Miza uriaşă a Deciziei din 11 mai 2016 a Curţii de Apel din Paris (I)

 
de instructor yoga Mihai Stoian

Aşa cum s-a anunţat deja, în data de 11 mai 2016, judecătorul de la Curtea de casaţie din Paris va anunţa decizia sa în dosarul 2016/01312 cu privire la executarea mandatului european de arestare în cazul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. Această decizie poate să îl elibereze pe Gregorian Bivolaru din arest sau să îl trimită într-o închisoare din România, în condiţii de detenţie extrem de dure şi inumane (iar mai mult decât atât, îi poate pune în pericol integritatea fizică şi chiar viaţa datorită campaniei furibunde de linşaj mediatic ce a fost dezlănţuită împotriva sa în ultimele luni).

În aparenţă, această decizie este una strict juridică şi nu ar trebui să fie mare lucru, însă faptele care se adună în jurul acestei decizii indică o miză uriaşă, nejustificat de mare, dacă este să luăm în considerare datele oficiale.

Cazul pare simplu la prima vedere: profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a fost acuzat în anul 2004 de relaţii sexuale cu o minoră. În 2013, procesul ajunge în ultima fază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi acolo Gregorian Bivolaru este condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru nişte – aşa-zise – relaţii sexuale cu o minoră. Datorită faptului că nu era în ţară la acea dată, locuind în Suedia, unde deja obţinuse statut de refugiat politic, judecătoria emite totuşi un mandat european de arestare. Trei ani mai târziu şi la o lună după ce numele lui Gregorian Bivolaru apare (într-un mod total abuziv) pe lista cu cei 10 cei mai căutaţi infractori ai Europei, el este arestat la Paris. Judecătorul de instrucţie francez trebuie acum să decidă dacă va da curs mandatului european de arestare şi îl va trimite pe Gregorian Bivolaru în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 6 ani de închisoare.

Punând însă toate evenimentele semnificative la un loc şi privindu-le din perspectiva corectă, se evidenţiază faptul că această decizie din Franţa poartă în ea o miză mult mai mare, iar judecătorul are o sarcină nu tocmai uşoară.

În primul rând este necesar să amintim că Gregorian Bivolaru este, începând din 2 ianuarie 2006, protejat de statul Suedez în baza convenţiei de la Geneva. Curtea Supremă de Justiţie din Stockholm a decis, la finalul anului 2005 şi după multe luni de investigaţii serioase, să îi acorde lui Gregorian Bivolaru statutul de refugiat politic. La scurt timp după aceea guvernul suedez i-a oferit acestuia rezidenţă permanentă în Suedia şi documente de călătorie specifice azilanţilor politici. Motivele ce au stat la baza acestei decizii, radicale în felul său, sunt: acuzaţiile pe care le-a adus România şi modul în care a fost tratat cazul Gregorian Bivolaru încalcă flagrant condiţiile unui proces echitabil, viaţa lui Gregorian Bivolaru fiind pusă în pericol dacă s-ar întoarce în România. Ţinând cont de faptul că în acelaşi an când s-a luat această decizie Suedia a ratificat şi tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, este clar că acordarea statutului de azilant politic s-a luat cu maximă precauţie de către autorităţile suedeze şi numai anumite argumente în mod evident zdrobitoare ar fi putut să o determine.

Apoi firul evenimentelor este semnificativ dacă îl privim în perspectivă.

În anii 2000 – 2002, parchetul cere ascultarea telefoanelor lui Gregorian Bivolaru şi ale apropiaţilor săi invocându-se motive de securitate naţională. După mai multe discuţii pro şi contra, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide ca începând din 2002 operaţiunea de ascultare a telefoanelor să aibă loc pe motiv de atentat la securitatea naţională. În anul 2004 procurorii obţin mandat de percheziţie (şi sprijin din partea forţelor speciale!) în mai multe locaţii unde locuiesc cursanţi ai cursurilor de yoga MISA. Motivul: săvârşirea unor presupuse infracţiuni informatice! Se declanşează astfel cea mai mare operaţiune a forţelor de poliţie după 1989, operaţiunea intitulată deloc întâmplător „OPERAŢIUNEA CHRIST”, şi este evident pentru noi ca de fapt aşa-zisul CHRIST al acestei operaţiuni gigantice era profesorul yoga Gregorian Bivolaru şi nimeni altul. Ca urmare a acestei operaţiuni mamut este adusă la secţia de poliţie şi o minoră (cu vârsta de 17 ani) ce este forţată sub ameninţare să declare că a avut relaţii sexuale cu Gregorian Bivolaru.

Datorită fricii imense pe care au trezit-o în ea feluritele amenințări ale procurorilor că va fi arestată şi că nu îşi va mai vedea niciodată familia, convinsă fiind de autorităţi că dacă nu declară toate cele ce îi vor fi dictate de procuror săvârşeşte astfel fapte ilegale, datorită epuizării fizice şi psihice în care se afla după numeroasele ore de percheziţii, bruscări şi reţinere în biroul de la parchet, Dumitru Mădălina a fost practic forţată să scrie o declaraţie care nu era în acord cu realitatea şi nici cu voinţa ei. Ea a declarat, astfel, că îl cunoaşte pe Gregorian Bivolaru din 2001 (când de fapt a fost dovedit că l-a cunoscut şi a început prima oară cursurile de yoga după toamna lui 2002 când împlinise deja 16 ani). A mai fost ameninţată să declare că tot din anul 2001 s-ar fi mutat în Bucureşti cu şcoala, când de fapt actele de transfer şcolar dovedesc că aceasta s-a petrecut abia în anul şcolar 2002-2003, şi că – zice-se – ar fi întreţinut raporturi sexuale cu acesta, fiind primul ei bărbat, cu toate că în realitate primul ei iubit şi bărbat a fost un alt bărbat, pe numele de Grigore Țiplea, care a confirmat apoi aceasta în fața judecătorilor. Prin urmare, nimic din toate cele ce a fost forţată să declare nu era adevărat! Mădălina Dumitru a demonstrat ulterior cu prisosinţă (cu documente oficiale, cu martori, cu fotografii, cu memorii) că tot ceea ce a fost obligată de procurori să declare în noaptea acelei percheziţii brutale erau numai minciuni ce i-au fost dictate chiar de procurori.

Apoi, afirmând în mod fals că Gregorian Bivolaru ar fi fost cel care era profesorul ei de yoga, deşi în realitate Mădălina Dumitru era înscrisă la cursul de yoga susţinut de Claudiu Trandafir, iar Gregorian Bivolaru nu mai preda yoga din anul 1995, procurorii l-au acuzat pe Gregorian Bivolaru de relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 16 ani de pe o poziţie de aşa-zisă „autoritate”, care în realitate nu a existat niciodată.

Adică, pe scurt, iată că autorităţile române solicită în 1999 serviciilor secrete să îl monitorizeze pe Gregorian Bivolaru pe motivul fals că acesta ar reprezenta o ameninţare la securitatea naţională.

În anul 2000, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus însă neînceperea urmăririi penale (N.U.P.) pentru săvârşirea unor infracţiuni privitoare la siguranţa naţională, având în vedere că nu exista nici cea mai mică probă în acest sens. Soluţia a fost infirmată în anul 2002 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se reluarea cercetărilor. Parchetul a dispus şi de această dată, pentru a doua oară, neînceperea urmăririi penale și a constatat încă o dată că înregistrările convorbirilor telefonice nu conţin elemente de fapt care să confirme săvârşirea vreunei infracţiuni privind siguranța națională. Aceasta dovedeşte că a fost făcută o cercetare inutilă pentru infracțiuni contra siguranței naționale timp de aproximativ 2 ani doar cu scopul de a fi interceptate fără drept convorbirile lui Gregorian Bivolaru.

De asemenea, la 16 martie 2004, judecătoarea Lia Savonea, preşedinta Tribunalului Bucureşti, a autorizat percheziţionarea imobilelor unde locuiau yoghini și ridicarea bunurilor acestora. În ciuda faptului că se urmărea a se descoperi infracțiuni săvârșite prin sisteme informatice, Procurorul General al Parchetului Curții de Apel București, Bălan George a solicitat în data de 17.03.2004 şefului Jandarmeriei Române, General Corp Armată, dr. Tudor Cearapin, în vederea efectuării acestor percheziții la locuința lui Gregorian Bivolaru și a altor yoghini, efective necesare pentru desfăşurarea unor activităţi în combaterea traficului de droguri şi a prostituţiei. Datorită acestei solicitări exprese care conținea elemente false referitoare la anchetă, au fost puși la dispoziţie jandarmi şi mascaţi special antrenaţi şi pregătiţi pentru astfel de misiuni. Această gravă ilegalitate este deosebit de semnificativă pentru înţelegerea întregului cadru complet ilegal şi chiar fraudulos în care s-a efectuat ancheta de către procurori, numită chiar de către autorități „Operațiunea Christ”. Aceste efective speciale au fost înarmate și au procedat la efectuarea unor percheziții barbare în urma cărora au fost ridicate zeci de obiecte personale şi chiar intime, fără legătură cu obiectul percheziţiei (infracțiuni informatice), iar persoanele identificate în imobilele percheziţionate au fost supuse unui regim de tortură psihică şi chiar fizică ore în şir.

În concluziile Raportului APADOR-CH din luna aprilie 2004, acţiunea respectivă este descrisă în felul următor: „Descinderile brutale, nemotivate, efectuate la data de 18 martie 2004, la Bucureşti, la care au luat parte peste 300 de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI sunt un eveniment dintr-o lungă serie de acţiuni care au avut ca ţintă MISA şi mişcarea yoga din România. Acţiuni represive şi campanii calomniatoare contra MISA şi simpatizanţilor yoga au avut loc şi anterior, şi în alte locuri din ţară. Dar intervenţia parchetului, jandarmilor şi Serviciului Român de Informaţii în evenimentele din martie 2004 nu a atins totuşi niciodată asemenea proporţii. Este vorba despre cea mai gravă încălcare a democraţiei de la mineriade încoace.” (APADOR-CH, „Cazul MISA – Raportul cu privire la campania împotriva Mişcării pentru Integrarea Spirituală în Absolut”, Revista Română de Drepturile Omului nr. 28, 2004, p.83.)

Prin urmare, conţinutul Mandatelor de interceptare a convorbirilor telefonice ale lui Gregorian Bivolaru și cel al Mandatelor prin care s-a autorizat efectuarea de percheziții la locuința acestuia și a altor yoghini este incompatibil cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat Gregorian Bivolaru.

Este cât se poate de suspect că s-a făcut un efort considerabil de către autorităţi în scopul de a fi descoperite fără succes aşa-zise infracţiuni contra siguranţei naţionale prin interceptarea în anii 2002-2003 a convorbirilor lui Gregorian Bivolaru și s-au efectuat percheziții în martie 2004 pentru descoperirea unor așa-zise infracțiuni săvârșite prin sisteme informatice, iar până la urmă s-a ajuns la trimiterea în judecată a inculpatului Gregorian Bivolaru pentru infracțiunea de act sexual cu minora Mădălina Dumitru, în vârstă de 16-18 ani în anii 2002-2004. Curat murdar, coane Fănică!

Pentru orice om cu bun simţ desfăşurarea aceasta de evenimente evidenţiază un singur aspect ce este evident: VÂNĂTOAREA ACERBĂ ŞI FURIBUNDĂ A OMULUI GREGORIAN BIVOLARU.

Citiți continuarea articolului

Citiți și:

Interceptarea convorbirilor lui Gregorian Bivolaru a fost ilegală!

Gregorian Bivolaru arestat… din nou. Abuzurile împotriva sa îmbracă forme stranii și grotești (I)


 

yogaesoteric
22 aprilie 2016

Also available in: Français