Monica Pop se revoltă după reacțiile la vaccin: „E sigur?! Cuvântul nu există în medicină”
„A fost o campanie de dezinformare, nu de informare”, a declarat dr. Monica Pop, subliniind că era esențial să se spună de la început că sunt și efecte adverse, chiar severe.
Medicul Monica Pop s-a revoltat după ce a urmărit declarațiile lui Ion Cristoiu, care a relatat cât de rău s-a simțit după a doua doză de vaccin tip ARN mesager.
„Cum să știe lumea, dacă s-a spus pe toate televizoarele că e un vaccin sigur? Cuvântul acesta nici nu e cazul să existe în medicină. Nu există cuvântul acesta!”, a exclamat Monica Pop.
Celebrul medic și manager de spital consideră că „era important, era esențial să se spună de la început că sunt și efecte adverse și că unele sunt foarte severe!”.
„Când eu am spus că nu știi ce te poate aștepta după un timp, pentru că nu sunt studii în sensul acesta, știți bine ce s-a petrecut”, a declarat Monica Pop, amintind de campania dezlănțuită împotriva sa.
Monica Pop subliniază și incertitudinile privind vaccinul AstraZeneca: „Înțeleg că acest vaccin de la AstraZeneca este contraindicat persoanelor peste 55 de ani, pentru că nu s-au făcut studii. Păi dacă nu s-au făcut studii, nu putem să fim sceptici?”, întreabă dr. Pop. „Nu e normal să știm și să fim informați?”
Concluzia este gravă: „Foarte bine spune domnul Cristoiu, aceasta a fost o campanie de dezinformare, nu una de informare”, a declarat dr. Monica Pop.
***
Ion Cristoiu a descris prin ce a trecut după rapel: „Eu m-am simțit cumplit de obosit – și am înțeles că nu sunt singurul – aseară, când am înregistrat pastila mea video, toți au remarcat faptul că abia vorbeam. Am dormit vreo oră-două, dar NU am reușit să mă refac – aseară eram mort de oboseală. M-am trezit dimineață vioi, dar pe la prânz iar m-am simțit obosit”, a povestit Cristoiu, subliniind: „Eu am reclamat faptul că există posibilitatea unor reacții adverse și că nimeni nu ne previne.”
Citiți și:
Studiu. Peste 10% dintre persoanele vaccinate își pierd anticorpii la doar 3-4 luni de la vaccinare
Dr. Dorel Săndesc, despre vaccinul anti-covid: Toate teoriile indicau apariția unei epidemii. ARN mesager era cunoscut, se lucra la el de cel puțin 20 de ani
Tot mai multe victime ale vaccinării anticovid. Dar vaccinarea continuă…
yogaesoteric
31 mai 2021