Ne obișnuim deja cu ideea de a fi mereu supravegheați? Nu o fi împotriva «Drepturilor și libertăților fundamentale ale omului»?


Tot mai multe inițiative insidioase „smart” pentru controlul neîncetat al populației


Nvidia, în parteneriat cu dezvoltatorul de inteligență artificială AnyVision, va crea o tehnologie de recunoaștere facială pentru smart city-urile din lume.

Cele două companii vor să instaleze programe de recunoaștere facială camerelor de supraveghere CCTV. Cei de la AnyVision au spus că tehnologia ar permite camerelor să scaneze fețele continuu, să le identifice și să urmărească indivizii dintr-o mulțime cu o precizie de 99%. Ulterior, algoritmii pot compara fețele găsite, cu o bază de date alcătuită din teroriști și infractori. Cu toate astea, datele personale colectate de camerele CCTV ar fi protejate.

Tehnologia de la AnyVision ar putea fi folosită atât pe computere, cât și pe telefoane și tablete. Operatorii pot adăuga suspecții într-o bază de date centralizată și să primească notificări atunci când se apropie de o persoană suspectă.

Întreaga inițiativă face parte din programul Metropolis de la Nvidia, care aduce puțin cu sistemul din China. Acesta presupune dezvoltarea de tehnologii de supraveghere cu inteligență artificială pentru orașele mari ale lumii. În momentul de față, partenerii Nvidia pentru acest proiect sunt Cisco, Genetec, Omni AI și MotionLoft.

Toată această operațiune ne amintește de ideea de Big Brother. Partea mai rea este că cei de la Nvidia nu sunt singurii care au idei mărețe de supraveghere a populației. În China, recunoașterea facială este la ordinea zilei – o găsești în bănci, aeroporturi, hoteluri și toalete publice. În Chongqing, un proiect pilot, parte a planului Ochi Ageri, deja funcționează. Ideea este de a conecta camerele de securitate care supraveghează drumurile, mallurile și stațiile de transport cu camerele private ale clădirilor. Totul ar fi apoi integrat într-un sistem național de supraveghere și schimb de date.

Pe măsură ce internetul și orașele smart evoluează, giganții tech vin cu idei noi, iar oamenii sunt puși în situația de a se adapta. Partea bună este că tehnologia dezvoltată de Nvidia și AnyVision ar putea salva vieți, prin prinderea criminalilor și a suspecților, dar și prin identificarea persoanelor dispărute.
Partea sinistră este că prin intermediul acestei tehnologii este violată flagrant intimitatea noastră a tuturor.


Citiți și:

Poliția din Marea Britanie folosește softuri de recunoaștere faciala pentru a identifica oamenii din mulțime

«Războiul neîncetat și obsesiv contra terorismului» a costat SUA până acum 4.000 de miliarde dolari. Pe ce s-au dus acești bani (I)

Big Brother ia proporţii foarte mari în Australia

 

 

yogaesoteric
11 mai 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More