Câteva sfaturi inspiratoare şi pline de bun-simţ pentru femeile care aspiră să aibă parte de cât mai multă iubire… (I)

… înţelegere, satisfacţie şi împlinire în cadrul vieţii lor amoroase (de cuplu)

Încă din cele mai vechi timpuri, femeia a reprezentat idealul de frumuseţe, gingăşie, puritate, sensibilitate şi rafinament. De aceea, ea este simbolul senzualităţii şi, în acelaşi timp, simbolul celor mai alese virtuţi ale naturii feminine celei misterioase: capacitatea de a manifesta un eros sublim, care spiritualizează fiinţa, întruchipând partea cea mai elevată a sufletului omenesc şi îmbinând într-o perfectă armonie forţa creatoare a vieţii şi puterea de origine divină a dăruirii necondiţionate.

În acest sens, absolut toate culturile omenirii păstrează – cel puţin în unele doctrine filosofice sau în creaţiile folclorului – imaginea Marii Zeiţe Mame, venerată pentru forţa şi feminitatea sa în diverse ipostaze, una dintre cele mai frecvente fiind aceea de păstrătoare a valorilor morale şi spirituale, şi, implicit, aceea de iniţiatoare.

În zilele noastre, feminitatea este înţeleasă ca un set de atribute, comportamente și roluri asociate femeilor sau, cu alte cuvinte, ca totalitate a trăsăturilor care constituie specificul caracterului feminin.

Cuvântul „feminitate” este definit în dicţionar ca fiind un cumul de înzestrări ce guvernează comportamentul și înfățișarea femeilor, un set de calităţi ce împletesc existența feminină cu o atitudine de grijă pentru ceilalţi, cu sacrificiul de sine pentru soţ şi copii sau cu polarizarea amoroasă creatoare cu un model de masculinitate corespondent.

De-a lungul întregii istorii a omenirii, mediul social este cel care a format sau a deformat acest model de feminitate, acţionând profund asupra lui şi, respectiv, asupra rolului femeii în societate, schimbând dinamica raporturilor dintre feminitate şi masculinitate.

Societatea patriarhală în care încă ne aflăm la ora actuală a ajuns să promoveze tot felul de stereotipuri şi clişee de comportament care încorsetează femeia şi pervertesc rolul acesteia. Orice abatere de la aceste tipare rigide este sancţionată prompt. Periculos este faptul că până şi oamenii care se pretind inteligenţi şi culţi tind să asimileze aceste clişee, care sunt atât de bine întipărite la nivel de subconştient colectiv, propagându-le apoi cu şi mai multă tărie, de multe ori chiar fără să îşi dea seama.

Stereotipurile sociale nefaste, cum ar fi persistenţa mentalităţii privind inferioritatea genului feminin faţă de cel masculin, sunt încă prezente în comportamentul multor bărbaţi şi femei. Femeia a fost şi este încă privită ca o ipostază a alterităţii şi este silită şi învăţată să ocupe mereu poziţia de „celălalt”. Într-o societate dominată de bărbaţi, femeia este marginalizată, iar imaginea sa oscilează după bunul plac al fantasmelor şi scopurilor masculine. Însă, fără îndoială, avem de-a face cu imaginea femeii-obiect, chiar dacă secolul al XX-lea propune teoretic egalitatea între cele două sexe.

Modelul modern care a fost acceptat în prezent presupune o tendinţă generală către ştergerea diferenţelor comportamentale dintre bărbaţi şi femei, ceea ce creează, ca şi consecinţă, o stare de ambiguitate şi disconfort în asumarea rolurilor caracteristice fiecărui gen în parte. Sunt promovate astfel tendinţele metrosexuale la bărbaţi (pensarea sprâncenelor, epilarea etc.) şi tendinţele masculine la femei (tunsorile scurte, blugii etc.) Nu putem să ignorăm faptul că situaţia socială şi economico-financiară actuală a dus la o schimbare drastică a statutului femeii. Aceasta se reflectă în atribuirea şi chiar asimilarea unor calităţi masculine, ceea ce determină apariţia unui clivaj în construirea imaginii feminine. Emanciparea feminină nu mai este reprezentată prin acele trăsături ale frumuseţii, ba chiar se remarcă o promovare a lipsei acestora.

Feminitatea tradițională este construită în jurul polului caracterizat prin supunere, pasivitate, receptivitate sexuală în cazul femeilor tinere și atitudine protectoare în cazul femeilor mature. În schimb, la celălalt pol se află feminitatea non-tradițională, care se construiește din ce în ce mai mult ca autonomie și rezistență la cultura dominantă.

Mai mult decât atât, mai nou se promovează ideea de sfârşit al erei masculine şi de ascensiune a celei feminine, acesta fiind ideea pe care o sugerează titlul unei cărţi lansate recent în America, intitulată The End of Men and the Rise of Women, o carte agresivă, scrisă de ziarista Hanna Rosin, care evidenţiază foarte clar ceea ce autoarea vede ca fiind ascensiunea puterii feminine, în contrast cu aparentul declin al stăpânirii masculine. Cartea nu se bazează pe speculaţii teoretice şi nici nu este un manifest feminist, ci este fundamentată pe date economice.

Astfel, în anul 1950, un bărbat din douăzeci nu avea un loc de muncă; astăzi, procentul este de unul la cinci. Autoarea vorbeşte despre „mancession” (recesiunea masculină) şi spune cu ironie: „Economia postindustrială nu are decât să facă muşchi.” Dar în beneficiul cui? Răspunsul: în Statele Unite, în fiecare an trei femei obţin o diplomă de studii superioare, faţă de numai doi bărbaţi. În anul 2009, pentru prima dată în istoria ţării, balanţa locurilor de muncă în sectorul terţiar şi pentru „gulerele albe” a înclinat în favoarea sexului „slab”. Efect imediat: salariile femeilor reprezintă astăzi 42,2% din veniturile medii ale familiilor din SUA, faţă de numai 6% în anul 1970.

Ca femei, este foarte bine să aspirăm la mai multă libertate şi autonomie, dar în niciun caz lovind în celălalt sex. Situaţia jalnică la care s-a ajuns este evidentă. Niciodată până acum n-au trebuit să (re)inventeze bărbaţii şi femeile atât de mult cuplul şi iubirea. Din păcate, societatea a permis, de cele mai multe ori inconştient, schimbarea rolurilor. Şi nu este întotdeauna uşor să ne găsim locul. Ca femei, trebuie să ne conectăm profund la propria feminitate, nu să o negăm, urmărind „să fim bărbate” pentru a face faţă unei lumi masculinizate, şi trebuie să nu ne mai comparăm cu alte femei. Putem găsi calea doar dacă ne lăsăm inima să lumineze şi să strălucească liber. Aici este spaţiul sacru al comunicării şi al vindecării, un spaţiu plin de profunzime şi afecţiune.

Prin natura sa, femeia are felul ei specific de a fi, modul ei propriu de existenţă, darul său aparte de a-şi urzi întreaga fiinţă din legătura ei cu totul, atât cu Dumnezeu, cât şi cu ceilalţi şi cu sine însăşi. Ea îşi salvează mereu, în adâncul inimii, taina fiinţei şi a calităţilor sale, pe care Sfântul Pavel le desemnează prin simbolul „vălului”. Iar această taină trebuie să fie „dezvăluită”, descifrată, pentru ca femeia să-şi înţeleagă destinul „conjugal” în strânsă legătură cu cel al bărbatului.

Prin urmare, este important pentru noi ca femei să ne dăm voie să înflorim după chipul şi asemănarea inimii noastre, fiind cu adevărat mesagere ale Frumuseţii şi Iubirii, şi totodată să fim conştiente că iubirea feminină este cea mai profundă enigmă, de care bărbatul nu va înceta niciodată să se minuneze.

Iată în continuare câteva sugestii legate de modul în care putem totodată să îi iubim din ce în ce mai mult pe bărbaţi şi să ne facem iubite de ei, pentru a avea parte de mai multă iubire, înţelegere şi împlinire în viaţa de cuplu:

1. Să acordăm un loc privilegiat bărbaţilor virili, afectuoşi, inteligenţi şi puternici în viaţa noastră

Problema: Uneori, femeile (mai ales cele cu o componentă masculină puternică) aleg varianta unei vieți „celibatare”. Consideră că au tot ce le trebuie pentru o viață împlinită și fericită. Dintr-un anumit punct de vedere chiar așa și este: au prieteni și prietene, au o situație financiară foarte bună, merg la cursuri de dezvoltare personală și spirituală, fac sport etc. Cu alte cuvinte, viața lor este împlinită chiar dacă nu sunt integrate într-o relație de cuplu.

În același timp, poate exista însă și un alt motiv al acestei alegeri care trebuie atent analizat: teama că un bărbat le va „destabiliza” ordinea şi armonia vieții actuale, echilibrul emoțional la care consideră că au ajuns. Este posibil ca un dezechilibru emoţional să se fi petrecut cândva și să existe încă o rană deschisă, dar foarte bine acoperită. Trebuie însă să ne fie foarte clar faptul că alegerea de a nu ne mai angrena în relații de iubire polar-opuse nu este o soluție! Aceasta nu este decât o mare păcăleală ce „protejează” acea rană de la a fi… vindecată, împiedicând în același timp o transformare spirituală reală, autentică!

Soluția: Este necesar să rămânem deschise față de viață, să ne dorim cu adevărat să avem relații de iubire polar-opuse și, mai ales, să ne oferim luxul de a alege bine. Căutarea noastră trebuie să fie plină de încredere și lipsită de încrâncenare. Monica, 37 de ani, mărturiseşte: „Cu cât eram mai încrâncenată în căutarea mea, cu atât mai puţin găseam ceea ce căutam.”

Dacă, pline de curajul de a ne depăși și de a ieși din „carapacea” noastră confortabilă, facem primul pas, acela de a ne deschide către oportunităţile ce ni se oferă, efortul ne va fi răsplătit.

Să ne amintim mereu că viața în doi, alături de un bărbat pe care îl iubim și care ne iubește, capătă noi și noi nuanțe care ne încântă și ne îmbogăţesc sufletul, ajutându-ne să descoperim cine suntem în realitate.

2. Să înțelegem într‑un mod corect noțiunea de independenţă personală

Problema: După cum ştim, de-a lungul timpului, la nivel social, a fost necesară o întreagă luptă pentru ca femeile să îşi câştige libertatea sau independenţa socială (drepturile sociale) şi financiară. Predecesoarele noastre au trebuit să aştepte anul 1965 pentru a-şi putea deschide un cont în bancă şi anul 1983 pentru ca să apară o lege care le apăra egalitatea salarială cu bărbaţii. Femeile câştigă şi astăzi mai puţin decât bărbaţii, deşi ele au, statistic vorbind, cele mai multe diplome. Şi tot aşa…

Soluția: Noțiunea de independență personală de care vorbim aici se referă, însă, în primul rând la o independenţă afectivă. Cu cât femeile vor ajunge să se cunoască mai bine pe ele însele și îşi vor folosi în sens benefic, din ce în ce mai conștient, forța și calitățile pe care le au, cu atât mai multe transformări majore vor apare pe această planetă. Iar acestea sunt deja din ce în ce mai vizibile la ora actuală…

Prin natura sa, femeia este o luptătoare pentru tot ceea ce este bun, armonios și perfect integrat în ordinea divină. Ea trebuie să lupte cu perseverență în primul rând cu propriile limitări și tendințe inferioare, urmărind să dobândească un control perfect asupra emoțiilor sale și a vieții ei interioare.

Atât în viața de cuplu cât și în celelalte domenii ale vieții ei, femeia trebuie să fie vigilentă pentru a nu face niciodată compromisuri. Iată câteva exemple: să nu acceptăm niciodată să avem relaţii intime dacă nu simţim că iubim şi că suntem iubite sau să ne angrenăm în relaţii amoroase realizate fără continență sexuală şi transfigurare; să respectăm toate etapele jocului amoros (mai ales preludiul și perioada de avalanșă!), să fim atente să nu apară depolarizarea în cuplu, să nu acceptăm relaţii care nu sunt bazate pe respect reciproc şi apreciere etc.

În plan social, femeia trebuie să susțină valorile spirituale autentice (și chiar să lupte pentru ele dacă este nevoie!), făcându-le cunoscute cât mai multor oameni, în primul rând prin exemplul personal.

3. Să-i arătăm mai mereu fiinţei iubite cât de mult înseamnă pentru noi faptul că ea există în viața noastră

Problema: Din punct de vedere financiar suntem independente şi ne oferim tot ce este mai bun. Avem posibilitatea să ne oferim singure mici sau mari aşa-zise răsfăţuri fără a aştepta vreo zi aniversară. Este posibil ca iubitul nostru să interpreteze greșit această conduită a noastră şi să se simtă cumva dator să acopere financiar toate aceste cheltuieli, pe care este posibil să nu şi le permită. Bărbații își manifestă de cele mai multe ori dragostea prin darurile și serviciile pe care ni le fac. Trebuie să avem grijă ca independenţa noastră financiară să nu-i plaseze într-o poziţie de inferioritate.

Soluția: Să-l lăsăm pe el să plătească cina sau prânzul la care ne-a invitat. De asemenea, ori de câte ori ne dăruiește câte ceva, să-i mulțumim pentru darul făcut. Putem să-i împărtășim ce mult ne place să primim flori şi să ne manifestăm încântarea de fiecare dată când el face acest gest faţă de noi. Chiar dacă poate din punct de vedere material nu ne lipseşte nimic, noi trebuie să-l facem într-un mod foarte feminin să înţeleagă că îmbrățișările tandre sau cuvintele de iubire pe care ni le oferă după o zi de lucru solicitantă înseamnă foarte mult pentru noi şi că extrasul nostru de cont sau card-ul nu ne pot umple inima de bucurie ca atunci când primim un sms de la el în care ne spune: „Te iubesc”.

Să ne arătăm încântarea ori de câte ori el se oferă să ne ajute cu nu contează ce, chiar dacă şi noi am putea face acel lucru. De exemplu, dacă el ne propune să deschidă o sticlă cu tirbușonul sau să se suie pe o scară la o înălțime considerabilă în locul nostru, noi nu vom răspunde: „Nu, mă descurc”, ci „Da, m-aș bucura”.

Mirela, 28 de ani, s-a confesat: „Îmi place să-i lansez iubitului întrebări de genul: «Oare cum aş putea…?» Şi îl las să găsească soluţii, chiar dacă şi eu am câteva idei, şi nu uit niciodată să-i mulțumesc pentru ajutor. De obicei bărbaţii au un simţ practic mai dezvoltat şi sunt foarte eficienţi în a găsi tot felul de modalităţi ingenioase de a rezolva problemele.”

4. Să rămânem fidele iubirii pe care Dumnezeu o dăruiește sufletului nostru

Problema: În zilele noastre, fidelitatea a devenit o adevărată provocare. Societatea de consum în care trăim a imprimat aceeași tendință și relațiilor interumane. Relațiile de cuplu obişnuite apar și dispar într-un timp record, imediat ce euforia începutului s-a consumat.

Soluția: În primul rând, trebuie să fim foarte conştiente de valoarea inestimabilă a perioadei de început a unei relaţii. Iar apoi trebuie să urmărim să prelungim cât mai mult acest început magic plin de Graţie, prin evocarea lui constantă. Este totodată necesar să celebrăm permanent iubirea pe care o primim de la Dumnezeu în sufletele noastre, făcând tot ceea ce știm pentru a elimina prompt credințele greșite (limitate) pe care le avem despre relațiile de iubire și orice fel de tensiuni interioare, de traume pe care le-am experimentat în alte relaţii, şi care acum ne pot îndepărta de iubire și implicit de iubitul nostru. Trebuie să urmărim permanent ca relația de îndrăgostire să se transforme într-o relație de iubire conștientă în care ambii iubiți umăresc să depășească toate testele care apar, fie ele individuale, fie ale relației în sine. Vechile obiceiuri relaționale care ne-au adus numai suferință trebuie să dispară din viața noastră pe măsură ce noi le conștientizăm. Ele vor fi înlocuite cu perspectiva divină asupra iubirii și relațiilor de iubire: atunci când iubirea este infinită, total necondiționată, transformarea spirituală reală apare și chiar și imposibilul devine cu uşurinţă posibil.

Maria, 34 de ani, a mărturisit: „Înainte obişnuiam «să sar din floare în floare», cum se zice. Relațiile mele de iubire nu durau mai mult de 3-6 luni, maxim un an. Înțelesesem greșit principiul că viaţa este prea scurtă ca să ratez vreo ocazie. Nu aveam încredere în bărbați și nici în mine însămi. Era înainte de a-l întâlni pe Alex. Împreună cu el am descoperit darul iubirii și al încrederii reciproce. Acum putem fi fideli iubirii pe care o simțim unul pentru celălalt indiferent de cât de bogată este viața noastră socială!”

Citiți partea a doua a acestui articol

Articol preluat din Programul taberei yoghine de vacanță Costinești 2013, publicat de Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House. 

Citiţi şi:

Ce trebuie să știm despre relațiile sacre

Angajament şi iubire conştientă într-un cuplu spiritual

 

yogaesoteric
24 februarie 2017