le Monde, pe fond, totul este legal dar deloc echitabil. Iar Joe Biden care a propus recent să mărească procentul impozitului marginal pe venit, tot nu plănuieşte să introducă un impozit pe avere.
Citiţi şi:
Bogații vor deveni putrezi de bogați, săracii și mai săraci…
Averea cumulată a multimiliardarilor de pe Wall Street a depășit suma de 1000 de miliarde de dolari, după ce a crescut cu 40% în timpul pandemiei
yogaesoteric
1 iulie 2021