Nevoile Neamului Românesc (II)

Citiți prima parte a articolului

Planurile liderilor kazari de a se face stăpâni pe teritoriul românesc sunt mai vechi, de pe la mijlocul secolului al 19-lea. La început a fost vizată doar o parte din teritoriul românesc: Bucovina și Moldova, inclusiv Basarabia, care s-ar fi adăugat unor teritorii din sudul Ucrainei de azi. Aceste planuri au mers în paralel cu ivirea unor situații care i-au pus pe români în contradicție totală cu interesele și acțiunile secrete ale kazarilor. Am în vedere prin această afirmație prestația românilor în anii 1917-1919, când românii s-au pus stavilă expansiunii bolșevismului kazar într-un moment când Europa părea dispusă să cedeze în fața internaționalizării revoluției așa-zis comuniste. În realitate fiind vorba de începutul dominației politice a kazarilor, care ieșeau la lumina zilei ca elită conducătoare în cel mai mare stat din lume: Rusia! Cu planuri mărețe de expansiune a revoluției bolșevice asupra întregii planete! Această expansiune s-a împiedicat de un „ciot”: existența statului român, a poporului român!

Noi, românii, întârziem să înțelegem rolul teribil jucat de politicienii români, aflați în fruntea unei armate de analfabeți, de țărani tari însă în credința lor în Dumnezeu, în jurământul dat Țării și Regelui! Noi nu prea înțelegem la ce nivel de importanță istorică planetară s-a ridicat prestația românească în martie 1918 la Chișinău și în august 1919 la Budapesta! La Viena sau Praga, capitale cuprinse de nebunia revoluției cazare, bolșevice!

În pofida recomandărilor insistente primite de la marile cancelarii occidentale, regele Ferdinand secondat de Ionel Brătianu și ceilalți mari români au dat ordin armatei române să se opună tăvălugului bolșevic! Faptul că revoluția criminalilor evrei de la Petersburg nu a trecut granițele imperiului țarist este isprava românească cu care ne binemerităm recunoștința planetară!

Revoluția bolșevică a ratat extinderea în imperiul habsburgic, aflat în centrul Europei, și acesta a fost meritul românilor din armato chezaro-crăiască, al armatei statului român, al românilor din Basarabia! Al românilor, ca neam aparte, cu menirea sa în ordinea neștiută a lumii!

Din păcate nu suntem în stare să înțelegem ce rol istoric gigantesc am avut noi, românii, în acei ani teribili!

Dar elita kazară cu siguranță a contabilizat exact pierderile colosale pe care le-a înregistrat în confruntarea neașteptată cu „falnic armia română”! De nimeni anticipată, de nimeni prevăzută!

Este sigur că elitele conducătoare ale kazarilor au astfel motive serioase de adversitate pentru români! E timpul să-i înțelegem de ce ne poartă sâmbetele! De ce nu ne iubesc, ci dimpotrivă, urzesc mereu strategii anti-românești!

Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster au fost doi filologi evrei cu frumoase preocupări în domeniul românisticii. Lazăr Șăineanu a scris un meritoriu dicționar al limbii române și inspirate studii privind etno-psihologia românilor. Mozes Gaster a lăsat în urma sa o operă lingvistică strâns legată de fenomenul românesc! Pentru aceste lucrări, cei doi filologi evrei se bucură de un bun renume printre lingviștii și filologii români!

În ciuda acestor performanțe pentru care cei doi ar fi meritat recunoștința noastră, autoritățile române au avut o atitudine șocantă față de Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster: amândoi au fost declarați persona non grata și invitați să părăsească definitiv teritoriul României. Motivul ‒ puțin cunoscut publicului, inclusiv filologilor români: serviciile de siguranță națională ale României au descoperit că cei doi filologi aveau o misiune secretă extrem de periculoasă care le fusese încredințată de structuri / entități evreiești, khazaro-sioniste. Misiunea de a cerceta psihologia poporului român în vederea alcătuirii unui plan de transformare a spațiului românesc într-o colonie evreiască, un spațiu în care evreii să se simtă ca acasă, ca în țara lor! Un Israel avant la lettre!

În acest proiect era nevoie să se știe care sunt punctele slabe ale concepției românești, ce anume îi făcea vulnerabili în fața agresiunii perfide a sanhedrinului evreiesc. Deja în România, pe căi mai mult sau mai puțin legale, se infiltraseră câteva milioane de pribegi evrei, îndeosebi în Moldova, schimbând radical aspectul demografic al orășelelor moldave, inclusiv al capitalei Iași!

E de admirat complexitatea strategiei khazare, care nu a neglijat nici acest acest aspect: concepția populației autohtone, a băștinașilor români ce aveau să fie prefăcuți în servi ai invadatorilor evrei sau, în alt scenariu posibil, urmau să fie alungați din propria țară. Sau pur și simplu exterminați!

Nu se cunosc cu exactitate detaliile proiectului criminal urzit de liderii iudeo-khazari cu privire la soarta ce ne era rezervată nouă, românilor, în acest „Israel carpato-danubian”! Dar natura criminală a acestui proiect este indiscutabilă și este timpul să fie pus în discuție publică! A celor care cunosc mai multe despre acest proiect și se abțin să-l abordeze, din varii motive! Avem nevoie de documentele încă tăinuite în arhive privind vinovăția cumplită a elitelor khazare față de români, în ultimele două secole de istorie!

Timpul nu mai are răbdare, imperiul necesității istorice a adevărului ne obligă să nu mai acceptăm niciun soi de menajamente față de cei care ne atacă ființa națională. O crimă mai mare, mai abjectă, e greu de imaginat! Suntem obligați să-i dăm un răspuns potrivit, pe măsură! Răspunsul cuvenit!

Eugen Simion și Mossadul

Eugen Simion a fost un important om de cultură, critic și istoric literar. După 1990 a fost președinte al Academiei Române în două mandate. În această calitate a fost contactat la Paris de un evreu, originar din România, căsătorit cu Sorina Berceanu, colegă cu Eugen Simion la Facultatea de litere din București. Evreul în cauză fusese secretarul particular al lui Wilhelm Filderman, liderul evreilor din România, țară de unde a fost nevoit să emigreze pentru a se salva de persecuțiile evreilor bolșevici instalați la guvernarea României după 23 august 1944.

Wilhelm Filderman este autorul unui text important, supranumit Testamentul lui Filderman, un document decisiv pentru corecta apreciere a guvernării mareșalului Ion Antonescu. Îndeosebi în privința politicii mareșalului față de evrei. Cităm un fragment din Testament:

„A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.

În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Este necesar să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:

‒ Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

‒ Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie, cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.”

Într-un mod fraudulos, istoricii care fac bilanțul guvernării mareșalului Ion Antonescu ignoră total mărturia lui Wilhelm Filderman.

În exilul său, Wilhelm Filderman a avut o intensă activitate publicistică în favoarea românilor, a lui Ion Antonescu, în adversitate cu cercurile evreiești bolșevice din România și din Occident care au susținut și susțin și azi o sumedenie de teze mincinoase privitoare la guvernarea mareșalului.

Filderman a trăit până în 1959. Înainte de a pleca din această lume a avut grijă să-i lase secretarului său particular o însărcinare specială: să păstreze caietele în care Filderman își ținuse un jurnal cu tot ce i se păruse important să consemneze pentru urmași, informații în primul rând despre mediul românesc, unde trăise până în 1948. Înțelegerea fusese ca secretarul său să doneze Academiei Române manuscrisele lui Filderman în momentul în care va dispărea din România regimul comunist!

Momentul acesta s-a ivit după decembrie 1989, astfel că Eugen Simion a fost invitat acasă la fostul secretar pentru a i se înmâna prețioasele manuscrise! Moment de derută și slăbiciune a marelui cărturar, care nu s-a grăbit să pună mâna pe documentele ce i se ofereau. A invocat, din exces de zel, regulamentul Academiei care prevedea că orice donație importantă era necesar să fie în prealabil discutată și acceptată în biroul executiv al Academiei. Astfel că Eugen Simion s-a întors la București fără prețioasele manuscrise, doar cu oferta lui Filderman și a pus-o în discuția colegilor din conclavul prezident! Oferta a fost acceptată cu entuziasm de prezidiul academic, urmând ca Eugen Simion să se întoarcă cât mai curând la Paris pentru a prelua moștenirea rămasă de la Wilhelm Filderman, considerat în timpul vieții ca fiind cel mai important evreu din Europa! Nu putea fi decât foarte important și jurnalul ținut de un asemenea personaj!

Ajuns la Paris, la apartamentul de lux al evreului nostru, Eugen Simion a dat peste Sorina Berceanu, soția gazdei, răvășită de cele ce li se petrecuse: primiseră vizita unui grup de comando israelit care l-a somat pe soț să le predea caietele rămase de la Filderman, apoi au răscolit toată casa să vadă ce documente i-ar mai putea interesa ‒ și au găsit destule!, rămase multe de la același Wilhelm Filderman. Pe scurt, agenții Mosad au băgat spaima în bietul ovrei că a tăinuit documente atât de importante pentru Israel, pentru interesele evreimii mondiale! Cum a putut concepe, ca evreu, ca acele documente să ajunge pe alte mâini, ale unor goimi?! Ale românilor!

De la emoțiile prin care a trecut, inima bietului evreu a cedat și s-a oprit să mai bată a doua zi după percheziția Mossadului!……. Căci numai Mossadul putuse fi!

Cum aflase Mossadul de moștenirea rămasă de la Filderman, marele prieten al românilor?

Am discutat această chestiune cu Eugen Simion, după ce s-a întors cu mâinile goale de la Paris. M-a căutat și mi-a povestit cele petrecute! Am înțeles mai târziu de ce m-a ales pe mine să-mi povestească cumplitul eșec pe care marele cărturar îl suferise! Marea greșeală pe care o săvârșise! Dumnezeu știe de ce fusese atât de precaut și ezitase să-și ia răspunderea de a accepta fără nicio reținere donația respectivă! Regreta că nu acceptase donația hotărâtă de Wilhelm Filderman cu limbă de moarte! Își dădea seama cât de important putea fi jurnalul ținut de Wilhelm Filderman pentru problemele istoriei recente a României! Cât de mult rău făcuse astfel Eugen Simion intereselor adevărului despre români! Cred că a murit măcinat de remușcări!

Sigur este că Jurnalul lui Filderman, cel mai important evreu din România, ar fi pus capăt sarabandei descreierate de minciuni scornite pe seama anti-semitismului lui Ion Antonescu, pe seama persecuțiilor anti-evreiești de care s-ar fi făcut vinovați românii.

Cât a mai trăit Eugen Simion l-am invitat în public să intervină și să povestească el însuși ce le petrecute legat de Jurnalul lui Wilhelm Filderman. N-a făcut-o! Și pun astfel prima întrebare rămasă pe urma lui Eugen Simion. Răspunsul meu: Eugen Simion s-a ferit să intre în conflict cu establishmentul sionist. Eugen Simion a avut un program cultural de anvergură și avea nevoie să nu fie sabotat de intervenția ocultă a celor care organizaseră percheziția de la Paris. Cunoștea desigur de ce sunt în stare sioniștii în materie de distrugere a operei unui cărturar. De marginalizare a unui cărturar!

L-am cunoscut bine pe Eugen Simion. A fost un patriot, aș risca și aș folosi chiar cuvântul naționalist! A dovedit-o prin opera sa, prin activitatea de la Academie. S-a ferit să intre în conflict cu evreii din Academie, cu evreii din România, pentru a nu-și risca proiectele sale culturale de mare importanță. Dar totuși nu a putut accepta ca ticăloșia săvârșită la Paris, furtul din patrimoniul național românesc, să rămână necunoscut! Soluția găsită a fost să-i paseze colegului Ion Coja prețioasa informație despre Jurnalul lui Filderman. Îl cunoștea bine pe Ion Coja și știa că acesta nu va răbda să tacă și să nu dea în vileag marea ticăloșie făcută față de români!

Calcul corect! Eu am înțeles de ce Eugen Simion nu voia și nici nu putea să se pună rău cu ovreimea atotputernică! Am acceptat să ies eu la înaintare, cu toate riscurile ce rezultau din conflictul cu Mossadul, la urma urmelor! Cu Yad Vashemul! Am publicat mai multe texte pe acest subiect, pot fi găsite pe site-ul meu! Nu i-am reproșat niciodată lui Eugen Simion decât greșeala de a nu fi pus mâna pe Jurnalul lui Filderman pentru a-l aduce mintenaș acolo unde îi era locul: în biblioteca Academiei.

Altă întrebare care se naște din cele povestite mai sus: cine a informat Mossadul despre existența la Paris a Jurnalului lui Filderman?

Am avut impresia că Eugen Simion bănuia că trădarea ‒ căci trădare a fost, venise din partea unui membru al Academiei Române, participant la ședința la care Eugen Simion pusese în dezbatere oferta marelui ovrei Filderman. Dar nu a pronunțat niciun nume. Așadar, conchid eu, Mossadul are cârtițe în rândul nemuritorilor din Academie? E vorba de evreii, nu puțini, care fac parte din inventarul uman academic! Câți dintre ei lucrează în timpul liber pentru interesele sionismului kazar? Care dintre ei a raportat la Tel Aviv cele aflate de la Eugen Simion?! Câți dintre ei au transmis informația care a văduvit biblioteca Academiei Române de ceea ce îi aparținea de drept, prin voința lui Wilhelm Filderman, fie-i numele binecuvântat!

Merită subliniat faptul că gestul de corectitudine al celui care a fost ani de zile liderul evreilor din România a intrat în conflict cu atitudinea ticăloasă a evreilor bolșevici, sioniști, astfel că atunci când vorbim de ticăloșia evreiască este bine să ne amintim că printre evrei s-au aflat și exemplare umane de mare ispravă, cum a fost Wilhelm Filderman și secretarul său particular, numit Gruber!

Închei enunțând întrebarea cea mai interesantă care rezultă din cele de mai sus: așadar Wilhelm Filderman i-a lăsat Jurnalul în custodie mai tânărului său secretar particular, cu înțelegerea ca acesta să predea Academiei Române prețiosul manuscris atunci când în România guvernul comunist va cădea! Întrebare: de unde a știut Filderman cu atâta siguranță că guvernul comunist din România va sucomba și că secretarul său va fi în viață în acel moment? Wilhelm Filderman a murit în 1959, iar regimul comunist a căzut în 1989! De unde a știut Filderman că soarta regimurilor comuniste este să cadă relativ curând? În ce calitate a deținut marele evreu această informație? Și de la cine a primit această informație? Ce l-a făcut să fie sigur că regimurile comuniste vor cădea?

A căzut regimul comunist din România după decembrie 1989 și a fost înlocuit cu un regim de control kazaro-sionist aproape total! Un regim care protejează în continuare strategiile anti-românești, din care face parte și ocultarea Jurnalului rămas de la Wilhelm Filderman. Gest de colaborare ticăloasă al statului Israel la eșafodajul de minciuni urzit în jurul numelui mareșalului Ion Antonescu.

Nota bene. Apendice la cazierul penal al unui stat banditesc lipsit de onoare ‒ statul Israel:

Ion Antonescu a fost conștient că la sfârșitul războiului va da socoteală cu privire la regimul de care au avut parte evreii sub guvernarea mareșalului. Drept care a adunat din vreme o serie de documente care dovedeau protecția acordată de Ion Antonescu evreilor, inclusiv în Transnistria. Ion Antonescu nu a mai apucat să pună în valoare această arhivă. La intrarea rușilor în România aceștia au capturat documentele privitoare la evrei și nu le-au dat niciodată publicității, circulației specialiștilor. După 1990, emisarii statului Israel s-au prezentat la autoritățile ruse și au negociat cumpărarea arhivei Ion Antonescu. Nu se știe dacă rușii au păstrat o copie a documentelor respective. Documente de mare importanță pentru istoria românilor. Gestul Israelului de a ascunde adevărul pentru a putea pune în circulație minciunile ordinare privind regimul mareșalului Ion Antonescu este greu de apreciat între oameni de onoare. Resimte cineva dintre evrei rușinea pentru această manieră de a concepe relațiile între popoare, între state?!

Citiți a treia parte a articolului

Autor: Ion Coja

Citiți și:
Scrisoarea-Testament a doctorului Wilhelm Filderman, conducătorul evreilor din România. Ce ar fi însemnat ocupația germană pentru români și evrei. Document
De vorbă cu profesorul Corvin Lupu despre antiromânism și evrei (I)
Interviu memorabil cu rabinul Moshe Carmilly-Weinberger

 

yogaesoteric
6 noiembrie 2023