Moartea suspectă a unei cunoscute activiste anti-vaccinare. Mesajul postat cu doar câteva zile înainte: ‘Niciodată nu am avut gânduri de sinucidere’


„Dacă mi se petrece ceva, știți de ce!”


Biroul șerifului din Santa Barbara a anunțat că investighează moartea subită a militantei pentru viață Brandy Vaughn, o denunțătoare Big Pharma și avocată pentru siguranța vaccinurilor. Deocamdată, informațiile arată că Brandy Vaughn ar fi murit din cauze necunoscute.

Cunoscuta activistă anti-vaccinare, care a fondat organizația „Learn the Risk”, a fost găsită moartă, în data de 14 decembrie, de fiul ei. Pe pagina sa de Facebook se descria ca „o fostă persoană din interiorul industriei farmaceutice, a cărei misiune este de a crea o lume mai sănătoasă, arătând riscurile reale ale medicamentelor și vaccinurilor”, scrie Mondialisation.

În perioada în care a lucrat în industria farmaceutică, Brandy a vândut Vioxx, un medicament antiinflamator comercializat de Compania Merck ce a continuat să distribuie aceste analgezice, cu bună știință, cunoscând potențialele sale pericole. Jurnalul medical Lancet a estimat că 88.000 de americani au avut atacuri de cord din cauza administrării Vioxx, iar 38.000 dintre ei au murit. Merck, în cele din urmă, a fost nevoită să soluționeze cel mai mare proces farmaceutic din istorie, în valoare de 4,85 miliarde de dolari, iar analgezicul a fost apoi retras de pe piață.

„Din acea experiență, mi-am dat seama că doar pentru că ceva este pe piață nu înseamnă că este sigur”, spune Brandy. „O mare parte din ceea ce ne spune industria medicală nu este adevărul.”

Apoi a petrecut opt ani în Europa, unde a văzut că asistența medicală este foarte diferită de cea din Statele Unite.

Prin Learn the Risk, ea a dorit să expună pericolele industriei medicamentelor farmaceutice, inclusiv a vaccinurilor și a tratamentelor medicale inutile care au cauzat boli și moarte la nenumărate persoane. Ea și-a dedicat viața pentru a oferi oamenilor opțiuni de vindecare naturale, sigure, holistice.

Dar cum Brandy era într-o misiune, a provocat daune ce deveniseră deranjante.
Learn The Risk a creat peste patruzeci de evenimente și mitinguri educaționale în trei ani. Traficul lunar al site-ului web LTR era de peste 10.000 iar organizația a creat peste 42 de panouri publicitare cu o acoperire estimată la peste 30 de milioane de oameni.

Brandy ştia însă că se află în pericol după ce s-a întors în Statele Unite împreună cu fiul său, pe atunci în vârstă de 6 luni, și chiar începuse să primească o multitudine de amenințări cu moartea – înregistrase chiar si un videoclip de 12 minute în care detalia ameninţările și intimidările pe care le primea, chiar şi la domiciliu, astfel încât toată lumea să poată fi conștientă de presiunea și pericolul în care se afla.

Puţin spus „interesant” este mesajul pe care Brandy Vaughn l-a repostat pe Facebook cu doar câteva zile înainte de decesul ei, și în care spune că dorește să menţioneze câteva aspecte, „având în vedere anumite tragedii care au avut loc în ultimii ani”, potrivit site-ului childrenshealthdefence.org.

„Niciodată nu am avut gânduri de sinucidere, nici măcar o dată, niciodată! Nici înainte de a-l avea pe fiul meu. Am o misiune uriașă în această viață. Chiar și atunci când o face foarte dificilă și înfricoșătoare. Niciodată nu mi-aș lua viața. Punct.
Bastien, fiul meu, înseamnă totul pentru mine și nu l-aș părăsi niciodată.

Nu am fost niciodată pe antidepresive și nici nu am fost diagnosticată cu depresie. Să nu credeți dacă auziți vreodată așa ceva. Niciodată nu am luat un medicament zilnic. Și niciun produs farmaceutic, timp de 10 ani. Cu alte cuvinte, nu consum ceva care să mă poată ucide în mod neașteptat sau brusc.
Niciodată nu am luat substanțe ilegale. Nu există nicio modalitate în care cineva să poată intra în casa mea, nici tâlhari, nici oameni fanatici. Casa mea este ca un Fort Knox.

Dacă mi s-ar petrece ceva să fiți convinși că este crimă și știți exact cine și de ce, având în vedere munca și misiunea mea în această viață. De asemenea, NU sunt predispusă la accidente. Dacă mi s-ar petrece ceva, am aranjat ca un grup apropiat de prieteni să angajeze o echipă de anchetatori privați pentru a afla toate detaliile. Întunericul nu poate câștiga.”

„Sănătatea noastră nu se cuvine să fie de vânzare!” – este motto-ul afișat pe site-ul ei personal BrandyVaughan.com.

Iar într-o altă postare de pe contul ei de Twitter avertiza că vaccinurile nu sunt… vegetariene!

Moartea lui Brandy survine după alte decese în circumstanțe misterioase altor unor activiști din domeniul sănătății, care au acuzat Big Pharma.

Anchetatorii nu vor determina cauza morții lui Vaughn până la finalizarea unui screening toxicologic, proces care durează în mod normal 4-6 săptămâni.

În 2015, unul dintre cei mai cunoscuți și controversați doctori anti-vaccin, Jeff Bradstreet, a fost găsit mort. Autoritățile americane spuneau că a fost vorba de sinucidere, iar Bradstreet ar fi recurs la acest gest după ce agenți federali i-au percheziționat biroul din motive necunoscute.

Bradstreet a condus Clinica Bradstreet Wellness Center din Buford, Georgia, și a fost autorul celui mai cunoscut studiu privind vaccinurile care provoacă autism. Teorie, care, desigur, a fost desființată de comunitatea medicală.

„Vă întrebați de ce vorbesc împotriva Big Pharma și mai și sufăr consecințe majore? Pentru că voi lupta pentru fiul meu și întreaga umanitate și voi educa oamenii cu privire la pericolele produselor farmaceutice până la ultima mea suflare (la 104 ani!)”, a scris Brandy în penultima sa postare de pe Facebook, din 5 decembrie 2020.

Postarea integrală a militantei Brandy Vaughn, în original, în care avertiza asupra situației sale, poate fi citită aici.


Citiți și:
Doctorul american care a susținut că vaccinurile provoacă autism a fost apoi găsit mort. Familia lui Jeff Bradstreet nu crede în teoria sinuciderii
L-au ucis pentru că nu era de acord cu vaccinul antigripal? Medicul Peter Cianfrani a fost găsit mort în pădure
Un video dramatic: a fost medic pro-vaccinare până când un vaccin i-a ucis fetița

 

yogaesoteric
5 februarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More