Obeliscurile masonilor

de Mihaela Gheorghiu

Francmasoneria s-a străduit mereu să îşi fabrice o cât mai solidă origine ezoterică. În acest scop, şi-a însuşit de la civilizaţii antice, cum ar fi cea egipteană, simboluri şi elemente cu o puternică încărcătură arhetipală. Modul în care francmasoneria le utilizează azi reprezintă însă o deturnare şi o inversare a funcţiilor lor originare. Cea mai vie mărturie a obsesiei masonice pentru Egiptul antic nu este ascunsă în templele masonice, ci stă chiar în faţa ochilor noştri. Una dintre emblemele civilizaţiei egiptene, Obeliscul este azi prezentă în cele mai importante puncte ale planetei.

Obeliscul şi adorarea principiului masculin

Obeliscul are o formă arhetipală unică, este un simbol al puterii creatoare masculine. Conform tradiţiei, el era construit dintr-un singur bloc de piatră, avea patru feţe care se îngustau spre vârf, iar deasupra o mică piramidă numită în vechime “Piatra Benben”. Aceeaşi “Piatră Benben” este şi piatra unghiulară a piramidelor. Specialiştii în istoria Egiptului spun că această piatră este “dealul primordial”, adică vârful primului uscat care a apărut din ape la crearea lumii, de după el răsărind pentru prima dată Soarele. Prin mica piramidă din vârf, obeliscul se diferenţiază deci de simplele coloane sau piloni şi aminteşte într-un mod explicit de forma organului sexual masculin. Acest aspect a fost observat încă din vechime, chiar şi în creştinism. De exemplu, în 1650, cărturarul iezuit Athanasius Kircher numea obeliscul, în lucrarea sa Obeliscus Pamphilius “digitus solis – degetul Soarelui”, formă voalată de a se referi la simbolismul său sexual.

În perioada timpurie a Egiptului, obeliscurile erau construcţii sacre dedicate Soarelui–Ra, principiul masculin, ale cărui raze penetrau pământul şi astfel îl făceau să fie fertil şi plin de vitalitate. Forţa creatoare masculină a lui Ra era atât de mare încât egiptenii considerau că razele sale ajungeau până sub pământ şi făceau posibilă învierea morţilor. În timpul celei de-a cincea dinastii, Ra era atât de popular încât devenise un zeu al întregului Egipt, iar oraşul On (mai bine cunoscut nouă sub denumirea lui grecească Heliopolis era plin de obeliscuri ridicate pentru adorarea lui.

Cu timpul faraonii nu au mai ridicat obeliscuri pentru Ra, ci pentru Osiris: “Osiris era zeul pământului, vegetaţiei şi revărsării Nilului care dădea viaţă Egiptului, zeul renaşterii, al lumii de dincolo, al ultimei judecăţii, al vieţii şi morţii. Pe măsură ce cultul său devenea tot mai popular, preoţii din Heliopolis l-au înglobat pe Osiris plini de şiretenie în ritualul de adorare, pretinzând că Osiris este nepotul lui Ra. Astfel, s-au asigurat că Heliopolis va rămâne cel mai mare centru religios al Egiptului şi al întregii regiuni mediteraneene”

Din Dicţionarul de simboluri, aflăm încă două lucruri interesante despre Osiris: “mai întâi zeu agrar, simbolizând puterea inepuizabilă a vegetaţiei şi identificat apoi cu Soarele, în faza sa nocturnă, el simbolizează continuitatea naşterilor şi renaşterilor. Conform legendei egiptene, după moartea sa, Osiris a plutit pe apele Nilului şi a fost sfârtecat. Ulterior Isis a strâns laolaltă toate bucăţile, cu excepţia uneia, penisul, pe care îl înghiţise un peşte. Acest amănunt, în genere neglijat de interpretările mitului, se dovedeşte de cea mai mare importanţă.”(2)În imagine puteţi vedea o scenă din misterele lui Osiris, aşa cum apare ea în templul lui Isis de la Philae.(3)

Ceea ce a ajuns până la noi din mitul lui Osiris a fost supus de-a lungul timpului la trunchieri şi cenzurări  ca şi multe alte texte sacre. În final, s-a ajuns la o formă care convine foarte mult francmasoneriei pentru a-şi justifica „originile egiptene”. Aşa cum a fost denaturată de francmasoni, povestea lui Osiris aduce mai mult cu un ritual de creare a unui trup pentru a da posibilitatea unei fiinţe să se manifeste în planul fizic. Un alt detaliu important, neglijat de majoritatea relatărilor mitului este că  Isis a creat din argilă, lemn sau aur un fals organ sexual pentru Osiris. Datorită acestuia a fost posibil ca după învierea lui Osiris, conform anumitor variante ale mitului, Isis să îl zămislească pe Horus. Un alt simbol central în masonerie este numit „Ochiul lui Horus” sau ” Ochiul Marelui Arhitect”.

Avem deci de–a face cu un zeu castrat, lipsit de puterea sa creatoare divină care pentru masoni a luat locul unui zeu plin de vitalitate şi putere masculină. Un zeu care este de fapt o întruchipare a Soarelui în faza sa nocturnă, când puterea solară este mult slăbită. Iar fiinţa care s-a încarnat în trupul mutilat al primului Osiris este cea care se ocupă cu menţinerea ciclului reîncarnărilor. Cine este această fiinţă atât de interesată ca ciclul reîncarnărilor să se continue la nesfârşit?

“Literal cuvântul o-bel-isc semnifică

«săgeata lui Baal

» sau

«organul sexual al lui Baal

»”(4). Corelând interdicţiile biblice privind adorarea lui Baal cu descoperirile de mai sus, ajungem la acelaşi Satan, cel care manipulează sau ispiteşte fiinţele umane pentru ca ele să nu se elibereze din ciclul reîncarnărilor. Ca şi în cazul “purtătorului de lumină”, adorarea simbolului acestui fals zeu, lipsit de putere divină creatoare, se face nu numai în secret de către masoni, în temple ci şi la nivel colectiv de către masele ignorante.

Masonii şi obeliscul

“Masoneria are printre emblemele ei, pe aceea în care o femeie plânge deasupra unei coloane frânte, ţinând în mâini ramuri de salcâm, în vreme ce Timpul în spatele ei îi piaptănă părul. Nu este nevoie să repetăm câte explicaţii insipide şi triviale au fost date acestei reprezentări a lui Isis, plângând la Biblos, deasupra coloanei frânte din palatul regelui, care conţine trupul lui Osiris, în timp ce Horus, zeul timpului toarnă ambrozie pe părul ei”
(5). Aceasta este interpretarea dată de Albert Pike, în Morală şi Dogmă cunoscutei embleme masonice pe care o vedeţi în imaginea alăturată. Dincolo de încercările acestui cunoscut maestru mason de a descuraja interpretările sexuale ce derivă automat din imagine, aflăm un lucru important. Că Isis şi Osiris sunt figuri centrale în simbolismul masonic.

Unii istorici masoni consideră chiar că încă din secolul XVIII obeliscul era pentru masoni un simbol arhitectural al lui Osiris reînviat. Unii dintre ei pretind chiar că Hiram este Osiris renăscut, şi aşa aflăm versiunea masonilor asupra fiinţei care a posedat trupul lui Osiris după reînvierea acestuia.(6) Aceasta explică şi de ce mormintele masonilor de seamă au obeliscuri în loc de pietre funerare, deşi în Egipt obeliscurile nu aveau o funcţie funerară. Ele erau ridicate întotdeauna în pereche pentru a proteja intrarea în temple. Intrarea la mormântul lui George Washington de exemplu, respectă această tradiţie fiind străjuită de două obeliscuri. Trebuie spus că acest mormânt a fost construit urmând indicaţiile precise ale lui Washington, a cărui apartenenţă la masonerie nu a fost niciodată un secret. Şi alte morminte masonice poartă aceeaşi amprentă.  

În imaginile alăturate se pot vedea mormântul lui Thomas Jefferson, autorul Declaraţiei de Independenţă (stânga), mormântul lui John Madison (centru) şi obeliscul de pe un mormânt masonic din cimitirul Pere La Chaise Paris (dreapta). Acest model al obeliscului ca element funerar a fost perpetuat apoi la scară largă şi îl regăsim sub forma monumentelor dedicate soldaţilor căzuţi în războaie.

Mania obeliscurilor a luat amploare în rândul francmasonilor odată cu campania lui Napoleon Bonaparte în Egipt. Iată ce scrie acelaşi Martin Short: “Dacă Napoleon a fost sau nu mason, aceasta este un subiect intens disputat, cert este că cei patru fraţi ai săi au fost. Napoleon era înconjurat de mulţi consilieri masoni, care l-au convins că Egiptul deţinea secrete importante ale istoriei, filozofiei şi (bineînţeles) francmasoneriei. Printre cei 150 de savanţi care l-au însoţit în campania din Egipt erau şi masoni. Aceştia au jefuit piramide, temple şi morminte în numele ştiinţei. Au realizat imediat că Piatra Rosetta, dezgropată de soldaţii francezi ar putea duce la descifrarea limbajului egiptean.Pentru a-i descifra hieroglifele a fost însă nevoie de mai mulţi ani şi de geniul lui Champollion, dar şi de un obelisc care purta pe el celebrul cartuş cu numele Cleopatrei. (piatra Rosetta avea inscripţionată pe ea acelaşi text scris cu litere greceşti, demotice – limbajul comun utilizat în Egipt şi hieroglife – limbajul utilizat pentru scrierile religioase importante).

Acest obelisc a fost adus în Anglia în 1818 de un aventurier mason Giovanni Batista Belzoni. El era cel care a deschis templul din Abu Simbel şi a doua piramidă din Ghizeh. Îşi începuse cariera masonică în Cairo, în Loja Piramidelor şi apoi s-a înscris şi în Lojile Cambridge şi Norwich. Belzoni a murit în 1825, în timp ce căuta izvoarele Nigerului, dar nu înainte de a face masoneriei un inestimabil serviciu, pretinzând că a descoperit un templu masonic străvechi în Teba. El a pretins chiar că pe pereţii acestuia erau picturi înfăţişându-l pe Osiris în timp ce era iniţiat în francmasonerie şi înfăptuia “sublimele sale mistere”. El purta semnul distinctiv al gradelor înalte, şorţul masonic. Soţia sa Sarah, i-a transcris notiţele şi cum după moartea lui rămăsese fără bani, Marea Lojă Unită a Angliei i-a dăruit o sumă considerabilă pentru a acoperi “ireparabila pierdere pe care ea, ca şi iubitorii ştiinţei şi literaturii au suferit-o”. Nu a contat faptul că “templul masonic” de care vorbea Belzoni era de fapt mormântul faraonului Seti I şi tot ce povestise el erau nişte fabulaţii. Masonii au simţit că îi datorează ceva”. (1)

Într-adevăr, îi datorau enorm căci datorită “descoperirii” lui Belzoni se puteau mândri acum că au rădăcini străvechi în Egiptul antic. Aşa că mulţi masoni au pornit spre Egipt şi au început să aducă de acolo tot ce găseau, şi mai ales obeliscuri. În prezent în Europa şi America sunt peste 30 de obeliscuri egiptene. Pe lângă ele, au fost construite şi un număr impresionant de obeliscuri moderne. Aproape că nu există oraş în care să nu fie cel puţin un mic obelisc. Ne vor interesa în continuare cele câteva obeliscuri egiptene plasate în oraşele cu o puternică tradiţie masonică cum ar fi Londra, Paris, Roma sau New York. În figura alăturată este important să observaţi dispunerea actuală a celor mai importante obeliscuri egiptene şi mai ales statutul aparte pe care îl are obeliscul egiptean din New York.

Citiţi în continuare despre:

–Obeliscurile din Paris şi Roma
–Axa Londra – New York, cele două obeliscuri gemene
–Uriaşul obelisc ridicat în memoria masonului Washington

Bibliografie:

(1) 
Martin Short – Obelisks and Egypt – Inside the Brotherhood,
http://freemasonrywatch.org/obelisks_freemasonry.html.
(2) 
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant – Dicţionarul de simboluri, Editura Artemis, 1995, pag. 389-390

(3) 

www.egyptology.com

(4) 
Cathy Burns – Masonic and Occult Symbols Illustrated, pag. 341.
(5) 
Albert Pike – Moral and dogma,1871,http://www.sacred-texts.com/mas/md/index.htm.
(6)  John Weisse -The Obelisk and Freemasonry according to the discoveries of Belzoni, 1880.