Kurzii au toate drepturile să fie independenți. Dar referendumul a tensionat și mai mult situația în Orientul Apropiat. Acum se pune problema înarmării, pe toate părțile. Matthias von Hein comentează pentru Deutsche Welle.
Kurzii, se spune, nu au niciun prieten în afară de munți. Prin referendumul pentru independență se pun de-a curmezișul cu întreaga lume. Lume care nu a făcut niciodată mare lucru pentru kurzi. În afară de Israel, înconjurat el însuși de dușmani, nimeni nu a susținut independența kurzilor. În schimb, din exterior vin numai îndoieli și critică. Cu cât te apropii mai tare de Kurdistan, cu atât mai mari sunt amenințările: în nord, Turcia a încercat să-i intimideze cu tancuri la graniță; în est se află trupele iraniene; iar în sud, premierul de la Bagdad, Abadi, a pus în mișcare soldații irakieni și milițiile șiite.
Statele din regiune par unite în dorința lor de a menține granițele trasate după primul Război Mondial de puterile coloniale Franța și Anglia, fără a ține cont de popoarele locului rămase în urma destrămării Imperiului Otoman.
Cel mai mare popor fără stat propriu
Kurzii au rămas perdanți, în ciuda promisiunilor. Dreptul la autodeterminare stă la baza dreptului internațional. Se găsește și în Carta Națiunilor Unite. Dar pentru kurzi – un popor de 40 de milioane de oameni – dreptul acesta a rămas numai o frază în vânt. În schimb, n-ar trebui să mire pe nimeni că pe kurzi nu-i interesează prea mult integritatea Irakului. Decenii întregi au fost oprimați în Irak sau uciși cu bombe cu gaz.
Din punct de vedere istoric, momentul acesta este cel mai prielnic pentru kurzi: în lupta împotriva terorii ISIS, au câștigat simpatia lumii și li s-au oferit arme. Statul Irak este slăbit. Turcia este divizată de puciul din anul 2016 și s-a distanțat de aliații occidentali. Iar vocea Siriei nu mai joacă niciun rol în contextul puterilor regionale cu populație kurdă. Referendumul kurzilor reflectă în egală măsură dorința puternică de independență, cât și criza statului irakian și haosul din regiune.
Și cu toate acestea este posibil ca președintele guvernului regional kurd să fi jucat prea tare prin acest referendum. Barzani a organizat referendumul mai ales din motive politice interne: pentru a întări poziția sa și a partidului său, Partidul Democratic din Kurdistan, KDP. Barzani conduce de ani de zile în mod aproape dictatorial și fără legitimitate democratică. Motiv pentru care este controversat în Kurdistan. E posibil ca Barzani să fi subapreciat dorința poporului de independență, la fel ca puterile regionale.
Facţiuni rivale
Regiunea este o entitate politică a cărei autonomie este recunoscută de Constituţia adoptată de Irak în 2005, după căderea dictatorului Saddam Hussein. Oficial, Kurdistanul irakian dispune de propriile instituţii în afara autorităţii Bagdadului. Regiunea autonomă nu este însă decât o ficţiune instituţională, puterea reală fiind exercitată în afara legalităţii de două facţiuni politico-militare – Partidul Democratic din Kurdistan (PDK) şi Uniunea patriotică din Kurdistan (UPK). Deşi este vorba de un teritoriu bine definit, Kurdistanul irakian este o zonă gri corespunzând sferelor de influenţă combinate ale celor două facţiuni kurde.
Nu va fi o declarație automată de independență
Ca butoiul cu pulbere să nu explodeze în Orientul Apropiat, toată lumea trebuie să-și păstreze calmul. Respectarea referendumului nu este obligatorie, iar guvernul kurd a repetat de mai multe ori că acestuia nu-i urmează automat o declarație de independență. Barzani poate să-l declare oricând ca un fel de sondaj de opinie. Bagdadul, Ankara și Teheranul vor trebui în schimb să detensioneze situația retoric și militar. Cu cât consideră mai mult acest referendum ca un simplu sondaj de opinie, cu atât mai bine. Adevărul e că și înainte de referendum, Kurdistanul avea toate caracteristicile independenței: propria administrație, propria armată, propriile manuale școlare, control asupra granițelor.
Poate că în acest fel se mai calmează situația – în detrimentul unei adevărate independențe și a dreptului kurzilor la autodeterminare. Dar cel târziu când se va negocia cu adevărat pacea în Siria, problematica kurzilor va fi discutată din nou. Pentru că atâta timp cât această problemă nu este rezolvată, regiunea nu se va calma.
Posibile evoluţii în regiune
În contextul complex din zonă, posibilele evoluţii ale situației pot fi următoarele:
Iranul să exploateze chestiunea kurdă în propria-i favoare şi să acţioneze împreună cu guvernul central irakian pentru a îngrădi şi mai mult Erbilul (capitala Regiunii Kurdistan). Acţiunile pot consta atât în descurajare militară, cât şi în presiuni economice.
Turcia, Iran şi Irak să instituie o blocadă a teritoriului care să slăbească din punct de vedere economic regiunea kurdă, ajungându-se în stadiul în care nu s-ar mai putea vinde hidrocarburile de care kurzii dispun, iar regiunea să nu mai fie tranzitată în scop comercial.
Rezultatul referendumului şi situaţia politică din Regiunea Kurdistan, caracterizată şi de opoziţia unor partide (Mişcarea pentru Schimbare/Gorran, Grupul Islamic din Kurdistan sau Uniunea Patriotică Kurdă), la adresa administraţiei Barzani să ducă la îngheţarea, cel puţin de moment, a dezideratului statalităţii kurde şi implicarea în negocieri cuprinzătoare cu Bagdadul. Guvernul central irakian ar putea să se folosească de respectivele facţiuni politice în manieră exploatatoare pentru a exercita presiuni asupra administraţiei de la Erbil condusă de Barzani.
Recunoaşterea ca stat a Kurdistanului Irakian rămâne o problemă întrucât oficialii de la Erbil nu au demarat negocieri prealabile pentru a asigura acest atribut. Pe cale de consecinţă, referendumul, care din start nu are caracter obligatoriu, nu va face decât să fie un punct mort pentru cetăţenii care şi-au pus speranţa în rezultatul acestuia. Acest lucru ar putea stârni neplăceri, care exploatate de actorii potrivnici independenţei, vor face ca statalitatea kurdă să rămână la stadiul de idee.
Demersurile pentru recunoaşterea independenţei să fie începute, mai ales în raporturile cu Israelul. Tel-Aviv-ul, singurul suporter, în mod deschis, al kurzilor ar putea fi primul stat care să ofere recunoaşterea teritoriului kurd.
Bagdadul şi Erbilul reuşesc să ajungă la un consens şi alcătuiesc noi prevederi constituţionale prin care ambele entităţi vor administra statul irakian creându-se avantaje reciproce care, într-un final, să fie favorabile şi ţărilor vecine, Turcia şi Iran.
Pot izbucni confruntări între Bagdad şi Erbil pe seama controlului asupra regiunii Kirkuk, de o însemnătate mare din punct de vedere economic pentru oricine o controlează, acest fapt creând condiţiile unei lupte îndelungate care poate să afecteze toată zona irakiană. Pe fondul succeselor militare ale kurzilor din Siria este posibil să se nască un deziderat al alipirii regiunii Rojava (nord-estul Siriei) la Kurdistanul Irakian, fapt ce ar complica situaţia în regiune prin reacţii diverse ale Ankarei şi Teheranului, mai ales, dar şi ale guvernului sirian, care doreşte propria-i unitate teritorială.
Citiţi şi:
Turcia este la un pas de război cu armata kurdă, iar Pentagonul se află în centrul conflictului
yogaesoteric
29 ianuarie 2018