Van Gogh, isteria climatică și noaptea conștiinței nemților

Vizitatori la muzeul clubului de fotbal St. Pauli, din Hamburg, au aruncat cu piure de cartofi pe o replică a tabloului „Vază cu cincisprezece flori”, de Vincent van Gogh, în timpul unei acţiuni de protest organizate în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”.

Potrivit DPA, celebrul bucătar Ole Plogstedt, vedetă de televiziune, care a fost implicat în acţiunea de la FC St. Pauli Museum, a declarat că a dorit să provoace o discuţie referitoare la scopurile activiştilor pentru climă din gruparea Last Generation şi la mijloacele utilizate de aceştia.

Cât de departe pot – cât de departe se cuvine – să meargă protestele în contextul situaţiei climatice dramatice? Oare mişcarea pentru climă merge prea departe împroşcând operele de artă cu piure de cartofi ori lipindu-se de ramele tablourilor din muzee – sau reacţiile la aceste acțiuni sunt exagerate?”, a comentat el.

Nu se cunosc angoasele climatice ale lui Plogstedt, dar Hamburg, la fel ca alte oraşe germane, foloseşte evenimentul anual „Noaptea muzeelor” pentru promovarea culturii, în toate formele ei – și aici nu au ce căuta activiștii de orice fel.

Dar în ultimele luni, cei din Ultima Generație au provocat scandaluri în muzee. La Hamburger Kunsthalle, spre exemplu, personalul de securitate a oprit mai mulţi activişti care intenţionau să aplice lipici pe o operă de artă alternativă şi să se lipească de aceasta.

Doi dintre ei au vrut să lipească peste geamul de siguranţă al lucrării „The Wanderer over the Sea of Fog”, de Caspar David Friedrich (1774-1840), un tablou modificat pe care îl aduseseră în acest scop.

Citiți și:
Vandalizarea operelor din muzee. De ce autoritățile se uită în altă parte?
Infractori climatici

 

yogaesoteric
19 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More