Cum va arăta lumea în 2030
Un studiu realizat cu ajutorul a peste 800 de experți în domeniu prezintă modul în care va arăta lumea din viitor. Ei au realizat un top 7 al celor mai uluitoare tehnologii pe care le vom vedea în jurul nostru până în 2030, notează businessinsider.com.
l. Roboți industriali. Aceștia sunt deja prezenți în industriile producătoare de mașini, de mobilă și nu numai. În viitorul apropiat, roboții vor lua locul unor meserii făcute de om, precum cea de farmacist. Experții preconizează că această schimbare se va petrece până în anul 2021.
2. Senzori. Internetul este o rețea aflată în plină expansiune și este prezent zilnic în viața noastră. În viitor, acesta va fi o componentă activă în îmbrăcămintea pe care o purtăm și chiar pe trotuarul pe care mergem. Până în 2022, un trilion de senzori vor fi conectați la rețeaua de Internet.
3. Medicină. Imprimarea 3D a revoluționat deja industria medicală. Această tehnologie a fost folosită pentru a înlocui o parte a cutiei toracice, însă până în anul 2024 ar putea fi folosită și pentru transplantul de organe.
4. Internet. În cadrul acestui studiu, 79% din participanți sunt de părere că Internetul va deveni un drept fundamental până în 2024.
5. Telefonie mobilă. Componentele electronice vor continua să crească în potențial și să scadă în dimensiune. Astfel, 80% din experții implicați în acest studiu cred că până în 2024 oamenii vor intra în posesia telefoanelor mobile implantabile. Mai exact, în loc să comunice pe cale orală, utilizatorii vor putea să își transmită gândurile cu ajutorul undelor cerebrale.
6. Automobile. În prezent există numeroase aplicații care le permit utilizatorilor să găsească cel mai scurt drum, cea mai apropiată benzinărie sau să cheme un taxi în doi timpi și trei mișcări. Acestea le-au schimbat deja perspectiva proprietarilor de automobile. Astfel, până în 2026 aplicațiile vor fi din ce în ce mai prezente în viața conducătorilor auto, sunt de părere experții.
7. Inteligența artificială. Roboții sunt capabili să învețe din greșelile trecutului și să automatizeze decizii dificile, bazându-se pe date complexe. Experții sunt de părere că inteligența artificială va fi prezentă în fiecare companie până în anul 2026.
Citiți și:
Cipul pentru «augmentarea» creierului, disponibil în 3-5 ani. Dimensiuni între 1,9 şi 2,2 milimetri
Cele mai mari invenţii şi inovaţii de la roată încoace
yogaesoteric
17 mai 2018