Miracolul compasiunii

 de Aretina Timoce

„Maestre, cum aş putea eu să ajut lumea?”, întreabă aspirantul plin de entuziasm.
„Chiar aşa, cum ai putea TU să ajuţi lumea?”, răspunde Ghidul spiritual cu un surâs.

Cu câţiva ani în urmă am avut ocazia să o întâlnesc pe Jetsunma Tenzin Palmo, una dintre puţinele yoghine occidentale care au trăit experienţa unei retrageri spirituale într-o peşteră din Himalaya, vreme de 12 ani. Pe atunci nu ştiam prea multe despre ea. Îmi fusese prezentată în timpul unui prânz servit la un centru budist din Himachal Pradesh, de către o altă călugăriţă budistă, de origine australiană, cu care călătoream prin India. Am întrebat-o ce aspecte din budismul tibetan i-a fost greu să aplice în propria practică spirituală. Cu un umor tipic englezesc, călugăriţa de peste şaizeci de ani mi-a explicat că deşi caută din răsputeri să ajute aşa-zisele „ţări înapoiate”, occidentalii au mai multă nevoie de compasiune pentru ei înşişi decât ar putea crede. Căci, spre deosebire de tibetani (care primesc educaţia necesară şi pot aborda frontal problema ego-ului), ego-urile occidentalilor, deşi infatuate, se înmoaie la prima lovitură… dar nu mor, căci personalitatea este practic nedezvoltată, nematurizată şi nu ştie cum să primească această confruntare.

Ajută-te pe tine însuţi

După discuţia cu ea, a fost prima oară în viaţă când mi-am pus serios şi sincer problema auto-compasiunii. Şi am înţeles că abia atunci când ajungi să te accepţi pe tine însuţi, când „faci pace” cu propria persoană, când mintea ta s-a liniştit, poţi să începi să îi ajuţi pe alţii. Abia atunci începi să înţelegi că a avea şi a manifesta compasiune faţă de ceilalţi înseamnă să te incluzi şi pe tine însuţi în rândul lor. Că primul pas în ajutorarea celorlalţi este să te ajuţi întâi pe tine însuţi. Că marea revoluţie a lumii începe cu propria revoluţie interioară.
De atunci mi-a fost mult mai uşor să înţeleg dezvoltarea conceptului de BODHICITTA, atât de des întâlnit în budismul MAHAYANA: să te sprijini pe tine însuţi, să devii perfect din punct de vedere spiritual, căci astfel devii capabil să oferi, plin de compasiune, un ajutor competent celorlalţi.

Atâta vreme cât nu este desăvârşit spiritual, omul nu cunoaşte cu anticipaţie efectele acţiunilor sale şi atunci ceea ce consideră a fi ajutor nu este neapărat de folos. Şi am avut chiar în India o dovadă când nişte occidentali veniţi să studieze la un centru de meditaţie din Dharamsala au fost profund impresionaţi de explicaţiile profesorului în legătură cu binefacerile generozităţii. Tocmai de aceea s-au hotărât să adune bani pentru a ajuta cerşetorii din regiune. Dar a doua zi au găsit un singur cerşetor şi oamenii, plini de mărinimie, s-au hotărât să-i dea lui toţi banii strânşi. Câteva zile mai târziu cerşetorul a fost găsit în comă alcoolică: îşi cumpărase alcool de toţi banii primiţi, pentru a sărbători evenimentul!

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face

Compasiunea stă la temelia tuturor religiilor şi a multor căi spirituale autentice. Ea le dă viaţă şi le însufleţeşte. Ea le hrăneşte şi le ordonează. Căci ce anume dacă nu sentimentul profund de compasiune faţă de suferinţa sau ignoranţa celorlalţi te poate face să îţi dedici viaţa pentru a-i ajuta să-şi depăşească propria condiţie? Ce altceva dacă nu compasiunea îi face pe bodhisattva-şi să renunţe la fuziunea ultimă cu Realitatea Divină pentru a putea să mai rămână în manifestare şi astfel să fie de folos oamenilor în nevoie?

Regăsim compasiunea întrupată în modelul divin Iisus Christos şi exprimată chiar de el însuşi în numeroase parabole sau prin faptele vieţii sale. Cea mai cunoscută este parabola bunului samaritean. În creştinism i se acordă o valoare imensă şi tocmai de aceea se sărbătoreşte în fiecare an în calendarul ortodox în a 25-a duminică după Rusalii.
Regăsim compasiunea şi în islamism unde fiecare dintre cele 114 versete ale Coranului (cu excepţia unuia singur) începe cu formularea: „în numele Domnului Dumnezeu, Cel milostiv şi plin de compasiune”.

Jainiştii au revărsat sentimentul compasiunii nu doar asupra tuturor fiinţelor umane, ci şi asupra oricărei vieţuitoare. Viaţa e considerată sacră în toate formele ei. De aceea jainismul este singura religie care cere devoţilor săi să fie strict vegetarieni. Nicio hrană nu este acceptată dacă a fost obţinută prin forţă, maltratare sau ucidere.

Hinduşii consideră că Mama Divină ia forma Marii Puteri Cosmice TARA pentru a-şi arăta compasiunea faţă de toate fiinţele, pentru a le ghida şi a le oferi protecţia sa necondiţionată când se află la strâmtoare. Mai mult, fiecare dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice din tradiţia MAHA VIDYA YOGA prezintă aspectul lor personal de compasiune şi dăruire a graţiei divine eliberatoare.

Tradiţia iudaică pomeneşte în numeroase episoade biblice compasiunea divină faţă de greşelile şi suferinţa umană. Regele David imploră adesea compasiunea divină în minunaţii săi Psalmi. Rabi Hilel a rămas celebru pentru modul în care a răspuns succint unui neofit care-i cerea să-i dezvăluie esenţa Torei: „Ce ţie nu-ţi place, nu-i face aproapelui tău. Aceasta este întreaga Tora. Restul e doar explicaţia ei.”

Compasiunea reprezintă miezul budismului MAHAYANA. Căci compasiunea singură manifestată faţă de toţi oamenii în suferinţă este de ajuns pentru a face diferenţa majoră dintre condiţia de arhat, spre care tinde aspirantul căii HINAYANA (şi care presupune eforturi pentru atingerea propriei desăvârşiri spirituale) şi cea de bodhisattva, spre care aspiră practicantul căii MAHAYANA şi care implică, în principal, generarea şi menţinerea dorinţei intense de a se desăvârşi spiritual pentru a putea fi de un real ajutor cât mai multor semeni ai noştri.

Toţi suntem fraţi

De-a lungul timpului, compasiunea s-a dovedit, pe lângă sentimentul cel mai profund al umanizării fiinţelor, un veritabil liant afectiv şi spiritual între toate vieţuitoarele. Ea ne arată cât se poate de limpede că nu suntem singuri. În toată această urzeală a existenţei suntem mereu împreună, reflectându-ne unii pe alţii, îmbogăţindu-ne unii pe alţii prin simpla noastră existenţă. Marele yoghin al Indiei Sri Aurobindo spunea de altfel că adevăraţii paşi în evoluţia spirituală individuală sunt făcuţi abia atunci când umanitatea însăşi face acei paşi.

Există în AVATAMSAKASUTRA – unul dintre cele mai cunoscute şi influente texte din budismul MAHAYANA – o povestioară care ilustrează foarte convingător interdependenţa tuturor lucrurilor şi felul în care fiecare dintre noi, fie că ştie fie că nu ştie, este strâns legat de existenţa celorlalţi. În tărâmul divin al marelui zeu INDRA, SVARGA LOKA, un artist desăvârşit a făcut o ţesătură magică, o ţesătură care se întinde la infinit, în toate direcţiile. Artistul a satisfăcut dorinţele zeilor şi a aşezat în fiecare împletitură a urzelii câte o piatră preţioasă. Pentru că ţesătura se desfăşoară la infinit, numărul pietrelor preţioase este infinit. Într-un mod miraculos, fiecare piatră le reflectă pe toate celelalte pietre din ţesătură, în timp ce ea însăşi este reflectată într-o multitudine de culori de toate celelalte pietre. De asemenea, fiecare reflexie a pietrelor regăsită în acea piatră conţine reflexiile celorlalte pietre. Şi aşa la nesfârşit.

Deschide-ţi total inima

În viaţa noastră de zi cu zi sentimentul compasiunii este cel care mişcă inimile împietrite şi readuce zâmbetul pe chipul celor în suferinţă. Sentimentul exprimă profunda înţelegere a durerii celui de lângă tine şi dorinţa ta sinceră de a-l ajuta. În aventura cunoaşterii de sine, compasiunea joacă un rol esenţial – poate da la o parte barierele ridicate de ignoranţă între noi şi ceilalţi, între noi şi noi înşine.

Pentru a sublinia importanţa compasiunii în viaţa oricărui om Lama Zopa Rinpoche obişnuia să le spună adesea devoţilor săi:

„Trăieşte cu deplină compasiune,
Munceşte cu deplină compasiune,
Iubeşte cu deplină compasiune,
Meditează cu deplină compasiune,
Bucură-te cu deplină compasiune,
Iar când necazurile se ivesc,
Depăşeşte-le cu deplină compasiune.
Aşa, la sfârşitul vieţii tale pământeşti,
Vei putea părăsi această lume cu compasiune.”

„Compasiunea presupune să trezeşti în tine starea de omenie care ne permite să simţim apoi în mod tainic, empatic, ceea ce trăieşte celălalt. Suferinţa care există pe această planetă… fără îndoială că pentru a ajunge cât de cât să o depăşim, soluţia înţeleaptă este ridicarea din ignoranţă. Pentru că ceea ce face întotdeauna să apară suferinţa este ignoranţa. În felul acesta, în noi se poate trezi o stare de milă dumnezeiască şi astfel din noi va izvorî, inspirată de Dumnezeu, această stare de iubire copleşitoare care îi va ajuta pe ceilalţi şi totodată ne va transforma profund pe noi. Niciodată starea de compasiune nu rămâne fără ecou adânc în fiinţa noastră.” profesor yoga Gregorian Bivolaru

Articol preluat de pe site-ul yogamagazin

Citiţi şi:
TARA, Marea Putere Cosmică a Compasiunii
Aforisme şi cugetări despre viaţă (4)

yogaesoteric
22 august 2013

Also available in: English