Muzicianul-compozitor Béla Bartók, considerat trădător la Budapesta pentru că iubea folclorul românesc: Popoarele s-ar cuveni să devină frați, în ciuda tuturor războaielor și a tuturor învrăjbirilor!

Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881, la Sânnicolaul Mare. Tatăl său, directorul unei școli de agricultură, era pasionat de muzică și se ocupa de o orchestră de amatori, iar mama, care era profesoară, a remarcat de timpuriu talentul copilului și l-a inițiat de la vârsta de 6 ani în studiul pianului. La vârsta de 9 ani, Bartók cântă la un pian de concert mici compoziții proprii și tot felul de piese de dans, iar după absolvirea liceului la Bratislava, unde îl cunoscuse pe Ernest Dohnányi, a urmat, la sfatul acestuia, studiile la Academia de Muzicologie din Budapesta (1898-1903). Profesorul tânărului Bartók a fost István Thomán, fostul elev al lui Franz Liszt, scrie DosareSecrete.ro.

Béla Bartók era pasionat de folclorul muzical, pe care l-a studiat încă din anul 1905, când a început studiile pe folclorul maghiar. Ulterior, după trei ani, o româncă din Beiuș, pe nume Cornelia Rușița, i-a aprins dragostea pentru folclorul românesc.

Într-o scurtă autobiografie, compozitorul spunea: „Studiul muzicii țărănești a avut o importanță hotărâtoare pentru mine, deoarece mi-a dat posibilitatea să scap de sistemele de tonalități minore și majore, care până atunci stăpâneau muzica în mod absolut….… În felul acesta s-a dovedit că vechile game ce nu-și mai găsesc întrebuințarea în muzica cultă nu au pierdut nimic din valabilitatea lor. Noua lor aplicare a făcut posibile combinații armonice de tip nou”.

În anul 1909, el și-a luat cele de trebuință studiilor pe care le realiza și a mers la Beiuș, acolo unde, ajutat de profesorul de muzică Ioan Bușiția, a reușit să își pună planul în aplicare. Ulterior, timp de nouă ani, a studiat folclorul românesc învățând de asemenea și limba noastră. Potrivit sursei citate, primele lui compoziții de inspirație românească – „Două dansuri românești” – au fost prezentate în primă audiție absolută la Paris, în ziua de 12 martie 1910, iar în 1913 Academia Română a editat volumul „Cântece populare românești din comitatul Bihor”, în care apar 371 de piese.

Desigur, atacurile din partea regimului ungar nu au întârziat să apară: „Cotidianul Budapesti Hírlap scria într-unul din numerele din 1913: «Numai aceea am vrea să știm, oare Béla Bartók, profesorul Academiei de Muzică Maghiare, de ce se manifestă un Scotus Viator muzical? Dar pe el nu-l mai interesează niciun fel de muzică ungurească? S-a angajat a fi apostolul muzicii slovace, române, cehe și Dumnezeu știe a cărei muzici, numai de muzica maghiară a uitat?»” – scrie sursa citată.

Ion Bârlea, un capelan din Ieud-Maramureș, l-a ajutat în demersul de a culege melodiile maramureșene, despre care scria, pe o carte poștală: „O mică excursie în Peninsula Balcanică! M-am împrietenit cu românii (dacă acasă nu mă pot împrieteni)”.

Un alt studiu al muzicianului maghiar a fost adunat în volumul „Colindele din Ardeal”, care a fost terminat în aprilie 1926, dar a apărut la Viena abia în anul 1935.

Societatea Compozitorilor Români, cu George Enescu președinte, i-a oferit titlul de membru onorific în anul 1924 și tot aceștia au decis organizarea unui concert extraordinar în cinstea lui. George Enescu l-a așteptat la Gara de Nord, alături de alți compozitori, și au urcat împreună pe scenă.

Cu puțin timp înainte de marea întâlnire, acesta scria despre marele George Enescu: „Pe Enescu sunt într-adevăr curios să-l văd; acesta, este necesar să știi, este un violonist de prim rang…, oare n-o să am totuși probleme cu el?!”

Probabil uimit și profund îndurerat de dușmănia dintre cele două popoare, acesta s-a stabilit la New York, acolo unde a decedat în urma unei leucemii, lăsând în urmă un mesaj fascinant:

„Adevăratul meu principiu călăuzitor în viață este acela pe care l-am definit de când m-am regăsit ca muzician-compozitor și de care sunt pe deplin și cu desăvârșire convins: ideea că popoarele s-ar cuveni să devină frați în ciuda tuturor războaielor și a tuturor învrăjbirilor. Acest ideal mă străduiesc – pe cât îmi este cu putință – să-l servesc pe deplin; tocmai de aceea nu mă retrag de sub niciun fel de influență, fie aceasta slovacă, românească, arabă sau de oricare altfel. Numai curat, proaspăt și sănătos să fie acest izvor.”

Citiți și:
Interviu cu dirijorul Camil Marinescu: «Dacă Iisus nu ar fi existat, era necesar să fie inventat»
«După o îndelungată carieră, găsesc în flacăra entuziasmului meu cea mai sigură confirmare și cea mai bună răsplată»

yogaesoteric
18 mai 2023