Miracole care să îi convingă în sfârșit pe cei sceptici. Dumnezeu ne face semn
de Maria Nicola
Deşi gurile rele nu mai contenesc să tot spună fel şi fel de răutăţi despre această școală de YOGA, iată că Dumnezeu și SHIVA ne fac semne care sunt uluitoare. La aceste fenomene miraculoase au fost martore sute de persoane, care au asistat înmărmurite la ceea ce se petrecea şi este exclusă ideea unei fraude sau contrafaceri. Vă oferim două astfel de exemple de miracole care să îi convingă pe cei sceptici.
Primul astfel de semn divin s-a manifestat în cadrul taberei spirituale de la Herculane în data de 8 mai 2010. Sute de oameni au văzut Soarele înconjurat de un halou în culorile curcubeului. Un alt cerc de lumină mult mai mare îl intersectează pe primul. Fenomenul misterios durează 22 de minute. Totul se petrece în condiții meteorologice normale, o atmosferă senină, fără pic de vânt. Cele două cercuri luminoase au apărut pe cer în penultima zi a taberei spirituale de vacanță organizată de MISA, zi în care urma să aibă loc cea de-a doua spirală YANG urmată de inducția stării de eliberare prin miracol divin și, în continuare, o conferință de inițiere în tainele teofaniei (teofanie – orice formă de apariție, revelație, întrupare sau manifestare senzorială a divinității în fața oamenilor). Soarele este emblema conștiinței divine și atotputerniciei spiritului, cercul reprezintă perfecțiunea dumnezeiască, iar curcubeul grația divină. Mesajul spiritual al acestui misterios fenomen ar putea fi interpretat astfel: prin grație divină (curcubeul) omul poate ajunge să-și redescopere perfecțiunea originară (cercul) și să redevină una cu conștiința divină (Soarele). Cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, în Dumnezeu, întru Dumnezeu, este ideea forță sub care a luat ființă în anul 2009 mișcarea charismatică teofanică. Complexele sincronicități legate de acest semn miraculos și semnificația acestora, precum și opiniile unor cercetători științifici legate de acest fenomen sunt analizate în detaliu în filmul documentar „Un semn miraculos al alianței divine care s-a manifestat în cadrul taberei spirituale de la Herculane în data de 8 mai 2010”, care a fost oferit cadou tuturor participanților la tabăra spirituală de la Costinești 2010. Acest film va putea fi vizionat și în cadrul Congresului internațional de YOGA „Dumnezeu ne face semn”, ce va avea loc în București între 13 și 17 octombrie 2010.
Cel de-al doilea semn divin a apărut în cadrul taberei MAHAVIRA ANANDA, ce a avut loc în Costinești în perioada 1-4 iulie 2010. Peste 300 de bărbați au asistat încremeniți de uimire, în 3 iulie, la un fenomen misterios: în timpul prezentării teoretice despre zeul SKANDA, fiu al lui SHIVA, pe imaginea care îl reprezenta pe acesta, o rază de lumină s-a suprapus perfect peste sulița pe care zeul o ținea în mână. Uimitor a fost faptul că acolo unde mâna lui SKANDA prindea sulița, raza de lumină era întreruptă.
„Un miracol se produce atunci când apare manifestarea clară a lui Dumnezeu. În acea zi, când o rază de soare s-a proiectat pe sulița din mâna lui SKANDA KARTTYKEYA, a fost un miracol. Am trăit atunci o mare bucurie interioară!”, spune Cătălin Mihalache, unul dintre participanții la această tabără. „Eram în sală, chiar la intrare, în picioare şi priveam fix la acea poză când tocmai apăruse acea fâşie de lumină pe suliţă. Pentru moment am rămas încremenit şi profund uimit de ceea ce văd. Pentru câteva clipe mi-am pierdut vocea, nu mai puteam să vorbesc şi am simţit un efect asemănător cu cel de la consacrare – brusc am simţit prin creştetul capului cum coboară un fior în tot trupul. Mi s-a ridicat părul pe mine şi mă uitam fix, încercam să mă identific cu ceea ce pentru mine nu mai era o simplă poză, ci o manifestare vie a lui Dumnezeu. Emoţia era foarte puternică; am simţit-o în primul rând în inimă, în suflet. Colegii din sală au început să murmure, să zică: «Uitaţi-vă acolo ce se petrece»”, povestește Claudiu Friciu.
Tabăra a fost organizată de grupul MAHAVIRA ANANDA, cel mai avansat și cel mai numeros grup de dinamizare masculină din cadrul școlii de YOGA MISA. În total are peste 700 de membri. În tabăra de la Costinești au participat peste 300 de bărbați, din România și din străinătate (din Anglia, Finlanda, Suedia, Irlanda, Portugalia, Ungaria, Austria, Germania, Franța etc). Programul intensiv a conținut atât practica unor tehnici de HATHA YOGA și a unor tehnici specifice pentru dinamizare masculină, cât și activități de KARMA YOGA (reparații și îmbunătățiri în vederea pregătirii taberei spirituale ce începea pe 1 august), conferințe, audieri, vizionări. „Dacă ar fi să spunem în câteva cuvinte care a fost atmosfera taberei, iată: aspirație extraordinară dublată de un efort susținut, focalizare și conștientizarea de către fiecare bărbat a nivelului pe care se află și a pașilor pe care trebuie să-i urmeze pentru a se autodepăși. Un motto potrivit pentru această tabără ar fi: «Un bărbat puternic nu se naște, ci se creează prin efort susținut…»”, spune Remus Lomoș, coordonatorul grupului MAHAVIRA ANANDA.
În momentul producerii miracolului, Teodor Pop, care este președintele asociației MAHAVIRA ANANDA, susținea o conferință despre SKANDA. „SKANDA KARTTYKEYA este primul fiu al lui SHIVA, și unul dintre aspecte sale este MAHAVIRA (după care este denumit acest grup) – marele erou în manifestare, iar SHAKTI a sa este denumită «suliță»”, punctează Teodor. Iată cum descrie acest moment Marian Vâlcescu: „Eram chiar pe podium lângă Teodor Pop, cu spatele la reprezentarea lui SKANDA KARTTYKEYA. Teodor tocmai vorbea despre simbolismul suliţei când în sală am simţit pur şi simplu o stare de înmărmurire, de sacru. Se simţea foarte vie prezenţa lui Dumnezeu. M-am întors şi am privit acea reprezentare cu SKANDA; am realizat într-adevăr că suliţa radia lumină şi era iluminată. În dreptul mâinii raza de lumină era întreruptă, era ca şi cum mâna lui ar fi prins într-adevăr o suliţă de lumină. Am încercat apoi să ne dăm seama de unde vine acea rază de lumină şi, deşi am dat draperiile la o parte, suliţa continua să fie luminată. Era un miracol! Atunci am simţit în sufletul meu o transformare care pleacă dinspre interior spre exterior. Am simţit o manifestare a graţiei lui Dumnezeu în inima mea, ca o sămânţă care va urma să înflorească pe urmă în viaţa mea, ca o picătură de lumină în inima mea.”
Pe întreaga durată a taberei între cei prezenți s-a manifestat din plin o stare de unitate și fraternitate, care s-a văzut mai ales în cadrul acțiunilor de KARMA YOGA. Mărturia lui Adrian Cojocaru este semnificativă: „Înainte de momentul acela extraordinar, de acel miracol, venisem cu toţii de la KARMA YOGA (activitatea pe care am desfăşurat-o pentru o reparaţie, amenajări), încărcaţi de acţiune şi de o anumită energie, cu care ne-am manifestat; chiar era un sentiment unic de unitate şi de fraternitate, o anumită formă masculină de impact, virilitate extraordinară. La iniţiere, de la început am perceput un câmp spiritual intens şi special, şi când Teo vorbea despre SKANDA, de acea masculinitate de care dă dovadă şi de energia YANG ascendentă, cea mai ascendentă energie YANG, simţeam ce spunea, era foarte vie senzaţia, foarte vie informaţia aceea în suflet. Apoi a apărut acel miracol care m-a umplut de bucurie şi a fost un fel de confirmare a ceea ce trăiam deja. Eram acolo cu toţii cu sufletul şi SKANDA a văzut aceasta şi s-a deschis către noi şi ne-a dăruit o impulsionare imensă. Acest miracol m-a făcut să îmi trezesc o încredere şi o credinţă mult amplificată, care elimină acea îndoială ce ne face să zicem «da, a fost o iniţiere frumoasă, dar acuma uite câte TAPAS-uri mai am şi stai să văd cum fac şi cu asta». Când ştii că El e acolo, e ca şi cum nu te mai poţi ascunde. Am făcut TAPAS-ul de comuniune cu el zilnic; TAPAS-ul este momentul fericit care mă ajută să simt trezirea unei atitudini YANG de încredere în mine, de a face ceea ce-mi propun. Mă atrage foarte mult condiţia sa de URDVARETAS şi aspir cu intensitate să ating această perfecţiune a continenţei sexuale, urmăresc comuniunea cu el şi îl rog, îl rog chiar de fiecare dată, să mă ajute în această direcţie.”
Selecția pentru inițierea în MANTRA secretă a lui SKANDA KARTTYKEYA s-a făcut în urma unui test teoretic foarte dificil din informațiile prezentate în conferințe. Toți cei prezenți în tabără au trecut cu brio testul, ceea ce este un alt exemplu elocvent de unitate a grupului şi de dinamizare a inteligenţei, memoriei şi atenţiei celor care au participat la această tabără.
În acel cadru magic miracolele erau firești, acceptate ca o confirmare a faptului că zeul SKANDA era acolo. „În tabăra MAHAVIRA ANANDA din iulie, timpul nu curgea. Era aproape un efort să gândesc în trecut sau în viitor şi trăiam foarte mult în prezent. Am fost foarte uimit de toate sincronicităţile pe care le-am trăit. Şi mai ales de acest miracol! Nu ştiu dacă ştiţi, dar în zilele de dinainte de producerea acestui miracol poza cu SKANDA KARTTYKEYA a fost mai central. Prezentarea despre suliţa lui SKANDA a fost la o anumită oră. Dacă această conferinţă ar fi fost la altă oră, automat şi Soarele s-ar fi mişcat şi nu s-ar mai fi suprapus nimic pe acea imagine. S-ar fi putut ca acea reprezentare să fie aşezată mai la stânga şi raza de soare ar fi fost lateral. Tabăra putea să fie într-o altă perioadă a anului şi unghiul ar fi fost altul… Au fost cam multe potriviri în spaţiu şi timp… Acest miracol a trezit în mine starea de mister”, spune Lucian Pintilescu. Acest miracol arată autenticitatea inițierilor și revelațiilor care sunt făcute la școala de YOGA MISA. Așa crede și Ioan Pohariu: „Ceea ce s-a petrecut în tabără a fost o confirmare a faptului că s-a început ceva divin, cosmic şi cred că a început odată cu ceea ce ne-a dezvăluit Grieg despre mişcarea charismatică teofanică, pentru că de atunci se tot ţin lanţ miracolele. Asta s-a petrecut şi acolo în tabăra MAHAVIRA ANANDA Costineşti 2010, am asistat cu toţii la un spectacol live extraordinar de bine pus în scenă şi de divin regizat de către SKANDA, de SHIVA şi de Dumnezeu. Ceva copleşitor, un spectacol atât de viu în care nu era pleonastic faptul că tu vorbeşti despre suliţă şi atunci suliţa se luminează, faptul că exact acolo unde mâna lui SKANDA prinde suliţa, raza de lumină este întreruptă. Aş putea spune că suliţa aceea îmi arată cam cum ar trebui să fie un bărbat: să fie vertical, curajos, să nu facă compromisuri, să fie luminos şi să fie constant în iubirea faţă de Dumnezeu.”
În cadrul școlii noastre de YOGA există foarte multe grupuri de SHAKTI, în care femeile au șansa de a primi o serie de inițieri speciale. Apariția acestui grup de dinamizare masculină a creat condițiile ca și bărbații să aibă parte de inițieri excepţionale. „Având în vedere că eram 300 de bărbaţi, dorinţa noastră de a ne transforma a atras graţia divină, graţia lui SHIVA, şi l-a făcut pe SKANDA KARTTYKEYA să apară prin acel miracol divin. În acel moment când s-a produs acea manifestare luminoasă legată de SKANDA, am considerat că este de fapt un fel de semnal, un fel de mesaj că grupul este pregătit să meargă mai departe, şi că de fapt are o menire spirituală, şi că este necesar să o conştientizăm, să ne mobilizăm şi toţi cei de acolo să fim conştienţi că neîntâmplător am fost în acel moment în acea conjunctură”, spune Liviu C.
Costin Cuibuș relatează: „La un moment dat, pe imaginea care îl reprezenta pe SKANDA s-a aprins pur şi simplu suliţa pe care acesta o ţine în mână, chiar la câteva momente după ce a început să se prezinte semnificaţia suliţei. Perdelele erau trase la sala în care eram, iar afară era un soare foarte puternic. O reflexie a razelor solare s-a proiectat într-un mod perfect pe suliţa din imaginea respectivă, cu o fidelitate atât de mare încât practic lumina cădea strict pe băţul respectiv al suliţei şi se întrerupea în dreptul mâinii, ca şi când în relief SKANDA chiar ţinea acea suliţă. Lungimea razei solare era chiar de dimensiunea imaginii. A fost copleşitor să fii acolo în sală. Dincolo de elementele fizice care am putea spune că au produs acest miracol, nu puteai să nu resimţi interior ceea ce se producea acolo cu adevărat. Simţeai faptul că cel despre care chiar se vorbea îşi manifestă prezenţa, se manifestă pentru noi.”
Trăirea unui asemenea miracol elimină din ființă orice urmă de îndoială. „Se făcea prezentarea zeului SKANDA KARTTYKEYA. Am constatat cu surprindere că atunci când se vorbea despre reprezentarea simbolică a suliţei, a apărut acea rază magnifică de lumină proiectată chiar pe suliţa zeului. Aceasta este pentru mine un miracol ce mi-a dăruit o confirmare sufletească. Până atunci mai aveam mici îndoieli care au fost spulberate dintr-o dată. A fost o confirmare că noi suntem pe cale şi facem bine ceea ce facem. Am trăit atunci o stare de umilinţă, pot să spun exemplară, şi o stare de aspiraţie. Am simţit că prind aripi. Am înţeles atunci că miracolele chiar se petrec clipă de clipă lângă noi, doar că noi trecem de foarte multe ori pe lângă ele fără să le băgăm în seamă. Graţia lui Dumnezeu s-a manifestat pentru mine şi acum pot spune: eram un puşti iar acum sunt pe cale să devin bărbat”, concluzionează Marian Ilie.
Aceste două adevărate miracole, care nu pot fi contestate, au fost trăite de sute de persoane și au avut asupra lor un profund efect transformator. Iată că cei sceptici și ignoranți au acum o dovadă în plus pentru a se convinge de autenticitatea acestei școli de YOGA și de susținerea divină de care ea se bucură.
yogaesoteric
7 octombrie 2010