Monștrii rațiunii față cu încălzirea globală

Axioma iluministă a lui Goya, cum că „somnul rațiunii naște monștri”, nu se verifică totdeauna. Se poate petrece, dimpotrivă, ca tocmai exacerbarea rațiunii să prolifereze monștri ai absurdului, caricaturi de rațiune, adevăruri ciuntite, frânte și bolnave. Căci ce poate depăși în monstruozitate rațiunea autonomă, autoreferențială și devenită măsura tuturor lucrurilor? Spre deosebire de epoca lui Goya, lumea noastră pare împânzită de monștri cu chip rațional.

Pe 7 august 2021, Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) al Organizației Națiunilor Unite a publicat un raport extrem de alarmant despre criza încălzirii globale.

Este cel de-al VI-lea „Raport de Evaluare” (Sixth Assessment Report ‒ AR6), care anunță „cod roșu pentru umanitate”, pentru că, se pare, anul trecut a fost cel mai fierbinte, iar ultimul deceniu a fost cel mai călduros înregistrat vreodată. Așa că, vezi bine, a venit momentul să se acționeze urgent pentru a preveni o catastrofă ecologică globală.

Cauza acestei situații este omul, care a dereglat grav ecosistemul. Autorii sunt 90% siguri că așa se prezintă situația. Afirmă literalmente că „nici nu putem fi mai siguri de-atât, este un fapt fără echivoc și indiscutabil că oamenii încălzesc planeta”.

Raportul a fost pregătit pentru cea de-a 26-a Conferință ONU (COP26) pe tema schimbării climatice, care a avut loc în perioada 31.10-12.11.2021 la Glasgow.

Interesant este că pandemia a apărut exact la momentul oportun, pentru ca, prin restricțiile impuse, cercetătorii ONU să aibă cel mai bun prilej – sau poate cel mai favorabil exercițiu – de a cerceta impactul pe care diminuarea drastică a activităților economice și sociale îl poate avea asupra mediului.

Raportul precizează astfel că, în perioada carantinelor, reducerea factorilor poluanți a contribuit temporar la îmbunătățirea calității aerului în cele mai multe regiuni ale lumii. De asemenea, „restricțiile au condus la reduceri detectabile în emisiile globale antropogenice de oxizi de azot (cu 35% în aprilie 2020) și de combustibili fosili (5,8-13%), obținute în mare parte prin reducerea emisiilor din sectorul transporturilor”.

Ca replică la acest raport și aproape concomitent cu el, un grup de 23 de oameni de știință independenți, sub coordonarea lui Ronan Connolly și a lui Willie Soon, au publicat un studiu care contestă concluziile raportului ONU, arătând că se bazează pe o selecție irelevantă a datelor științifice. Cercetătorii susțin că, dacă s-ar fi ținut cont și de alte informații, concluziile ar fi foarte diferite în ce privește „presupusa amenințare a încălzirii globale antropogenice”.

Autorii studiului arată că principala cauză a temperaturilor mai ridicate din ultimii ani nu sunt emisiile umane de carbon, ci anumite fenomene solare. „În insistența de a forța așa-numitul consens științific, IPCC pare decis să ia în considerare numai acel set de informații și de studii care îi susține narațiunea”, afirmă Connolly, catalogând drept „imatur” verdictul ONU.

Dincolo însă de toată disputa științifică ‒ la care nu au acces decât specialiștii ‒, un indiciu că ceva nu este în regulă cu noua narațiune apocaliptică este soluția pe care o propun ecologiștii pentru binele planetei: nici mai mult, nici mai puțin decât descurajarea natalității! Scăderea numărului de copii pare să fie „soluția magică” pentru reducerea emisiilor de carbon și pentru încetinirea încălzirii globale!

Ideea a fost lansată în 2017, într-un studiu al lui Kimberley Nicholas și Seth Wynes, care vin cu patru recomandări pentru criza climatică. Pe primul loc pun opțiunea de a avea „măcar cu un copil mai puțin”(!). Urmează recomandarea de a trăi fără automobil, de a evita călătoriile cu avionul și de a adopta o dietă preponderent vegetariană.

Cei doi cercetători afirmă că gospodăriile familiale sunt responsabile de 72% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, considerându-le factorii-cheie ai problemei.

Concluziile studiului au fost adoptate imediat de organizația britanică Population Matters, extrem de îngrijorată și ea de numărul neîngăduit de mare al populației globului și de efectele acestuia asupra sustenabilității mediului. Organizația vede în creșterea populației un factor major de degradare a mediului, de pierdere a biodiversității, de epuizare a resurselor și de schimbări climatice.

Astfel, pentru gestionarea crizei propune „înlăturarea tuturor barierelor în planningul familial” (ceea ce se traduce prin adoptarea fără limite a măsurilor contraceptive și avorturilor), „încurajarea familiilor mici” și, nu în ultimul rând, promovarea ideologiei „egalității de gen la nivel global”. Aceasta din urmă pare soluția eficientă de reducere a natalității, prin descurajarea formării unor familii stabile, care să-și asume cu maturitate responsabilitatea creșterii copiilor.

Potrivit Population Matters, „o familie mai mică este unul dintre cei mai eficienți pași” în stoparea schimbărilor climatice. Din păcate, în acest spirit sunt (re)educate noile generații, astfel încât să nu-și mai dorească familie și copii.

Prin urmare, aproape o treime (31%) din tinerii cu vârste între 18-25 de ani din Marea Britanie au declarat că nu vor să mai aibă copii sau, dacă vor avea, să fie doar unul sau doi, neliniștiți fiind de impactul viitoarelor lor progenituri asupra planetei.

Niciun cuvânt despre industrializarea agresivă, despre agricultura toxică sau digitalizarea globală. Niciun cuvânt despre eventualitatea unor erori științifice. Problema ecologică și climatică numărul unu este nașterea de prunci.

Ce rațiune stă oare în spatele acestui monstru?

Citiți și:
10 mituri despre încălzirea globală demontate într-un minut
«Schimbările Climatice» – o Minciună Globală: Taxarea Globală, Reducerea Populației și Noua Ordine Mondială (I)
Steven Mosher, om de știință: «Schimbările climatice sunt cea mai mare fraudă științifică săvârșită vreodată asupra familiei omului»

yogaesoteric
25 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More