Narațiunea Occidentului despre China și Rusia, periculos de simplă

Lumea se află la limita unei catastrofe nucleare în mare parte din cauza eșecului liderilor politici occidentali de a fi corecți cu privire la cauzele escaladării conflictelor globale. Narațiunea occidentală necruțătoare conform căreia Occidentul este nobil în timp ce Rusia și China sunt rele este simplă și extraordinar de periculoasă. Este o tentativă grosolană, imorală, de a manipula opinia publică.

Europa ar fi util să reflecteze asupra faptului că neextinderea NATO și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk II ar fi evitat acest război îngrozitor din Ucraina.

Narațiunea esențială a Occidentului este inclusă de facto în strategia de securitate națională a SUA. Ideea de bază a SUA este că Rusia și China sunt dușmani implacabili care „urmăresc să erodeze securitatea și prosperitatea americane”. Aceste țări sunt, potrivit SUA, „hotărâte să facă economiile mai puțin libere și mai puțin echitabile, să-și dezvolte armatele și să controleze informațiile și datele pentru a-și reprima societățile și a-și extinde influența”.

Ironia este că, din 1980, SUA au fost implicate în cel puțin 15 războaie de peste mări (Afganistan, Irak, Libia, Panama, Serbia, Siria și Yemen, pentru a numi doar câteva), în timp ce China nu a fost în niciunul, iar Rusia doar într-unul (Siria) dincolo de fosta Uniune Sovietică. SUA au baze militare în 85 de țări, China în 3 și Rusia în 1 (Siria) dincolo de fosta Uniune Sovietică.

Președintele Joe Biden a promovat această narațiune, declarând că cea mai mare provocare a timpului nostru este competiția cu autocrațiile, care „caută să-și amplifice propria putere, să-și exporte și să-și extindă influența în întreaga lume și să își justifice politicile și practicile represive ca o modalitate mai eficientă de a aborda provocările de astăzi.”

Strategia de securitate a SUA nu este opera unui singur președinte, ci a instituției de securitate din SUA, care este în mare parte autonomă și operează în spatele unui zid de care nu poate trece nimeni.

Frica exagerată de China și Rusia este vândută publicului occidental prin manipularea faptelor. Cu o generație mai devreme, George W. Bush Jr. a vândut publicului american ideea că cea mai mare amenințare a Americii era fundamentalismul islamic, fără a menționa că CIA, cu Arabia Saudită și alte țări, a fost cea care a creat, finanțat și desfășurat jihadiștii în Afganistan, Siria și în alte părți pentru a lupta în războaiele Americii.

Sau luați în considerare invazia Afganistanului de către Uniunea Sovietică în 1980, care a fost descrisă în mass-media occidentale ca un act de perfidie neprovocată. Ani mai târziu, am aflat că invazia sovietică a fost de fapt precedată de o operațiune CIA menită să provoace invazia sovietică! Aceeași dezinformare a avut loc și față de Siria.

Presa occidentală este plină de incriminări împotriva asistenței militare acordate de Putin lui Bashar al-Assad din Siria începând cu 2015, fără a menționa că SUA au susținut răsturnarea lui al-Assad începând cu 2011, CIA finanțând o operațiune majoră (Timber Sycamore) de răsturnare a lui Assad cu ani înainte de sosirea Rusiei.

Sau mai recent, când președintele Camerei SUA, Nancy Pelosi, a zburat nesăbuit spre Taiwan, în ciuda avertismentelor Chinei, și niciun ministru de Externe G7 nu a criticat provocarea lui Pelosi, dar toți miniștrii G7, împreună, au criticat dur „reacția excesivă” a Chinei la călătoria lui Pelosi.

Narațiunea occidentală despre războiul din Ucraina ne spune că este vorba de un atac neprovocat al lui Putin din dorința de a recrea imperiul rus. Cu toate acestea, istoria reală începe cu promisiunea occidentală făcută președintelui sovietic Mihail Gorbaciov că NATO nu se va extinde spre Est, urmată de patru valuri de mărire a NATO: în 1999, încorporarea a trei țări din Europa Centrală; în 2004, încorporând încă 7, în 2008 angajându-se să se extindă în Ucraina și Georgia; iar în 2022, a invitat patru lideri din Asia-Pacific la NATO pentru a ținti China.

Mass-media occidentale nu menționează rolul SUA în răsturnarea din 2014 a președintelui pro-rus al Ucrainei Viktor Ianukovici; eșecul guvernelor Franței și Germaniei, garanții acordului de la Minsk II, de a face presiuni pe Ucraina să își îndeplinească angajamentele; armamentul american trimis în Ucraina în timpul administrațiilor Trump și Biden, perioada premergătoare războiului; nici refuzul SUA de a negocia cu Putin cu privire la includerea în NATO a Ucrainei.

Desigur, NATO spune că este pur defensiv, astfel încât Putin nu ar fi cazul să se teamă. Cu alte cuvinte, Putin nu ar avea de ce să țină seama de operațiunile CIA din Afganistan și Siria; de bombardamentul NATO asupra Serbiei în 1999; de răsturnarea lui Moammar Qaddafi de către NATO în 2011; ocuparea NATO a Afganistanului timp de 15 ani; nici de „gafa” lui Biden care cere înlăturarea lui Putin (care, desigur, nu a fost deloc o gafa); nici de declarația secretarului american al apărării Lloyd Austin, care afirmă că scopul războiului american în Ucraina este slăbirea Rusiei.

La baza tuturor acestor operațiuni se află obiectivul SUA de a rămâne puterea hegemonică a lumii, prin creșterea alianțelor militare din întreaga lume pentru a controla sau înfrânge China și Rusia. Este o idee periculoasă, delirantă și depășită. SUA are doar 4,2% din populația lumii, iar acum doar 16% din PIB-ul mondial (măsurat la prețuri internaționale). De fapt, PIB-ul combinat al G7 este acum mai mic decât cel al BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), în timp ce populația G7 reprezintă doar 6% din lume, comparativ cu 41% în BRICS.

Există o singură țară a cărei fantezie autodeclarată este să fie puterea dominantă a lumii: SUA. A trecut vremea ca SUA să recunoască adevăratele surse de securitate: coeziunea socială internă și cooperarea responsabilă cu restul lumii, mai degrabă decât iluzia hegemoniei. Cu o astfel de politică externă revizuită, SUA și aliații săi ar evita războiul cu China și Rusia și ar permite lumii să facă față nenumăratelor sale crize de mediu, energetice, alimentare și sociale.

Mai presus de toate, în această perioadă de pericol extrem, liderii europeni ar fi necesar să urmărească adevărata sursă a securității europene: nu hegemonia SUA, ci aranjamentele europene de securitate care respectă interesele legitime de securitate ale tuturor națiunilor europene, cu siguranță inclusiv Ucraina, dar și Rusia, care continuă să reziste extinderilor NATO în zona Mării Negre.

Europa ar fi necesar să reflecteze asupra faptului că neextinderea NATO și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk II ar fi evitat acest război îngrozitor din Ucraina. În această etapă, diplomația, nu escalada militară, este adevărata cale către securitatea europeană și globală.

Autor: Jeffrey Sachs – Profesor universitar și director al Centrului pentru Dezvoltare Durabilă de la Universitatea Columbia, unde a condus Earth Institute din 2002 până în 2016. El este, de asemenea, președinte al Rețelei de soluții pentru dezvoltare durabilă a ONU și comisar al Comisiei ONU pentru Dezvoltare. A fost consilier a trei secretari generali ai Națiunilor Unite și în prezent servește ca avocat SDG în subordinea secretarului general Antonio Guterres. Sachs este autorul cărții A New Foreign Policy: Beyond American Exceptionalism (O nouă politică externă: Dincolo de excepționalismul american) (2020). Alte cărți includ: Building the New American Economy: Smart, Fair, and Sustainable (Construirea noii economii americane: Inteligentă, echitabilă și durabilă) (2017) și The Age of Sustainable Development (Era dezvoltării durabile) (2015) cu Ban Ki-moon.

Citiți și:
Uniunea Europeană va face „tot posibilul” pentru ca Ucraina „să câştige războiul” împotriva Rusiei lui Vladimir Putin
Iarna Europei ar putea fi primăvara lui Putin

yogaesoteric
17 septembrie 2022