Misterele creaţiei în viziunea spiritualităţii yoghine
profesor yoga Gregorian Bivolaru
Motto: „În această lume, fiecare poate constata
că păsările şi animalele duc o viaţă armonioasă, deşi le lipseşte educaţia.
De ce oare omului îi lipseşte acest simţ al vieţii armonioase, deşi el este în plus înzestrat cu inteligenţă?”
Omul contemporan a învăţat până la urmă să zboare prin aer precum păsările şi să înoate prin ocean precum peştii. Dar el nu a învăţat totuşi cum să trăiască, ca om, armonios pe acest pământ. Ştiinţa ne poate învăţa adeseori multe lucruri, cum ar fi să zburăm prin aer şi să înotăm în oceane, totuşi numai spiritualitatea şi nu ştiinţa este cea care ne poate învăţa cum să trăim în pace, ca oameni, pe pământ. Astfel, dacă pentru noi este evident că ştiinţa favorizează dezvoltarea exterioară a omului, trebuie neapărat, în acelaşi timp, să căutăm ajutorul spiritualităţii pentru a ne dezvolta plenar şi armonios lăuntric. Spiritualitatea nu înseamnă adeziunea oarbă, fanatică la anumite credinţe. Pentru cel înzestrat cu bun simţ apare evident că spiritualitatea ajută oamenii să atingă ţelul suprem al vieţii umane, bazându-se pe discriminare, înţelepciune şi valori sacre.
TOATE ORIENTĂRILE SPIRITUALE AUTENTICE NE ÎNVAŢĂ DOAR CEEA CE ESTE BUN, FIINŢA TREBUIE DOAR SĂ LE ÎNŢELEAGĂ CORECT ŞI SĂ-ŞI ARMONIZEZE APOI VIAŢA CONFORM ÎNVĂŢĂTURILOR LOR.
DACĂ MINTEA NOASTRĂ ESTE BUNĂ ŞI DATORITĂ AMPLIFICĂRII BUNULUI SIMŢ LĂUNTRIC GÂNDEŞTE BINELE, CE GREŞEALĂ PUTEM GĂSI ÎNTR-UN CURENT SPIRITUAL AUTENTIC?
Prin urmare, niciun curent spiritual autentic nu poate fi niciodată rău. Tocmai de aceea marele om de ştiinţă Albert Einstein afirma că spiritualitatea şi religia fără ştiinţă sunt schiloade şi neconvingătoare, iar ştiinţa fără spiritualitate şi religie este oarbă, arătând astfel necesitatea stringentă a unei simbioze armonioase între ştiinţă, spiritualitate şi religie pentru ca aceasta să servească cât mai bine nevoilor actuale ale umanităţii.
Spiritualizarea este de un ajutor imens în favorizarea unei dezvoltări optime, integrale a personalităţii umane. Ea revelează gradat unitatea în diversitate. Adevărata spiritualitate învaţă armonia şi unitatea tuturor curentelor spirituale autentice. Atât esenţa cât şi scopul tuturor orientărilor spirituale adevărate este dobândirea purităţii perfecte a minţii şi a inimii. Fiecare curent spiritual sau religie are propriile sale precepte şi principii. Dar niciun curent spiritual veritabil nu predică ura, neadevărul sau nedreptatea. „Spune adevărul”, „fii drept”, „iubeşte-L pe Dumnezeu” – spun UPANISHADELE. Astfel de îndemnuri sacre pot fi găsite de asemenea în toate celelalte curente spirituale sau religii. Astfel, toate curentele spirituale afirmă valorile umane universale şi servesc drept lumină călăuzitoare ce duce la progresul şi dezvoltarea armonioasă a umanităţii. Ele toate facilitează, mai devreme sau mai târziu, descoperirea şi manifestarea scânteii Divine (Spiritul, ATMAN) care există în om. La o analiză foarte atentă constatăm însă că în perioada actuală oamenii, în general, şi tinerii în special, au uitat străvechea orientare spirituală a tradiţiei milenare, valorile sacre şi s-au îndepărtat de Dumnezeu, fiind amăgiţi de ştiinţa modernă şi cel mai adesea de tehnologie.
Totuşi, odată cu trecerea timpului, chiar şi oamenii de ştiinţă geniali se îndreaptă către ideea că universul este permanent ghidat şi guvernat de infinite puteri divine. Nenumăratele planete şi stele din univers se mişcă cu viteze foarte mari. Dacă ele ar devia foarte puţin de pe orbitele lor, sau dacă şi-ar modifica doar foarte puţin viteza ar rezulta un holocaust universal. Cine le comandă lor oare să-şi respecte viteza şi orbita? Oamenii de ştiinţă contemporani creează sateliţi artificiali care gravitează în jurul Pământului. Dar aceşti sateliţi se prăbuşesc sau iau foc în câteva zile sau luni, în timp ce planetele, în creaţia lui Dumnezeu, se învârt pe orbitele lor din timpuri imemoriale, fără să se prăbuşească sau să ia foc. Lumina călătoreşte cu o viteză de 300000 km/s. Chiar având o asemenea viteză extraordinară, luminii îi trebuie sute de mii de ani pentru a trece prin familiile sau constelaţiile de sori şi stele. În Calea Lactee, care ne este vizibilă nouă, sunt totuşi nenumărate stele pe care încă nu le cunoaştem. Lumina de la unele din aceste stele nu a ajuns pe Pământ, deşi s-au scurs eoni de când ele au fost create. Nici chiar oamenii de ştiinţă cei mai inteligenţi nu pot înţelege complet asemenea aspecte ale creaţiei. Ce mare şi evident contrast există între omul de ştiinţă care se umflă în pene cu mândrie pentru că a descoperit o infimă fracţiune din misterul creaţiei şi Creator (Dumnezeu), care guvernează în eternitate întregul univers cu înţelepciune, linişte, răbdare şi iubire, fără niciun fel de emfază şi mândrie!
Şi aceasta nu este singurul lucru. Felul în care această creaţie se manifestă şi funcţionează este uimitor pentru cel înţelept, fiind permanent dincolo de orice încercare de descriere prin cuvinte. De exemplu, bioxidul de carbon expirat de om este absorbit de plante, iar oxigenul eliminat de plante este inspirat de om. Cine oare a făcut această măiastră aranjare a unui beneficiu mutual în natură? Sfinţi poeţi precum Purandaradas au cântat rugăciuni către Dumnezeu cel misterios şi atotputernic în termenii următori: „Cine oare a udat, a hrănit şi a făcut să crească micuţii arbuşti sau copacii gigantici din crăpăturile stâncilor de pe munte? Cine a pictat frumosul cocoş de munte şi coada sa în culori atât de atrăgătoare? Cine a aranjat minunata combinaţie a corpului verde şi a ciocului roşu la papagal?”
Oamenii de ştiinţă pot explica toate aceste lucruri ca fiind „Legi ale naturii”. Dar sunt oare aceşti oameni de ştiinţă capabili să transceandă Natura sau să se dispenseze în totalitate de materialele necesare, deja existente în Natură? Orice om de ştiinţă numeşte a fi „creaţia” lui ceea ce nu este decât o formă derivată, o combinaţie a elementelor de bază ce deja se găsesc în Natură. De exemplu, omul de ştiinţă produce apa combinând oxigenul cu hidrogenul. Dar, judecând mai departe, care om de ştiinţă până în prezent a produs sau creat el singur, fără a porni de la NIMIC, oxigenul sau hidrogenul? Aceste elemente sunt produse de lumina Soarelui. În acelaşi fel, orice ar putea produce la ora actuală un om de ştiinţă este bazat numai şi numai pe permutarea şi combinarea unor materiale ce există deja în natură. Acest fapt este cu prea multă uşurinţă ignorat de majoritatea oamenilor de ştiinţă. Dacă medităm asupra misterelor şi secretelor insondabile ale Naturii, chiar dacă nu suntem înzestraţi cu prea multă inteligenţă, vom fi nevoiţi să admitem, plini de uimire, existenţa unei formidabile puteri divine ce se află, de cele mai multe ori nebănuită, în spatele tuturor acestor fenomene minunate.
Haideţi să luăm acum un alt exemplu. Există aproape şase miliarde de fiinţe umane în lume. Dar este uimitor cum într-o populaţie chiar extrem de mare nu există totuşi nici măcar două persoane exact identice! Ce creator, în afara lui Dumnezeu, ar putea face această extraordinară minune? Bunurile fabricate de „creatorii” moderni sunt toate identice pentru că ele provin de la acelaşi model sau şablon. Ce contrast! De aceea practicanţii YOGA avansaţi ar trebui să urmărească să înţeleagă misterele Naturii.
Noi suntem adeseori tentaţi să considerăm în mod simplist creaţia ca atare, gândind că aceasta în fond nu este decât Natura inconştientă, ignorând astfel Principiul Divin Conştient care, permanent armonizează Natura şi creează astfel un echilibru corect între toate constituentele sale diferite. Oamenii de ştiinţă şi tehnologii, urmărind de cele mai multe ori interese egoiste, renume şi faimă, ignoră securitatea şi tainele societăţii şi ale naţiunilor, tulburând prin anumite acţiuni echilibrul Naturii, aceste aspecte având drept consecinţă diferite accidente şi calamităţi, pierderi şi suferinţe pentru foarte mulţi oameni. De exemplu, oceanele conţin aerul care ar putea fi necesar Pământului pentru mai mult de zece ani. Un fulger de pe cer emite suficientă energie pentru a satisface necesarul întregii lumi timp de 20 de ani. Construind în mod haotic diguri gigantice şi acumulând cantităţi imense de apă într-un singur loc, pământul coboară în acea zonă şi, în consecinţă, compensativ, se ridică într-o altă zonă, precum valurile mării. Exploatarea fără discernământ a resurselor naturale, realizată de oamenii de ştiinţă şi de tehnologi ai diferitelor mine pentru extracţie de minerale, petrol şi alte uleiuri creează un dezechilibru şi atrage după sine poluarea celor cinci elemente majore – Pământul, Apa, Focul, Aerul, Eterul, lucru care duce la catastrofe, precum cutremure de pământ, erupţii vulcanice etc. Proliferarea rapidă aberantă şi excesivă a industriilor, fabricilor, automobilelor, etc., are printre altele ca efect poluarea atmosferei şi este totodată responsabilă pentru creşterea frecvenţei unor boli, cum ar fi eosinofilia, astmul, pneumonia, surzenia, febra tifoidă etc. Totuşi, ştiinţa în sine nu este rea şi ceea ce este totdeauna necesar este ca omul să o folosească cu măsură, într-un mod corect, înţelept şi judicios.
Studenţii de astăzi au, mulţi dintre ei, o credinţă implicită şi oarbă în ceea ce oamenii de ştiinţă susţin şi spun. Totuşi oricât de mult şi de des ar răsuna asemenea cuvinte în urechile lor, acestea nu trezesc aproape niciodată credinţa în Dumnezeu. Studenţii şi elevii mai întâi de toate ar trebui să aibă o fermă credinţă în existenţa lui Dumnezeu. Un simplu motiv, suficient de semnificativ pentru aceasta, este faptul că în dicţionarele tuturor limbilor găsim cuvântul „Dumnezeu” printre celelalte cuvinte. Orice dicţionar conţine doar cuvinte care se referă la lucruri existente în lume cum ar fi: păsări, animale cât şi obiecte neanimate. Lucrurile inexistente nu au niciun loc în dicţionar. Simplu fapt că cuvântul „Dumnezeu” apare în toate dicţionarele, este suficient pentru oricine să dovedească existenţa lui Dumnezeu. Chiar dacă încă nu am văzut sau experimentat unele din lucrurile sau aspectele incluse în dicţionar, există totuşi alţi oameni care le-au văzut sau experimentat. Astfel bazându-ne doar pe experienţa noastră limitată nu putem nega existenţa niciunui lucru sau aspect menţionat în dicţionar. Chiar dacă nu am trăit încă niciodată experienţa existenţei lui Dumnezeu, există totuşi oameni care L-au experimentat ca realitate şi de aceea cuvântul „Dumnezeu” îşi găseşte pretutindeni un loc în dicţionar. Unii dintre dumneavoastră pot totuşi argumenta că în dicţionar există unele cuvinte cum ar fi „Floarea-Soarelui” sau „Cornul-Iepurelui”, ale căror obiecte corespondente nu există în lume. Dar în aceste situaţii trebuie să ştim că ele nu sunt cuvinte singulare prin ele însele, ci cuvinte compuse create prin combinarea a două cuvinte simple. Fiecare dintre cuvintele simple „soare” şi „floare” se referă la lucruri existente; şi la fel stau lucrurile cu cuvintele „iepure” şi „corn”. Cu toate acestea, într-adevăr, nu există anumite obiecte în lume corespunzând în mod exact unor cuvinte legate artificial cum ar fi „floarea soarelui” sau „cornul iepurelui”.
Unui om de ştiinţă, care voia să ştie semnificaţia reală a cuvântului „PARAMA HAMSA” (Suprema Lebădă), folosit adeseori în tradiţia spirituală orientală, i s-a spus că, la fel cum lebăda separă cu uşurinţă laptele de apă, mişcându-şi ciocul într-un amestec de lapte şi apă, în mod asemănător, cel care a atins etapele superioare în YOGA, PARAMA HAMSA, prin puterea sa de discriminare, prin întrebările sale corecte şi prin înţelepciunea ce rezultă în cazul său, îi ajută chiar şi pe ceilalţi aspiranţi să separe ATMA (Sinele) de ANAATMA (non-sinele). În schimb, atunci când omul de ştiinţă a fost întrebat cine a înzestrat lebăda cu capacitatea minunată de a separa laptele de apă, omul de ştiinţă a răspuns că, fără îndoială, atunci când acidul secretat chiar de ciocul lebedei vine în contact cu amestecul de lapte şi apă, acidul covăseşte laptele, separându-l astfel de apă. Dar, mergând chiar mai departe de acest aspect, apare apoi firesc întrebarea: cine a plasat acest acid în ciocul lebedei? A făcut oare vreun om de ştiinţă acest lucru? Nu, fără îndoială, doar Dumnezeu a făcut aceasta. Cine priveşte astfel din aproape în aproape realitatea constată într-adevăr că acestea sunt misterele creaţiei lui Dumnezeu.
În urmă cu aproximativ 50 de ani oamenii de ştiinţă credeau în mod simplist că nu există o putere mai mare decât energia atomică. Ei îşi exprimau chiar teama că dacă în continuare atomul este în mod aberant sau malefic dezagregat aceasta va duce la dezastru. Acum însă, după nenumărate cercetări şi experimentări ce au avut loc în timpul ultimilor 50 de ani, oamenii de ştiinţă au fost capabili să descopere că există energii mult mai mari decât puterea atomică. În mod similar fiinţele care în prezent nu au trăit încă experienţa existenţei lui Dumnezeu pot, practicând chiar moderat YOGA, să o trăiască după, să zicem 10 ani. Ele vor realiza atunci extaziate că divinitatea cuprinde totul. Pentru a ajunge aici, încă de la început, fiinţa umană trebuie să creadă cu fermitate acest lucru. Fără credinţă în Dumnezeu, viaţa omului se va scurge în van, fiind lipsită de un sens adevărat. Pe lângă ştiinţele fizice ar trebui deci să urmărim, cu aceeaşi asiduitate, să înţelegem ştiinţa spirituală cel puţin într-o oarecare măsură. Mai ales din acest punct de vedere practica corectă şi sistematică a diferitelor forme de YOGA tradiţională ne poate ajuta imens.
Adeseori chiar şi cei care practică YOGA într-un mod neserios şi superficial se lasă cu uşurinţă pradă unor îndoieli fără rost care le macină energia, timpul şi credinţa în Dumnezeu.
Un cursant din anul I de YOGA a venit într-o zi la mine şi a spus: „Am citit că SHANKARACHARYA a spus că BRAHMAN, Supremul Absolut, este doar el singur REAL şi lumea este iluzorie, dar BRAHMAN (Supremul Absolut) care se spune că este real nu poate fi văzut nicăieri, în timp ce noi experimentăm în mod viu şi continuu aşa numita lume iluzorie în viaţa noastră de toate zilele, cu toate câştigurile şi pierderile, bucuriile şi suferinţele care o însoţesc şi aceasta nu pentru un an sau doi, ci pentru o perioadă de mulţi ani. Deci cum putem noi crede atunci că lumea este iluzorie?” La acestea eu am răspuns: „Dragul meu! Nu-ţi pierde timpul şi energia gândindu-te în mod inutil la asemenea întrebări. De ce te preocupi atât de mult de realitatea sau irealitatea lui BRAHMAN (Supremul Absolut) şi a lumii? Lasă-le chiar lor aceste întrebări (adică lui BRAHMAN şi lumii). Mai întâi de toate caută în tine, cunoaşte-te şi astfel găseşte adevărul despre tine însuţi. Tu poţi, în aparenţă, gândi că eşti real. Dar cu adevărat real este considerat doar acela nemuritor, din fiinţa ta, care nu este supus niciunei schimbări în timpul tuturor celor trei perioade ale timpului (adică în trecut, prezent şi viitor). În lumina acestui criteriu esenţial, deoarece corpul său fizic este supus schimbării de la un moment la altul şi deoarece el este predispus până la urmă să dispară în întregime la un moment dat, el este, tocmai de aceea, considerat a fi iluzoriu. Tot astfel se întâmplă şi cu restul lumii care te înconjoară”.
Tinerii din ziua de azi argumentează adeseori în mod naiv că ei nu sunt deloc supuşi niciunei schimbări uitând, datorită superficialităţii, faptul că corpul lor este totuşi, în mod evident, supus schimbărilor timpului – naştere, copilărie, adolescenţă, maturitate, bătrâneţe şi moarte. Astfel, totul în această lume, cu excepţia Spiritului este supus schimbării timpului şi tocmai de aceea lumea este considerată de cei înţelepţi, a fi iluzorie. SHANKARACHARYA nu a spus, prin urmare că lumea este în mod absolut ireală. El o numeşte însă iluzorie datorită amestecului de realitate şi irealitate pe care îl prezintă ea şi care apare la un moment dat şi dispare într-un alt moment. Totuşi, cei care practică YOGA ar trebui să înţeleagă că există permanent un suport al acestei realităţi ce susţine această lume iluzorie. Aceasta poate fi ilustrat prin intermediul unei tăvi de metal. Această tavă de metal poate fi transformată într-o sabie azi, într-o cupă mâine sau într-o lingură poimâine. Dar substanţa de bază care se află dincolo de aceste nume şi forme schimbătoare continuă să fie metalul fără de schimbare, care continuă să existe. Niciodată metalul şi cupa, lingura, sabia sau tava, nu pot fi separate una de cealaltă. În mod similar, realitatea, nemuritoare eternă şi neschimbătoare a lui BRAHMAN (Supremul Absolut) este substratul ce susţine permanent lumea iluzorie mereu schimbătoare.
Adeseori cei ce practică YOGA în Occident sunt cu uşurinţă victimele unor dubii sau a lipsei de credinţă în tot ceea ce fac sau exersează în YOGA, deoarece există o evidentă lipsă de profesori şi ghizi spirituali cu adevărat capabili să coboare la nivelul aspiranţilor YOGA şi să le explice lucrurile clar, pe înţelesul lor, impulsionându-i totodată spiritual, telepatic, prin puterea exemplului lor personal. Totuşi, graţie experienţei lăuntrice ce rezultă din GRAMUL DE PRACTICĂ, aspirantul YOGA consecvent va ajunge până la urmă să pătrundă semnificaţia imperativelor expuse în anumite texte secrete ale înţelepciunii yoghine: „cel ce se îndoieşte va pieri”, „cel ce are o mare credinţă va dobândi forţa, libertatea, extazul şi înţelepciunea”. Pentru a progresa rapid în YOGA, atât eliberarea de îndoială cât şi credinţa fermă sunt necesare pentru a dobândi în scurt timp iluminarea, la fel cum sunt necesare cele două polarităţi, una pozitivă şi alta negativă, pentru ca într-un bec lumina să apară. Deci este necesar ca eliberarea deplină de îndoială pe de o parte şi credinţa fermă pe de altă parte să constituie cele două maluri între care râul vieţii noastre plenare şi armonioase va curge astfel încât, în final, el să se poată cufunda în oceanul dătător de beatitudine, libertate şi înţelepciune al graţiei divine.
O mare yoghină şi înţeleaptă, fiinţă eliberată din India, SWAMI MEERA, a spus: „Depăşind toate dificultăţile m-am avântat cu curaj şi m-am cufundat adânc în oceanul vieţii lumeşti unde, în final am găsit perla preţioasă al cărei nume este Marele KRISHNA. Dacă aş pierde chiar şi pentru o zi această perlă e posibil să n-o mai capăt din nou. De aceea, pentru mine, Tu, Dumnezeul meu, eşti permanent singurul meu refugiu.” Tot astfel este posibil, pentru cei care aţi venit în contact cu această cale şi veţi rata OCAZIA să nu mai aveţi o asemenea şansă de aur încă o dată în această viaţă. De aceea va trebui să urmăriţi cu tenacitate să adunaţi cu atenţie perlele ideilor preţioase care vă sunt accesibile acum, atât teoretic cât şi practic, astfel încât ele să vă fie de folos pentru tot restul vieţii. Procedând astfel, existenţa va avea un sens real şi va fi plină de armonie, fericire şi pace profundă.
Am dat, într-o operă a scriitorului LUIS BORGES, de o demonstraţie a existenţei lui Dumnezeu, bazată pe ceea ce el numeşte „argumentum ornithologicum”: „Închid ochii – zice scriitorul argentinian – şi văd un zbor de păsări. Viziunea durează o secundă, poate şi mai puţin. Numărul lor este oare determinat sau nu? (…) Dacă Dumnezeu nu există, numărul e nedeterminat, căci nimeni n-a fost în stare să ţină socoteala lor. În acest caz, am văzut un număr de păsări, să zicem inferior lui zece şi superior lui unu, dar n-am văzut nouă, opt, şapte, şase, cinci, patru, trei şi nici două păsări. Am văzut un număr care e cuprins între zece şi unu, nefiind nici nouă, nici opt, nici şapte, nici şase, nici cinci etc. Acest număr întreg este de neconceput; deci Dumnezeu există”.
Citiţi şi:
Simţul tainic al sacralităţii – al şaptelea simţ?
Misterele genialităţii
yogaesoteric
iunie 2008