Analiza astrologica a anului 2011
de astrolog Rodica Purniche
Astrograma întocmită pentru 01.01.2011, 00h00, 26E06/44N24 (+2h00GMT) ne aminteşte despre ceea ce a spus Andre Malraux: “Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Calitatea Casei a IX-a, a spiritualităţii şi a străinătăţii, precum şi a guvernatorului ei, Mercur, atrag atenţia că omenirea se află la o răscruce religioasă şi spirituală fără precedent, care va genera mişcări sociale foarte puternice sau care poate afecta întreaga planetă. În acest context, când rasa umană în ansamblul ei are de luat decizii capitale legate de relaţia ei directă cu Dumnezeu, chestiunile pe care acum le considerăm esenţiale pentru viaţa noastră pot deveni într-o singură clipă banale (precum cariera, banii, posesiunile materiale, norocul în dragoste, funcţiile social-politice).
Cu alte cuvinte, ne aflăm într-unul dintre acele momente care pot fi numite lejer “sfârşitul tuturor timpurilor”, când fiinţa umană în general şi umanitatea în mod special trebuie să realizeze că pe planeta aceasta Legile Divine au fost foarte grav încălcate şi că planeta este cotropită de Cel Rău, că ziua de mâine este o reală ameninţare la adresa vieţii şi că mânia Bunului Dumnezeu mai are foarte puţin până să reverse asupra noastră potopul de pedepse pe care le merităm.
Citiți în continuare analiza detaliată a anului astrologic 2011:
Anul 2011, la modul general
Este posibil ca 2011 să ne găsească răniţi, fără speranţă, speriaţi de lipsa de perspectivă dar tocmai în aceste condiţii, în răul pe care de secole l-am acceptat să existe şi care ne-a alterat conştiinţa spirituală, se află şi propria noastră salvare. Dumnezeu încă vrea să ne ofere o şansă, încă mai are răbdare. Citiți mai departe…
Un aspect spiritual. 2011 debutează cu două conjuncţii Lună-Venus și Soare-Marte
Anul 2011 debutează în prezenţa a două aspecte astrologice profund semnificative, şi anume, conjuncţia Lună-Venus şi conjuncţia Soare-Marte. Citiți mai departe…
Aspecte astrologice importante. Conjuncţiile anului 2011
Conjuncţia Jupiter-Uranus atinge momentul ei de maxim, pentru ultima oară după un an de „convieţuire”, când a inaugurat Semnul zodiacal Berbec spre a se retrage apoi, pentru încă o perioadă, în Semnul zodiacal Peşti. Citiți mai departe…
Configuraţii astrologice planetare importante
Careul în T cardinal Junon-Venus-Jupiter/Uranus se manifestă în intervalul 27.01-9.02.2011. El începe să se formeze în după-amiaza zilei de 29.12.2010, când Junon, deja în opoziţie cu conjuncţia Jupiter/Uranus, intră în cuadratură cu Pluto. Citiți mai departe…
Evenimente astrologice. Planete care schimbă Semnul în 2011
Jupiter, foarte „grăbit” în acest an, îşi termină şederea în domiciliul său nocturn care este Semnul zodiacal Peşti la data de 23.01.2011, tranzitează în totalitate Semnul zodiacal Berbec între 23.01-5.06, şi parţial Semnul zodiacal Taur, în care intră la data de 5.06 şi în care îşi şi efectuează în totalitate retrogradarea, în intervalul 30.08-25.2.2011. Citiți mai departe…
Planete în mişcare retrogradă aparentă
O menţiune necesară este că pentru toţi nativii cu AS pe Semnul/Semnele zodiacal(e) pe care se petrece retrogradarea, indiferent de Semnul lor solar (adică indiferent în ce zodie sunt născuţi), aspectul retrograd al lui planetei respective îi obligă să dezvolte un control mai mare asupra propriei personalităţi, şi o atenţie sporită domeniilor specifice Casei/Caselor astrologice. Citiți mai departe…
Nativii semnelor zodiacale în 2011
O analiză anului 2011 pentru fiecare zodie în parte, în ce privește spiritualitatea, iubirea, sănătatea și banii. Citiți mai departe…
yogaesoteric
ianuarie 2011