Noapte bună, România!
Europa deja s-a baricadat, Ungaria a mobilizat rezerviștii și a scos blindatele la granițe, ceea ce nu se poate întâmpla pe timp de pace. Traficul pe autostrăzile spre Austria e blocat, se verifică minuțios fiecare vehicul, inclusiv camioanele, cozile se întind pe zeci de kilometri și se așteaptă câte 7-8 ore să se treacă frontiera. Între Slovenia și Austria s-au redeschis punctele de trecere, nu poți pătrunde dintr-o țară în alta fără să ți se verifice documentele. Europa, așa cum o știm noi, a încetat să mai existe. Rămâne totuși o întrebare: De ce?
De ce Angela Merkel își distruge propria țară invitând milioane de migranți să cotropească Germania, distrugând practic fiecare țară ce stă în calea hoardelor de năvălitori? Explicația cu îmbătrânirea populației Germaniei nu stă în picioare, aportul la forța de muncă ce l-ar putea aduce acești invadatori, nici atât. Un român, dacă decide să-și caute norocul în Germania sau Austria poate spera cel mult la o muncă necalificată de șantierist sau îngrijitor de bătrâni, acceptând contracte păguboase oferite de negustorii de sclavi din România, care obișnuiesc să le ia până la jumătate din salariul pe care-l produc cu trudă în afară, drept comision. Iar românii sunt creștini, nu se detonează în trenuri, nu pun bombe, nu au pretenția ca gazdele să-și schimbe total obiceiurile la sosirea lor. Doamnei Merkel nu-i plac muncitorii români. Așteaptă în schimb, câteva milioane de IT-iști, ingineri, doctori din lumea arabă, cel puțin așa susține domnia sa.
Când a constatat că a fost invadată de analfabeți violenți și murdari care, nici bine ajunși pe noul tărâm al făgăduinței, au început să vandalizeze, să țipe pe străzi Allahu Akhbar, să facă greva foamei că doresc să primească fără să facă nimic, nu mai puțin de 2000 de euro pe lună, ei care pretind că vin dintr-o țară devastată de război unde cu puțin noroc și multă muncă ar fi câștigat poate, 300 de euro, Angela Merkel și-a închis granițele. Să fi făcut un politician cu experiența dânsei o greșeală catastrofală, încât să nu fi putut presupune dezastrul pe care-l provoacă invitând practic la o invazie? Greu de crezut… Oricum am pune lucrurile cap la cap, ne dă cu minus, și nu poți să nu te gândești la așa-zisele teorii ale conspirației care spun că există un plan bine determinat de distrugere a Europei.
Pentru că așa se vede. Oamenii aceștia și-au vandalizat propria țară, au făcut una cu pământul monumente inestimabile de la ei de-acasă, au devastat și acum totul pe unde au trecut, lăsând în urma lor munți de gunoaie, oameni agresați fizic și emoțional, trenuri și vehicule distruse. Un val de lăcuste în urmă căruia va rămâne pământ pârjolit. Un director de școală din Hamburg a trimis scrisori părinților elevilor, în care le sugera să nu-și trimită fetele cu decolteuri sau cu fuste prea scurte la școală, ca nu cumva să ofenseze „musafirii” cazați în sala de sport a școlii. Cu alte cuvinte, oaspetele face regula în casa ta. Ceva nu se leagă, totuși… Să fi devenit europenii atât de naivi și nepăsători la propria cultură, rasă și identitate încât să accepte de bună voie ca acestea să fie distruse? Până unde va merge corectitudinea politică și teama de a nu fi acuzat de rasism și xenofobie și cât vor suporta oamenii de rând această agresiune străină? De ce este privit ca pe o crimă instinctul milenar de a-ți proteja casa, familia, căminul, rasa, cultura și religia?
Europa, așa cum o știm noi, a încetat să existe. Ea a fost oferită pe tavă, fără luptă, Islamului, Shariei, decapitărilor, torturilor. Iar acesta a fost doar primul val, au venit bărbații tineri, gata de luptă, ce vor pregăti terenul până la primăvară când vor veni femeile, copiii și bătrânii. România rămâne singura țară care, prin conducerea infamă și trădătoare de neam, pare să devină singurul culoar de trecere a calului troian islamic. Pentru că România face doar „pregătiri” la frontiera cu Serbia, instalează corturi și-și așteaptă musafirii cu pâine și sare. Vizitele primului ministru al României (penalul trimis în judecată cu 17 capete de acuzare) în Turcia la Erdogan, sub pretextul unei așa-zise operații la genunchi, s-au concretizat în oferirea cu generozitate a unei bucăți din pământul străbunilor noștri, care se pare că nu sunt aceiași cu ai lui Ponta, pentru construcția celei mai mari moschei și centru cultural islamic din Europa. Taman înaintea invaziei. Ce cuvinte ar putea descrie această capitulare, acest cadou oferit fără consultarea populației majoritar creștine în afară de cele de „trădare de țară”?
Maghiarii și-au ridicat garduri, au pus blindatele la hotare și au mobilizat rezerviștii. Mai mult de atât, au declarat că nu vor ca religia, cultura și modul lor de viață să fie schimbate în numele corectitudinii politice. România, prin vocea penalului fost premier Ponta și a ministrului de externe, a găsit de cuviință să ridice coada, ca o capră râioasă și să-i facă autiști și rasiști pe maghiari. Țara vecină e în stare de război, România doarme în izmenele fostului vicepremier şi general Oprea care „face pregătiri la granița cu Serbia”. Noi așteptăm Sharia și primele decapitări. Noapte bună, România!
Sursa: politicstand.com
Citiți și:
O nouă ipoteză incendiară. Criza refugiaților este o invazie musulmană organizată?
Dezvăluirile recente ale unui jurnalist polonez de investigaţii despre imigranţi – detalii zguduitoare
yogaesoteric
9 noiembrie 2015