Monahul și necredinciosul

 

La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată țara. În cerdacul unei chilii de lemn era aşezat un monah bătrân care îi binecuvânta pe toţi oamenii și dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.

Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soțul, soția și cei doi copii ai lor. Soția, foarte evlavioasă, merse la părinte și primi binecuvântare împreună cu copiii, dar soțul a rămas un pic retras fiind necredincios și chiar împotriva acestor gesturi de evlavie față de un om.

Femeia zăbovi puțină vreme alături de bătrânul monah căutând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte și pe soțul ei către Dumnezeu. La un moment dat, soțul nervos, pentru că venise acolo doar ca simplu turist, merse spre părinte cu gândul de a-l ispiti și a-i pune într-o lumină proastă întreaga credință. Îi zise monahului:
– Auzi, bătrâne! Spune-mi, te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru care-L tot propovăduiți și cu care prostiți lumea, ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuși să nu îl poată ridica?

Bătrânul zâmbi cu fața-i senină și răspunse necredinciosului bărbat:
– Dumnezeu Cel Adevărat este un Dumnezeu al iubirii, nu crează lucruri abstracte, toate au un rol în lumea asta. Privește universul și minunează-te de el! Toate se mișcă într-o armonie perfectă. Dumnezeu este armonie, El aduce pacea, bunătatea, înțelegerea și tot binele din lumea aceasta. Răul nu este creat de Dumnezeu. Acolo unde apare răul înseamnă că nu există binele. De ce? Pentru că pe om l-a făcut liber și-i respectă libertatea. Avem un Dumnezeu tandru și iubitor și am putea spune că e atât de gentil încât nu intră în sufletul omului cu bocancul.

– Vezi, zise bărbatul necredincios, i-am spus eu nevestei mele că sunteți niște înșelători și vrăjiți lumea cu limbajul ăsta sofisticat! Eu ți-am pus o întrebare și tu ai ocolit răspunsul precum politicienii.

– Frăția ta nu m-a lăsat să închei! Eu căutam să-ți explic câteva aspecte despre Dumnezeu înainte să-ți dau răspunsul. De aceea ți-am spus că Dumnezeu nu face acte nesăbuite. Tu mi-ai pus o întrebare prin care încerci să mă ispitești!

– Gata, m-am lămurit, bătrânule, nu ești capabil să-mi răspunzi și te-ai făcut de râs și față de copii aceștia care așteptau și ei un răspuns concret de la mata. Adunați în jurul vostru toți proștii și toți naivii ca să-i păcăliți voi! Dacă vine unul mai deștept, așa ca mine, gata vă pune cu botul pe labe!

Monahul cu fața senină și zâmbitoare spuse:
– Da, Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica!
– Ha, ha, ha! Auzi, un Dumnezeu care poate face ceva pe care nu-l poate ridica! Și ce ar putea face el așa de greu astfel încât să nu poată ridica? Te rog să-mi răspunzi, să văd și eu cât e de slab!

Atunci bătrânul monah zâmbind răspunse necredinciosului:
– Un prost ca tine, nu poate ridica! Dumnezeu te-a făcut, ți-a dat inteligență, rațiune, suflet viu, sănătate și tot ceea ce ai nevoie să poți răzbi în viață și să-L recunoști ca fiind Creatorul tău. Vrea să te ridice din prostia în care zaci și nu poate pentru că tu nu vrei. El îți respectă libertatea și nu te ridică cu forța. Iar tu ești atât de prost și greu că nu te poate ridica.

Atunci copii au început să râdă, șocați fiind de înțelepciunea monahului și de felul în care l-a rușinat pe tatăl lor necredincios.

Rușinat, omul necredincios zise bătrânului:
– Vreau părinte să vorbim! Aveți timp și pentru mine?!

Citiţi şi:

Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine, dar te va aștepta

Cum să-l iubeşti pe DUMNEZEU

Aforisme şi cugetări despre prostie şi despre alte defecte umane ce pot fi eliminate şi transcense prin practica yoga

 

yogaesoteric
23 septembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More