Cum și de ce se schimbă lumea
Un raport al firmei de consultanță internațională PwC privind evoluția cheltuielilor de apărare arată, în esență, că, la nivel mondial, acestea vor crește. Dincolo de cheltuielile de apărare, importante pentru echilibrul mondial și pentru economie, analiza scoate în evidență câteva megatendințe mondiale care vor ajunge să influențeze nu doar logica și alocarea fondurilor pentru apărare, ci viața planetei.
Astfel, prima tendință este schimbarea de forță economică la nivel global. Asia și Africa subsahariană vor înregistra rate de creștere economică mai mari decât statele dezvoltate. Mai mult, cifrele sunt de-a dreptul spectaculoase. În anul 2015, grupul celor șapte țări cele mai industrializate, Statele Unite, Germania, Japonia, Franța, Marea Britanie, Italia și Canada, aveau un PIB de două ori mai mare decât grupul statelor emergente, respectiv, China, India, Brazilia, Rusia, Indonezia, Mexic și Turcia. În anul 2050, lucrurile se vor modifica radical. Statele emergente vor avea un PIB de aproape două ori mai mare decât cel al statelor din grupul G7. Se va crea astfel o lume multipolară și chiar mai multe versiuni de capitalism.
„Lumea veche”, democrațiile tradiționale, economiile dezvoltate de astăzi vor fi mai puțin căutate. Forța de muncă bine calificată, așa-numitele talente, și capitalul, adică investitorii, caută deja noii poli de dezvoltare.
O a doua tendință globală este schimbarea demografică. Analiza pleacă de la o constatare simplă: vor fi țări și regiuni în care va crește numărul populației și zone în care fenomenul va fi invers.
La nivel global, proporția persoanelor în vârstă de peste 60 de ani va crește spectaculos. În anul 1950, era de 8%, în anul 2000 era de 10%, iar în anul 2050 va ajunge la 21%. Dar, țările vor avea traiectorii diferite din punct de vedere demografic. Unele state vor fi societăți tinere, în sensul demografic al cuvântului. Avantajul acestor state va fi că vor avea la dispoziție o piață dezvoltată a forței de muncă și un potențial de consum semnificativ. Pentru a-și atinge însă potențialul este nevoie de cel puțin două condiții: ca populația tânără să fie educată și să aibă locuri de muncă.
Societățile vor avea în față provocări diferite. Economiile îmbătrânite vor fi sub presiune din cauza bugetelor, care vor trebui să aloce sume tot mai mari, pentru asistența socială și pentru sistemul de sănătate. Totodată, în aceste state sau regiuni va fi nevoie ca persoanele în vârstă să învețe abilitățile specifice noii economii. Pe de altă parte, economiile tinere au nevoie de un sistem de educație performant și de locuri de muncă. Cifrele arată, de exemplu, că 90% din persoanele cu vârste între 10 și 24 de ani trăiesc în state slab dezvoltate.
A treia tendință mondială este accelerarea urbanizării. În 1950, mai puțin de 30% din populația globului trăia în orașe. Astăzi, procentul a crescut la 50%. Există 22 de mega-orașe, cu o populație de peste 10 milioane de locuitori, în 17 țări. Pe primele locuri în clasamentul celor mai populate orașe se află Tokio, cu 35 milioane de locuitori, Bombay, cu 23 milioane și Mexico City cu 22 milioane de locuitori. Desigur, creșterea gradului de urbanizare aduce provocări speciale în ceea ce privește organizarea orașelor și securitatea cetățenilor. Conceptul de oraș-inteligent, smart city, este tot mai prezent și se referă la utilizarea noilor tehnologii, a datelor analitice și a rețelelor sociale pentru conectarea departamentelor orașului. În ceea ce privește securitatea cetățenilor, marile orașe se confruntă cu amenințări tot mai mari și tot mai diverse: de la terorism, până la dezastre naturale, ceea ce face ca guvernele și administrațiile locale să caute soluții de securitate pe măsura provocărilor.
A patra tendință mondială este legată de schimbările tehnologice. În toate domeniile economiei și societății, cercetarea și dezvoltarea tehnologică aduc câștiguri de productivitate. Nanotehnologia, inteligența artificială sunt frontiere noi ale cunoașterii și domenii către care se mobilizează investiții. Combinația dintre utilizarea internetului, a datelor analitice și tehnologia cloud transformă lumea în ritm rapid și schimbă modelele de afaceri. Un exemplu deja clasic sunt imprimantele 3D care au ajuns deja să producă primul țesut de ficat uman care este folosit, deocamdată, doar în domeniul medical. Dacă adăugăm, ca ultimă tendință, schimbările climatice și resursele naturale care devin insuficiente avem tabloul complet.
În fața acestor provocări ale societății și economiei mondiale, creșterea cheltuielilor de apărare estimată de analiza PwC este vestea cea mai normală.
Citiți și:
Scurt punctaj pentru 2018. Spre un «point of no return»?
Internetul lucrurilor, sfârșitul libertății omului
SUA dezvoltă deja rachete interzise. Acuză însă Rusia că a făcut acest lucru
yogaesoteric
1 aprilie 2018