Minunea uluitoare a rugăciunii unei bătrâne către Dumnezeu

Anul 1814. Întreaga Europă era bântuită de războaiele care nu mai conteneau. Oraşul Schleswig din Danemarca văzuse cu durere retragerea trupelor ocrotitoare şi populaţia rămasă în voia sorţii trăia clipe de groază, simţind apropierea duşmanilor. Ruşii şi suedezii erau aliaţi şi în curând puhoiul cotropitor se va năpusti şi asupra acestui paşnic oraş, rămas fără apărare.

La marginea oraşului, tocmai la drumul mare, se afla o căsuţă în care toţi ai casei erau în mare nelinişte. Cu spaima zugrăvită pe feţe şi cu deznădejde în priviri, erau atenţi la orice zgomot ce venea de afară. În mijlocul lor, bătrâna bunică, împovărată de ani şi necazuri, cu ochii înlăcrimaţi se ruga, grăind: „O, Doamne Dumnezeule, numai către Tine îmi îndrept tot focul inimii mele. Tu ne eşti sprijin şi ajutor. Ca să nu se apropie duşmanul de noi, înconjoară-ne, cu ziduri de apărare, Atotputernice!”

Alături de dânsa, un tinerel de vreo 20 de ani, străin de cele sfinte, o priveşte cu dispreţ, zicându-i: „Hei, bunico dragă, duşmanii se apropie de noi şi Dumnezeul tău este departe tare. Chiar dacă te-ar auzi acum – ceea ce este imposibil – cum crezi că ar putea cineva, aşa la repezeală, să-ţi înalţe ziduri de apărare în jurul casei?!”

„Dragul meu”, răspunse bătrâna cu blândeţe, „credinţa mea e neclintită. Dumnezeu poate să ne înconjoare chiar cu ziduri, dacă aşa va fi Voia Lui Sfântă. Lui mă voi ruga neîncetat.”

Dar iată, vuiet, larmă, zgomote, cântece, strigăte şi urlete se aud dinafară. Năvălitorii, îndârjiţi de asprimea războiului, de foame şi frig, pătrund prin case cu sălbăticie. Dar netulburată, bătrânica cu credinţă se ruga mai departe. După cum credinţa ei înfruntase batjocura tânărului său nepot, aşa de neclintită era şi acum, când groaza domnea în jur.

Văzând cu spaimă cum se apropia zgomotul înfricoşător al duşmanilor, tânărul nepot se apropie de bunica lui şi o rugă să tacă, ca nu cumva duşmanii, atraşi de cuvintele rugăciunii pe care bătrâna le rostea cu voce tare, să pătrundă şi în casa lor. Dar bătrâna nu-l auzea, ci mai fierbinte şi mai stăruitor se ruga: „… cu ziduri de apărare ne înconjoară pe noi, Doamne!”.

Un fapt extraordinar se petrecu: de dimineaţă şi până seara târziu, armata duşmană trecu necontenit prin faţa micii căsuţe, fără ca vreun picior de duşman să-i fi trecut pragul. Afară viscolea. Bătrâna zise către ai casei într-un târziu: „Trageţi oblonul, copii, şi odihniţi-vă, iar eu voi veghea mai departe în rugăciune”. Afară se auzeau ropote de cai, zgomote de arme, strigăte, ţipete. În casele vecine pătrundeau zeci de inamici care devastau, loveau, răneau şi răspândeau teama şi groaza în rândul celor paşnici.

Cât a fost noaptea de lungă bătrâna a rostit fără întrerupere rugăciunea ei: „Cu zid de apărare, ne înconjoară, Doamne…” Pe afară demult orice zgomot a amuţit. Zorile zilei pătrund, ca o rază de nădejde într-un suflet chinuit. Bătrâna, după ce îşi încheie rugăciunea cu câteva cuvinte de mulţumire către Domnul, trimite pe nepotul său să vadă ce-or mai fi făcând bieţii lor vecini.

Băiatul trase uşa, căci în afară nu se putea deschide, căci zăpada troienită se înălţa de doi metri în jurul casei. Toată familia privea uluită troienele de zăpadă din jur. Nepotul striga uimit şi el de ceea ce se petrecuse: „Bunico dragă, uită-te bine, căci iată în jurul casei noastre cu adevărat se află un zid de apărare. Bunul Dumnezeu, ţi-a ascultat rugăciunea şi a făcut cu noi o minune.”

„Da”, zise bătrâna, palidă după privegherea de o noapte întreagă, dar fericită că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a ocrotit pe toţi ai ei, „într-adevăr Dumnezeu cu ziduri de apărare ne-a înconjurat.”

Citiţi şi:

Puterea Rugăciunii 
Inima descătuşează forţa supranaturală a rugăciunii 
Panagia Melikiotissa, icoana împușcată cu 55 de gloanțe

yogaesoteric
17 iunie 2018