Neuroteologia – ce se petrece la nivelul creierului în timpul experienţelor spirituale

Domeniul neuroteologiei utilizează ştiinţa pentru a căuta să înţeleagă spiritualitatea, şi viceversa.

„Toată lumea filosofează”, scrie cercetătorul în neuroştiinţe dr. Andrew Newberg în ultima sa carte Conştiinţa metafizică: cercetarea biologiei gândirii filosofice (The Metaphysical Mind: probing the biology of philosophical Thought). Majoritatea dintre noi speculăm cu privire la înţelesul a tot felul de aspecte, de la îngrijorări zilnice referitoare la interacţiunea cu un coleg de serviciu și până la credinţele noastre cele mai profunde despre scopul existenţei. Găsirea de soluţii la aceste probleme este acompaniată de o gamă de sentimente de satisfacţie, de la „aha!”, „evrika!” sau momentul de „aprindere a beculețului” când reușim să rezolvăm o problemă cotidiană, până la stări extatice de vârf trăite în timpul experienţelor mistice. Întrucât gândurile referitoare la preocupările zilnice şi cele din sfera spirituală de interes sunt variaţii ale aceloraşi procese de gândire, Newberg consideră că este esenţial să fie examinat modul în care oamenii experimentează direct spiritualitatea cu scopul de a înţelege pe deplin modul de funcționare al creierului. Studierea aspectelor spirituale a condus deja la aplicaţii practice pentru îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi mentale.

Newberg este un pionier în domeniul neuroteologiei – studiul neurologic al experienţelor spirituale. El și-a început munca în acest domeniu în anii ʼ90, scanând ce se petrece în creierul oamenilor atunci când meditează profund, practică spirituală ce este relativ uşor de monitorizat prin investigare imagistică a creierului. De atunci, el a analizat aproximativ 150 de scanări cerebrale, inclusiv obţinute de la budişti, călugări și maici din diverse congregații religioase, atei, penticostali cu darul limbilor (glosolalie), mediumuri braziliene practicând psihografia (scrierea prin dicteu automat a mesajelor primite de la fiinţe defuncte).

Cât despre ceea ce se petrece în creierul acestor persoane, Newberg spune: „Depinde într-un anumit grad de ce anume practică”. Practicile sistematice de antrenament spiritual care presupun concentrarea constantă a atenției asupra a ceva anume, fie prin intermediul rugăciunii, fie prin meditaţii cu MANTRA-e, tind să activeze lobii frontali ai creierului, ariile responsabile în principal cu direcţionarea atenţiei, modularea comportamentului şi exprimarea limbajului.

În partea stângă a imaginii – scanare de referință, în partea dreaptă – scanare în timpul rugăciunii. Se evidențiază activarea intensă în timpul rugăciunii a ariei atenției din lobul frontal.

Prin contrast, când practicanţii renunţau la voinţa lor personală, atunci când manifestau darul limbilor (capacitatea de a vorbi în limbi necunoscute lor) sau când se manifestau ca mediumuri, activitatea cerebrală scădea considerabil în lobii frontali şi creştea la nivelul talamusului, micuţa structură cerebrală care reglează fluxul continuu de informaţii senzoriale receptate spre numeroasele părţi ale creierului. Aceasta sugerează că vorbirea în aceste cazuri era generată dintr-un alt loc decât centrii obișnuiți ai vorbirii.

În partea stângă a imaginii – scanarea creierului în timpul cântatului, în partea dreaptă – scanarea creierului în timp ce este manifestat darul limbilor 

Credincioşii ar putea spune că aceste constatări demonstrează faptul că o altă entitate vorbeşte prin intermediul practicantului, în timp ce necredincioşii vor căuta doar o explicaţie neurologică. Newberg a luat în considerare ambele perspective. Când defineşte neuroteologia în cartea sa Principiile neuroteologiei, el scrie: „Un ateu înfocat care refuză să accepte orice aspect al religiei ca fiind posibil corect sau având o valoare practică, ori o persoană religioasă care refuză să accepte faptul că ştiinţa ar putea aduce vreo contribuție însemnată la cunoaşterea asupra lumii, cel mai probabil nu vor putea fi considerați neuroteologi.”

Newberg crede că oricine poate beneficia în urma exersării consecvente a unei anumite forme de meditaţie. Dacă un anumit tip de practică meditativă nu are efect pentru o anumită persoană, ea este necesar să exerseze un alt procedeu. Ca efecte obiective de ordin general, aceste practici determină o considerabilă diminuare a depresiei, anxietăţii şi stresului. Newberg adaugă faptul că la Universitatea Thomas Jefferson din Philadelphia, unde este director de cercetare la Centrul de Medicină Integrativă Myrna Brind, cercetătorii au descoperit că meditaţia îmbunătăţește memoria şi concentrarea.

Este discutabil dacă aceste practici sunt mai eficiente când sunt dublate de credinţe spirituale sau religioase. Dr. Dean Hamer, autorul cărţii Gena lui Dumnezeu: modul în care credința este codată în genomul nostru (The God Gene: How Faith is Hardwired into our Genes) a descoperit că participanții la studii de cercetare care prezentau o anumită variaţie a unei anumite gene erau mai predispuși la experiențe spirituale profunde, de transcendere a personalității individuale limitate.

Într-o conferinţă susţinută la Colegiul Marlboro, Hamer compara efectele acestei variații genice cu o capacitate crescută de a manifesta o mai profundă cunoaștere de sine. Potrivit lui Hamer, această tendinţă spirituală depinde, de asemenea, de mediul în care trăieşte persoana, care poate direcţiona spiritualitatea ei înnăscută spre anumite credinţe religioase şi/sau să o îndepărteze complet de religie. El spune că ştiinţa niciodată nu va înlocui spiritualitatea autentică deoarece viziunea materialistă bazată doar pe dovezi concrete exterioare niciodată nu va avea acelaşi impact psiho-emoţional.

Newberg este de acord cu faptul că, într-o anumită măsură, credinţele spirituale sunt influenţate de bagajul genetic personal și de mediul înconjurător, şi că practicile meditative sistematice sunt cu mult mai eficiente când vin să consolideze sistemul de credinţe al practicantului. Cu toate acestea, el spune că cercetătorii încă investighează dacă la modul general credinţele religioase ajută oamenii să devină mai sănătoşi şi mai fericiţi. El consideră că ateismul este de asemenea un sistem de credinţe, şi afirmă că un posibil beneficiu pentru sănătatea mentală al faptului de a aparţine unei anumite religii ar putea fi datorat nu doar credinţei, ci şi reţelei sociale a comunității religioase.

Dacă starea de fericire profundă pe care o persoană o experimentează în timpul unei meditaţii reușite nu poate fi complet integrată în sistemul ei de credinţe pre-existent, aceste trăiri pot deveni bulversante. Newberg a dat ca exemplu o persoană care practica meditaţia și care a căutat un membru al clerului cu care să vorbească despre practica sa, însă pe parcursul confesiunii s-a simţit puţin respinsă de acel cleric.

Când practicile meditative nu sunt aprofundate cum este necesar și întăresc un anumit sistem de credinţe rigid, autoritar, Newberg spune că acestea pot conduce la o mai mare intoleranţă şi violenţă faţă de cei de o altă credinţă. În cartea scrisă în colaborare cu Mark Robert Waldman, De ce credem ceea ce credem (Why we believe what we believe), afirmă că datorită unei anumite suprapuneri între credinţe spirituale şi probleme psihologice, pacienţii cu tulburare obsesiv-compulsivă deseori dezvoltă credinţe religioase rigide.

Newberg a vrut dintotdeauna să devină medic clinician, dar nu a realizat că ar putea combina aceasta cu interesul său pentru căutarea răspunsurilor la întrebări metafizice până când nu a urmat facultatea de medicină de la Universitatea Pennsylvania şi a lucrat cu dr. Eugene d’Aquili, un psihiatru a cărui muncă de cercetare se concentra asupra religiei.

Newberg a studiat gânditorii din Est şi din Vest pentru a înţelege perspectivele lor diferite asupra existenţei sau inexistenţei unei realităţi obiective situate în afara percepţiei omeneşti obișnuite. Ceea ce îl fascina la experienţele spirituale de vârf – scopul principal al multor tehnici de meditaţie – erau mărturiile despre experimentarea unei realităţi mai înalte care este conștientizată ca fiind „mai reală” decât percepţiile de fiecare zi.

Newberg subliniază că este „Singura descriere pe care am văzut-o vreodată când cineva spune «Am ajuns dincolo de creierul meu, am ajuns dincolo de egoul meu, am ajuns dincolo de natura subiectivă și obiectivă a lumii»; şi apoi ei văd Universul şi experimentează Universul într-un mod foarte foarte diferit.”
El a adăugat „Consider că aceste experienţe este necesar să fie luate foarte în serios. Cred că ele ne spun ceva despre natura autentică a realităţii şi despre cum percepem noi acea realitate.”

Newberg a scanat creierele unor maici şi călugări budişti în timpul unor experienţe mistice în care ei au relatat că au trăit stări de atemporalitate, dispariția reperelor spațiale şi transcenderea egoului. Newberg crede că o cauză a acestor trăiri ar putea fi reducerea activităţii cerebrale pe care a observat-o în lobii parietali, aria de orientare din creier responsabilă pentru perceperea obiectelor tridimensionale din spaţiu. O persoană care meditează poate experimenta un sentiment de a fi una cu toate fiinţele sau de unitate cu totul, deoarece activitatea cerebrală redusă în această zonă estompează diferențele percepute între cel care meditează şi alte obiecte.

Când lobii parietali sunt afectaţi, pacienţii au credinţe distorsionate despre propriile lor trupuri şi uneori sunt confuzi în ceea ce privește orientarea lor spaţială în raport cu obiectele înconjurătoare. În cartea De ce credem ceea ce credem, este oferit exemplul unor pacienţi care au impresia că unul dintre picioarele proprii nu este al lor, şi au fost găsiţi încercând să arunce acest picior aşa-zis străin jos din pat. În noua sa carte, Newberg citează un studiu condus de dr. Brick Johnstone care a descoperit că o afectare a lobului parietal drept provoacă o amplificare a experienţelor de transcendere a personalităţii ale persoanei respective.

Newberg sugerează în noua sa carte că experienţele mistice sunt descrise ca fiind extatice sau generatoare de fericire, deoarece ele utilizează multe dintre căile neuronale din lobii parietali şi frontali care sunt implicate, de asemenea, în excitarea erotică.

Pentru a realiza înregistrările cerebrale, Newberg a utilizat rezonanţa magnetică nucleară funcţională (RMNf) şi tomografia computerizată cu emisie singulară de fotoni (SPECT). Cartea Spălați pe creier: Chemarea seducătoare a neuroştiinţei lipsite de judecată (Brainwashed: The Seductive Appeal of Mindless Neuroscience) prezintă o enumerare a limitărilor acestor tehnologii. Autorii, dr. Sally Satel şi dr. Scott Lilienfeld, descriu că una dintre limitările imagisticii cerebrale este aceea că cercetătorii nu pot realiza o hartă meticuloasă a centrilor creierului pentru diferite activităţi aşa cum au făcut frenologii la un moment dat. Chiar dacă majoritatea oamenilor procesează exprimarea limbajului într-o anumită zonă din cortexul cerebral, această procesare este foarte dependentă de conexiunile cu alte activităţi ale creierului. Creierul prezintă de asemenea plasticitate, astfel că dacă zona obişnuită a limbajului este afectată, alte arii din creier se pot reorganiza şi prelua cu succes această funcţie.

În timpul localizării centrilor cerebrali adecvaţi, cercetătorii este necesar de asemenea să decripteze etapele implicate într-o activitate mentală aparent unificată. Autorii prezintă ca exemplu o simplă problemă de aritmetică. Cercetătorii este necesar să aibă în vedere că o parte a creierului permite persoanei să recunoască vizual numerele, o altă parte înregistrează mărimea numerelor, şi o a treia parte procesează adunarea. Dacă cercetătorii în neuroștiinţe urmăresc să înţeleagă atitudini sau emoţii, este necesar să ia în calcul existența unor pași mult mai complicați. În plus, tehnologia nu este suficient de avansată pentru a obiectiva toate modificările neurale rapide care apar în timpul unei procesări mentale.

Când a fost rugată să comenteze specific munca lui Newberg, Satel a răspuns că imagistica cerebrală din prezent permite cercetătorilor să facă incursiuni clinice cu privire la demenţă şi alte boli mentale majore, dar că este sceptică referitor la faptul că o cunoaştere a neurochimiei şi a altor procese fizice ale unei persoane va furniza vreodată o înţelegere detaliată a credinţelor subiective ale acesteia. Chiar cu progrese tehnologice consistente, „Noi nu putem prezice contextul lumii reale în care percepţiile, procesele cognitive sau emoţiile se vor manifesta. Interacţiunea acestor dimensiuni cu mediul înconjurător este crucială pentru înţelegerea manifestărilor comportamentale rezultate.ˮ

Întrebat despre provocările tehnologice, Newberg a spus că „Nu este uşor să realizezi această cercetare”. Oricum, „până acum 20 de ani, nu am fost capabili să vedem nimic. Deci este o îmbunătăţire uriaşă faţă de nimic, dar încă nu ne aflăm aproape de idealul pe care l-am dori.ˮ

Pe lângă scanările cerebrale, suplimentar Newberg şi echipa sa au intervievat persoanele care meditau cu privire la experienţele pe care le aveau, cu scopul de a obţine o înţelegere mai bună asupra a ceea ce era observat la nivel fizic. În acest demers, o provocare a fost identificată precis când cei intervievaţi erau întrebaţi ce înțeleg prin conceptele de Dumnezeu sau spiritualitate. Newberg a descoperit că fiecare îl defineşte pe Dumnezeu puţin diferit, chiar și atunci când aparţin aceleiaşi religii. Când descriu experienţe spirituale, unii subiecți menționează că aceste experienţe le întăresc credința religioasă, în timp ce alţii se îndepărtează de religie şi se implică în practici spirituale individuale.

Date fiind provocările venite din partea tehnologiei şi multitudinea de credinţe şi practici spirituale existente, Newberg a fost întrebat dacă s-a simțit vreodată copleşit.
„Este puţin copleşitor. Vrei să iei în considerare câte un aspect pe rând, lent, şi am căutat foarte mult să nu înaintez foarte repede sau să mă îndepărtez de datele observateˮ, spune el. „Dar cred că este ca o chemare pentru mine. Întotdeauna am simţit ca şi cum ar fi necesar să parcurg acest drum, şi voi continua să îl urmez, şi poate într-o bună zi îmi voi da seama de ceva care va fi cu adevărat în beneficiul întregii umanități.”



Citiţi şi:


Cum îți transformă Dumnezeu creierul (I) 
De ce Dumnezeu nu va pleca. Ştiinţa creierului şi biologia credinţei 

yogaesoteric
25 octombrie 2019



Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More