Liviu Mihaiu spulberă „raportul” de la Cotroceni: Toate aceste subiecte „fake/conspiraționiste” au făcut obiectul unor investigații ale Congresului, cu concluzii total opuse recomandărilor celor care se ocupă de Adevărul nostru cel de toate zilele!
Jurnalistul Liviu Mihaiu reacționează, în postarea de pe Facebook, la „raportul” mincinos prezentat la Cotroceni sub patronajul lui Nicușor Dan, pe care, de altfel, îl numește „autorul celei mai mari dezinformări electorale ever”.

Liviu Mihaiu demontează toate aberațiile prezentate de România imună, o platformă obscură, apărută de sub un ONG cu numele ascuns, sub coordonarea concubinilor George Leca și Andreea Nistor, vorbitori la reuniunea de la Cotroceni, precizând că fiecare subiect de pe „lista neagră” a lumii bune de la Cotroceni a fost abordat de ziariștii anti Sistem, underground și onground, în țară și în străinătate.
Publicăm în continuare opinia sa:
„La Cotroceni a fost o mare, mare conferință. Lume bună. Până aici nimic extraordinar. Un fel de «Informați-vă numai din surse oficiale!» ‒ precum G.Ong. În care a vorbit chiar și președintele. Iarăși nimic extraordinar. Desigur, președintele fiind autorul celei mai mari dezinformări electorale ever, cum că au intervenit rușii în alegeri și va demonstra printr-un raport aceasta.
Raport inexistent. Și fals, conform unui președinte predecesor (acum consilier personal neoficial al lui ND) și al unor surse publice americane și europene, la nivel politic de top.
Uitați-vă la peretele ăla cu subiectele expuse «dezinformării» publice. Și să începem să expunem pe puncte marea fraudă morală a proiectelor despre noul tip de «dezinformare».
Banii de la UE/SUA, miliarde, au ajuns și aici pentru a trata societatea de această «boală a societății», în care cu onor ne fac cei plătiți praf, pe cei care nu le abordăm «în interes înalt de stat», doar din surse oficiale sau întreținute și dependente de Sistem. Cum pe cine au finanțat!? Pe cei care au aceeași părere cu ei și sunt plătiți pentru asta.
Că doar nu pe cei care au curajul și priceperea să abordeze aceste subiecte ALTFEL decât cum le tratează Ministerul Adevărului, aka Narativa Oficială, aka Propaganda plătită. Dovada fiind că ONG-ul Funky Citizen păstorește Factual (demonstrat de nenumărate ori de jurnalistul francez Stephane Luçon ‒ Le monde diplomatique ‒ ediția în limba română, ca fiind abuziv și cenzitiv la adresa unor libertăți constituționale fundamentale).
Fiecare subiect din lista neagră a lumii bune de la Cotroceni a fost abordat de ziariștii anti Sistem, underground și onground, aici și în străinătate. Cei mai de succes podcasteri din lume fix despre subiectele astea «interzise» vorbesc zilnic. Cu un rating de zeci de ori mai mare decât cel al CNN‒ului, de exemplu.
Să luăm un subiect oarecare:
«Imigranți în România». Deci nu ai voie să spui că nu e bine să primești imigranți, înțeleg!? Sau cum o cotă de 100.000 e prea mare sau……. cum!? Să nu relatezi nimic din ceea ce spun alții care au scăpat de sub control orașe întregi în Europa sau……. cuuum!?
Sau «nașterea prin cezariană». Eu am copii născuți prin cezariană. Dar specialiștii spun că cel mai bine este să naști natural, nu prin cezariană. Cum, tot în sectorul maternal, cel mai bine este să alăptezi de la sân cât mai mult iar dezinformarea aparține industriei Pharma, cum că laptele praf e la fel de bun ca și cel de mamă. Așa cum, în anii ’50, țigările erau recomandate de medici. Unde-i dezinformarea în cazul nașterii prin cezariană!? Care-i dezinformarea în cazul războiului din Ucraina!? Tot ce nu iese de la ministerul «adevărului pentru război» al NATO!?
Că nu câștigă războiul ucrainenii!? Că sunt corupți și extremiști și că arestează și bat popi!?
Ba mai mult, în țara noastră, mai există și o altfel de media. Cea bună. Cum nu știați!? Ba da. Există o alianță «etică» a presei. «Ethical Media Alliance». Un club al presei, dar d-ăla bun. Ceilalți nu sunt etici, if u know uat I mean. În care alianță e toată presa nouă, finanțată de afară și de aici (nu știm cum și de unde, dar «băieții» mi-au zis că sunt niște surprize mari pe acolo).
Alianța este condusă de fostul meu coleg de la Realitatea, lucrător sub și în boardul lui SOV, Dragoș Stanca, care spunea zilele trecute, într-un status pe Fb, următoarele:
«Toată lumea stă cu nasul în rețele, analizând ce e pe acolo, dar un fenomen similar are loc și prin publicitatea automatizată, aflată în afara social media.
Sper că structurile specializate care ne protejează au „pe radar” acest fenomen. Dacă nu, ar cam fi cazul să-l aibă.»
Deci, cuuuuuum, Dragoș!?
Șeful la Alianța Etică ne spune că ar fi nevoie să ne cam ia structurile la rangă cibernetică, că nu se mai poate, tovarăși! Oamenii muncii cred tot felul de prostii!
Toate aceste subiecte «fake/conspiraționiste» au făcut obiect al unor investigații de ani ale Congresului american, cu concluzii totalmente opuse recomandărilor celor care se ocupă de Adevărul nostru cel de toate zilele.
Acum și la Cotroceni. Chiar zilele trecute a ieșit public sen. (R) Ron Jhonson (șef al unei comisii de anchetă din Congres) pe subiectul pe care năimiții de la Cotroceni îl denumesc «sănătate/vaccinare», cu niște concluzii pe care România Imună le ar fi trecut la «dezinformare medicală», cu propunere de arestare.
P.S. Conferința s-a numit: România Imună.
Mai bine îi zicea România Sterilizată.”
Citiți și:
Cui folosește această circotecă?
Ne plângem de cenzură și fake-uri, dar folosim exact aceleași metode
yogaesoteric
10 iunie 2026