Nouă indicii ale faptului că deja trăim în niște state ce sunt guvernate de psihopați sau, altfel spus, în patocrații

 

Mass-media alternativă și unii ziariști ce mai au încă un strop de curaj îi descriu adeseori pe anumiți membri ai elitei politice ca fiind psihopați. Dar ce anume îi caracterizează pe psihopați? Aceștia mint și fură în mod persistent, au tendința de a viola drepturile altora, nu manifestă empatie pentru alții și nu au regrete atunci când fac rău altora, sunt impulsivi, sunt puternic axați pe propriile lor dorințe etc. Care sunt implicațiile politice ale faptului că suntem conduși de niște psihopați? Pe scurt, aceasta înseamnă că trăim într-o patocrație.

Patocrația este un sistem politico-economic corupt, în care niște psihopați capitaliști au preluat puterea și conduc într-o manieră psihotică, menită să le sporească puterile și averile prin exploatarea maselor largi ale populației. Termenul de patocrație provine din cuvintele grecești „pathosˮ, ce înseamnă în traducere românească „durereˮ, „suferințăˮ și „kratosˮ ce înseamnă „conducereˮ. Termenul de patocrație este utilizat pentru a descrie o guvernare tiranică a unei elite de psihopați, precum și efectele pe care aceasta le are asupra populației.

Patocrația de tipul lupului ascuns în blană de oaie, cu a sa propagandă realizată prin mass-media și cu ai săi acoliți politici și corporatiști ce sunt plătiți ca să tacă, reușește să creeze iluzia unei democrații. Dar cu cât obține o mai mare putere politică, aproape disproporționată, ce operează prin intermediul ramurilor Guvernului, cu atât devine mai instabilă. Operațiunile sale, ce sunt când ascunse, când realizate la vedere, fac din patocrație o realitate destul de complexă. Cu toate acestea, putem să îi distingem anumite caracteristici. Profilul și comportamentul unui psihopat se reflectă în mod firesc în aceste caracteristici. Cei care sunt caracterizați de unele dintre trăsăturile unui psihopat pot deveni destul de ușor asociați ai unei patocrații.

Vă oferim în continuare o listă succintă ale caracteristicilor unei patocrații:

1. Este extrem de represivă. Într-o patocrație nu este recunoscută unicitatea ființei umane. Populația este privită doar ca o turmă ce poate fi controlată în sfera conştiinţei. Este împiedicată libertatea de exprimare și se manifestă intoleranță în ceea ce privește dezbaterile referitoare la orice altceva în afara ideologiei sale. Se manifestă foarte puțin interes față de creativitate și prin urmare aceasta este înăbușită sau eventual ideile creative ale altora sunt furate pentru câștigul celor ce se află la conducere.

2. Este tiranică. Conducerea și controlul se realizează prin frică sau prin forță.

3. Nu este fundamentată pe conștiință. Nu are la bază niciun fel de principii etice sau morale și totodată este lipsită de integritatea necesară funcționării armonioase unei structuri sociale, precum și a vieții, în general. Nu se manifestă niciun fel de empatie în situațiile în care așa ceva ar fi normal.

4. Conducătorii își urmează mereu doar interesul propriu. Aceștia au un mod de gândire de tipul: „Mie ce-mi iese de aici?”. Ei sunt experți manipulatori ce privesc populația ca pe o resursă, mai degrabă decât ca pe o mulțime de ființe umane unice care au și anumite nevoi elementare. În patocrație se manifestă prea puțină considerație pentru drepturile omului, aprobându-se fără a se clipi, tortura și sclavia.

5. Manifestă o ostilitate ascunsă. Patocrația este departe de a fi transparentă. Practic, este o înșelătorie malefică ce se ascunde sub masca lui „ne pasă de voiˮ. Adevăratele intenții sunt ascunse sau cosmetizate, în timp ce toți cei care nu se conformează ideologiei sale sunt priviți cu o mare suspiciune. Acesta este adevăratul motiv al obsesiei paranoice a patocrației în ceea ce privește supravegherea.

6. Este extrem de coruptă. Corupția este endemică în patocrație. Așa cum este de așteptat, corupția atrage după sine judecata coruptă, disonanța cognitivă, limbajul totalitar echivoc, o ideologie fanatică etc.

7. Este obsedată de controlul total asupra oamenilor. Motivul real pentru care se dorește centralizarea puterii – doar un singur partid politic, o unică bancă centrală, o singură biserică etc. – este obsesia față de control a patocrației. Centralizarea facilitează acest control. În mod evident, patocrația nu este interesată de spiritualitate. Ea vede religia ca pe un sistem de control, și oricine depășește granițele acestui sistem va fi privit ca fiind eretic sau ca reprezentând o amenințare.

8. Are o natură parazită. În cadrul acestui sistem, există o inegalitate crasă: patocrația parazită a creat o prăpastie ce se adâncește din ce în ce mai mult între bogați și săraci. Clasa conducătoare vorbește cu ipocrizie despre egalitate şi de toate idealurile asociate acesteia, în timp ce manifestă un mare dispreț față de clasa muncitoare.

9. Perpetuează incorectitudinea. Patocrația este incorectă și intransigentă. Nu lasă prea mult loc de alegere poporului, pe care se presupune că îl servește. Merită să ne întrebăm dacă am observat aceste caracteristici în cazul guvernului ce ne conduce țara sau chiar în cazul altor guverne ce dictează politica mondială.

În concluzie, putem spune că, la fel ca în cazurile regimului dictatorial al lui Hitler sau al lui Stalin, indiferent cât de mult s-ar strădui să creeze impresia de invincibilitate, patocrația este sortită eșecului. Psihopatologia este o formă de psihoză. Aceasta înseamnă o incapacitate înnăscută de a duce o viață normală. Așadar, chiar dacă tot succesul din lume i-ar fi înmânat patocrației pe o tăviță de argint, din cauza naturii sale distructive, aceasta tot ar eșua. Dar cum rămâne cu haosul pe care îl va genera în căderea sa?

Ca și în cazul tuturor psihopaților, cei care conduc într-o patocrație nu vor învăța niciodată din greșeli și nu își vor vedea erorile. Acest regim este axat, indiferent de consecințe, pe putere și control. Patocrația nu permite ca ființele umane să se dezvolte și să se transforme, pentru că în acest caz ele nu ar mai putea fi controlate, iar elita conducătoare și-ar pierde puterea.

Viața noastră din acest moment corespunde nivelului de vibrație pe care ne situăm într-un mod conștient. Conștiința este dinamică și se află într-o perpetuă mișcare, ceea ce înseamnă că circumstanțele se vor modifica în permanență, reflectând, în mod necesar, această conștiință dinamică.

Chiar și prin această acțiune de a face cunoscute astfel de informații referitoare la ceea ce se petrece cu adevărat în lume, de a dezvălui adevărul despre acești conducători psihopați și tiranici și despre planurile lor de a înrobi umanitatea, precum și prin realizarea de către fiecare dintre noi a practicii noastre spirituale, contribuim la producerea transformărilor necesare pentru a ridica nivelul de vibrație al umanității. În felul acesta, ne implicăm detașat, într-un mod dumnezeiesc integrat, pentru a face să se manifeste la nivel planetar un deznodământ ce este complet diferit de damnarea și de bezna pe care patocrația o plănuiește. Astfel, se poate spune că noi ne putem folosi liberul arbitru pentru a ne transforma în mod benefic, atât destinul personal, cât și pe cel colectiv.


Citiţi şi:

SPYGATE: Domnia psihopaților a luat sfârșit

Adevărul zguduitor despre intențiile și mentalitatea celor aflați la putere pe această planetă, așa cum reiese din propriile lor declarații

 

yogaesoteric
6 octombrie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More