Aspectele Planetare

 

extras din cartea „Secretele dezvăluite ale momentului ocult al HIATUSULUI”
de profesor yoga Gregorian Bivolaru

 


În astrologie, aspectele planetare („relaţiile” dintre planete) ocupă locul central în realizarea şi analiza astrogramei, ele fiind definitorii pentru „modelarea” pe care o determină (prin combinarea şi interacţiunea influxurilor astrale specifice fiecărei planete) asupra caracterului şi destinului fiinţei umane. Împreună cu celelalte elemente ale unei astrograme, aspectele planetare ne pot ajuta să descoperim elemente deosebit de valoroase, care pot contribui din plin (dacă sunt aplicate cu consecvenţă şi perseverenţă) la îmbunătăţirea şi armonizarea întregii noastre vieţi furnizându-ne, de asemenea, adevărate „chei” ajutătoare (particularizate, proprii fiinţei noastre individuale) în evoluţia noastră spirituală.

Un aspect sau o relaţie planetară reprezintă o anumită valoare a unei distanţe unghiulare între două planete, ce le pune într-o relaţie particulară. Unele asemenea aspecte sunt mai puternice decât altele, în sensul că acea relaţie dintre planete va influenţa mai pregnant individul decât altele. Asemenea aspecte puternice se numesc majore, celelalte, mai subtile (care modulează mai fin psihicul uman) se numesc aspecte minore.

În principiu, pe o astrogramă vom figura doar aspectele majore, dar este foarte util să facem şi calculul celorlalte aspecte, deoarece globalitatea lor conturează tabloul psihic şi comportamental complet al individului.

Aspectele se clasifică nu doar după intensitatea lor, ci şi după modul cum influenţează individul: există aspecte benefice (sau conciliatoare, care reprezintă două energii planetare orientate în acelaşi sens) şi aspecte dinamice (în care cele două energii planetare sunt orientate în sensuri contrare – complementare – marcând domeniul în care individul trebuie să depună un efort mai însemnat pentru atingerea echilibrului şi armoniei).

Nu trebuie să considerăm aspectele ca fiind valori fixe ale distanţelor dintre două planete. Ne putem imagina cele două planete ca pe două maşini de curse, fiecare deplasându-se cu o viteză proprie. Când o maşină se apropie de cealaltă, ea va fi auzită de la o anumită distanţă, înainte de a o ajunge pe aceasta şi va fi auzită şi un anumit timp după ce depăşirea se va fi produs. La fel şi planetele (deplasându-se cu viteze diferite pe orbite proprii) îşi vor simţi reciproc influenţa într-un anumit interval unghiular înainte şi după adoptarea unei poziţii precise (deci al unui aspect). Această marjă (interval) de toleranţă în care aspectul respectiv rămâne valabil se numeşte orb al acelui aspect şi este numărul de grade în plus sau în minus, până la care planetele îşi „simt” reciproc influenţa, adică rămân angajate în acel aspect.

Este necesar să remarcăm faptul că o persoană trebuie să aibă în horoscop şi aspecte dinamice pentru a evolua. Altminteri, numai aspectele benefice – singure – pot conduce la o stare de pasivitate a individului, acesta complăcându-se în a rezolva cu uşurinţă toate sarcinile apărute în calea sa. Lipsa anumitor aspecte majore din astrogramă, afectează individul după cum urmează:
– lipsa conjuncţiilor aduce dificultăţi în concretizarea proiectelor, tendinţe de dispersare şi probleme de definire a scopurilor;
– lipsa sextilelor aduce dificultăţi în exprimare, în afirmarea capacităţilor mentale şi de comunicaţie. Acestea vor trebui neapărat dezvoltate!
– lipsa cuadraturilor denotă dificultatea recunoaşterii (identificării) propriilor probleme, dificultatea individului de a înţelege ce are de făcut în această existenţă. El va trebui să îşi creeze propriile provocări pentru a evolua. O cuadratură conferă o puternică motivaţie interioară de a acţiona;
– lipsa trigoanelor aduce necesitatea efortului suplimentar în orice acţiune. Individul va trebui să-şi echilibreze raporturile cu alţii şi să fie creativ;
– lipsa opoziţiilor denotă dificultăţi în observarea exactă a realităţii; individul este foarte subiectiv şi nu are simţul realităţii, având dificultăţi în a se face înţeles şi în a-i înţelege pe ceilalţi.
În astrograma natală pot exista şi planete neaspetate. Acestea au o semnificaţie aparte şi vor fi prezentate într-unul din articolele viitoare.

Aspectele astrologice majore folosite la realizarea şi analiza astrogramei

Conjuncţie

Unghi de 0º; orb ± 8º. Conjuncţia se realizează atunci când cele două planete, văzute de pe Pământ, se suprapun, Pământul şi cele două planete fiind pe aceeaşi linie. Aspect major, conciliator (benefic) dacă planetele sunt puternice (domiciliul sau exaltare) sau dinamic, dacă planetele sunt slabe (exil sau cădere). Conjuncţia este un imperativ al actualei existenţe. Exprimă amestecul a două energii planetare, interacţiunea a două energii vitale, fuziune, proiecţie de sine.

Sextil

Unghi de 60º; orb = ± 4º. Aspect major şi benefic, legat de comunicare, de mişcare, de schimbare, de deschidere spre ceea ce este nou. Este un aspect ce vizează mai mult intelectul, este obiectiv şi conduce spre căutarea adevăratei libertăţi. Sextilul permite mixajul optim al energiilor celor două planete. Cuvinte cheie: comunicaţie, schimb, atracţie, curiozitate, susţinere, cooperare.

Cuadratură (Careu)
Unghi de 90º; orb = ± 8º. Aspect major şi dinamic. Este legat de schimbări radicale şi stresante. În cazul acesta individul este confruntat cu limitele ce trebuie depăşite pentru a evolua în continuare. În cazurile obişnuite, cuadratura denotă tensiune, conflict, obstacole ce trebuie depăşite. Este punctul de reformulare a ideilor, de renunţare la structuri învechite în favoarea altora, novatoare. În cazul fiinţelor deosebite, puternice, cuadratura conferă o mare energie şi o puternică motivaţie de a se transforma şi de a evolua spiritual. Cuvinte cheie: tensiune, conflict, efort, dinamism, hotărâre, acţiune, ruptură, structură, transformare interioară, evoluţie, autocontrol.

Trigon
Unghi de 120º; orb = ± 8º. Aspect major şi benefic, legat de expresia de sine, de creaţie şi de evoluţie. Trigonul reprezintă calităţi deja acumulate de individ. Cele două planete sunt în armonie energetică, dar lipsa unei motivaţii sau a oricărei constrângeri poate aduce individul în stare de pasivitate! Este necesară deci, înţelegerea şi utilizarea plenară a calităţilor aduse de trigon în vederea rezolvării altor probleme. Cuvinte cheie: realizare, creaţie, evoluţie, inspiraţie, talent, idealism, pasivitate, armonie, facilitate, potenţial, bucuria de a trăi.

Opoziţie
Unghi de 180º; orb = ± 8º. Aspect major şi dinamic. La nivel inferior, opoziţia denotă dualitate, dezechilibru. La nivel superior aduce complementaritate, armonie, şi echilibru. Aspect de conflict, dar şi de reconciliere. Opoziţia necesită înţelegere, obiectivitate şi cunoaştere din partea individului pentru a se realiza într-o direcţie. Trebuie făcută distincţia între ceea ce reprezintă „eu” şi ceea ce reprezintă „tu”. Cuvinte cheie: opoziţie, complementaritate, echilibru, dezechilibru, dualitate; cooperare, conflict, cuplu, uniune, limite, lipsă, diviziune, înţelegere, diferenţă.
 

Citiţi şi:  

Planetele şi influxurile lor subtile astrale

yogaesoteric
februarie 2008

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More