„Ministerul Adevărului” înființat de administrația Biden a fost pus pe pauză după doar 3 săptămâni

Consiliul de guvernanță pentru dezinformare (DCG) înființat de Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) la 27 aprilie, s-a dorit o comisie care să combată „dezinformarea” în mediul online, după cum a anunțat șeful DHS, Alejandro Mayorkas.

Acesta a argumentat că noua Comisie va ajuta la reducerea amenințărilor la adresa Statelor Unite și se va concentra pe migrația ilegală și Rusia, a scris Politico.

Șefa comisiei a fost numită Nina Jankovicz, un expert de la Centrul Woodrow Wilson, care studiază „intersecția democrației cu tehnologia în Centrul și Estul Europei”. Ea a fost un consilier pe probleme de comunicare strategică în Guvernul Ucrainei.

Așa cum era de așteptat, critici foarte dure au venit dinspre tabăra conservatoare. Guvernatorul Floridei, Ron de Santis, a asemuit noul organism cu „Ministerul Adevărului”, din cartea 1984 a lui George Orwell.

Guvernatorul a spus că noua măsură a administrației Biden este echivalentul unui război împotriva criticilor venite din zona conservatoare.

Nu putem avea un Minister al Adevărului în această țară. N-o să-l lăsăm pe Joe Biden să scape cu una ca asta. O să ne opunem”, a declarat el, citat de Florida Politics.

Ceea ce vor să facă este să aibă posibilitatea să arunce narațiuni false fără să existe posibilitatea de a-i contrazice. Vor să poată acuza de «conspirație rusească» și să perpetueze falsuri și să reducă la tăcere oameni ca noi”, a continuat De Santis.

El a numit-o pe Nina Jankovicz drept o „avocată a carantinelor covid, care a expus dezinformări despre laptopul lui Hunter Biden și a susținut teorii conspiraționiste despre lucrături rusești”.

Statul Florida respinge această comisie”, a tunat de Santis.

La rândul său, Tucker Carlson, cel mai popular realizator de televiziune din Statele Unite, a spus că ceea ce se petrece pare extras dintr-o „ficțiune distopică: dar nu, se petrece chiar acum în fața noastră”.

Carlson a atenționat că „acum este momentul să trasăm o linie roșie. Nu, Joe Biden, nu poți avea un Minister al Adevărului finanțat din fonduri federale și nu, Nina Jankovicz nu îl poate conduce. Punct”.

Ca urmare a reacțiilor publice, în principal din partea dreptei politice, deși criticile au venit și din partea progresiștilor și a libertarienilor civili, la 18 mai, după 3 săptămâni de funcționare, consiliul și grupurile sale de lucru au fost „puse în pauză” în așteptarea unei revizuiri, iar șefa consiliului, Nina Jankowicz, a demisionat.

Citiți și:
Cine a „gândit” Ministerul Adevărului: Bani de la MAE, „fost ofiţer în structurile de securitate”, secretar de stat al lui Cioloș și Fundația lui Soros din Kosovo
Iurie Roșca: «Statul Român ca vârf de lance al imperialismului american»

 

yogaesoteric
18 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More