Neo-marxismul revanșard
Treaba cu comunismul marxist și agenții lui este așa. Această utopie criminală (circa 100 de milioane de morți – conform lui Stéphane Courtois, în Cartea neagră a comunismului) a propovăduit în esență ura și lupta de clasă. Pretinzând că moare de grija celor săraci și că, corelativ, ceilalți este necesar să fie deposedați de proprietățile lor și exterminați sau împinși la marginea societății.
După prăbușirea în 1989 a comunismului european, ideologia a fost părăsită în mod declarativ de către elitele care o slujiseră din punct de vedere teoretic, iar peste tot în lume partidele comuniste au cunoscut un recul devastator. Însă, treptat, neîmpăcate cu eșecul istoric al ideologiei lor, numitele elite s-au reorganizat proiectând un plan revanșard global. Ele sunt de fapt cele care azi – în Occident mai ales, pe față – servesc neo-marxismului ateist, anulării identității omului (coroană și sacerdot al creației dumnezeiești), globalizării (însemnând în esență desființarea națiunilor suverane și a statelor), servind ideologiilor de gen, avortului la scară industrială și scăderii populației planetei, „corectitudinii politice” celei mai desfigurate și desfigurante, și instituirii prin dictatură a unui egalitarism și control total asupra oamenilor.
Urmași loiali ai marxiștilor care au eșuat în 1989, neo-marxiștii în acțiune în ultimele trei decenii și-au asigurat azi un important atu: o forță financiară fabuloasă. O statistică seacă ne spune că cei mai bogați 1% din lume dețin de două ori mai multe bogății decât 90% din populația mondială (Oxfam – ianuarie 2020). Iar miliardarii Occidentului – cei americani în special – atunci când nu sunt ei înșiși, nominal, parte a elitei neo-marxiste revanșarde (Soros, Bill Gates, Zuckerberg) sunt sponsori ai ei și ai planurilor sale. Averile lor (de fapt doar pe numele lor) au fost făcute într-un mod formal necorupt, însă neformal profund corupt – cu complicitatea guvernelor statelor controlate de elitele neo-marxiste urâtoare de Dumnezeu. Instituțiile financiare internaționale servesc și ele aceeași cauză. Iar „transparența” privind activitatea lor (a FMI, de exemplu – contributorii Fondului, unde ajung dobânzile absolut colosale încasate în ultimele decenii de Fond etc.) – e ceva demult grotesc.
Cu tot acest mare rău are lumea de luptat. Iar părerea mea e că vor reuși doar acele națiuni care vor lupta sub semnul Sfintei Cruci; iar dacă nici ele nu vor birui, atunci pentru acestea va birui Dumnezeu Însuși.
Cât privește eventualul loc al Chinei în această ecuație ce îmi pare a fi una eshatologică, nu-mi dau bine seama ce certitudini putem avea sau nu în acest moment.
În sfârșit, cam ce miză poate să aibă neo-marxismul și propaganda lui în anii aceștia putem vedea chiar și dintr-un exemplu aparent banal de pe Wikipedia. Urmărind să producă o confuzie fundamentală în „masele largi”, această tribună a agitatorilor neo-marxiști ateiști a creat o secțiune pe pagina care tratează subiectul Comunismului intitulată Creștinism și comunism, în care decretează nici mai mult nici mai puțin că „Idealul utopic comun al creștinismului și comunismului este crearea unei societăți în toate țările de pe pământ în care să existe egalitate deplină socio-materială și fraternitate între oameni”. Or aici infamia e maximă și dublă. Prima, vrând să sugereze că ideologia comunistă nici vorbă să fie (chiar atât de) criminală de vreme ce-i comparabilă cu religia iubirii. Iar a doua vrând să inoculeze celor neinformați – și, vai, ce-i cu generația tânără contemporană……. – că de fapt creștinismul ar fi și el o ideologie, acolo, preocupată ca și comunismul să împărățească în această lume; agitatorii în cauză știind bine că dintre cei care se servesc din otrava lor de pe net prea puțini au fost vreodată interesați de cuvintele Mântuitorului lumii – între multe altele și acestea: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”.
Citiţi şi:
Polonia. Studenți în ghearele neomarxismului. Mărturia șocantă a unui tânăr: Era ca și cum marxismul și leninismul ar fi filozofii obișnuite care nu au condus la tragedii masive
De ce promovează corporațiile neomarxismul și de ce presa independentă a ajutat «vestele galbene» să dea cu oiștea în gard
yogaesoteric
11 octombrie 2022