Noua Religie Mondială: Cum vor să înlocuiască Biblia cu Agenda 2030 (I)

Ideea unei noi religii mondiale ‒ o unică religie pentru întreaga planetă ‒ bântuie coridoarele instituțiilor globaliste de multă vreme.

Agenda 2030 vorbește despre schimbarea radicală a societății umane, ceea ce implică, firește, o schimbare radicală a omului, a identității și conștiinței lui, a înțelegerii lui despre lume ‒ a acelor temelii puse în om de credința religioasă.

În viziunea Agendei 2030, Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă (Sustainable Development Goals ‒ SDG), au înlocuit, deja, drepturile și libertățile fundamentale. Iar în centrul lor nu mai stă omul („antropocentrismul”, mai ales cel de sorginte creștină, fiind considerat nu doar depășit, ci și vinovat de „criza planetară” în care ne-am afla) ci „planeta”.

„Drepturile omului” există doar în măsura în care nu deranjează cu ceva „drepturile tuturor viețuitoarelor” ‒ ba chiar și ale inanimatelor.

Dar nu este de ajuns că suntem astfel detronați și puși pe același plan cu musculița de oțet și ornitorincul; ni se cere să ne și placă; să credem.

Așa cum voi arăta mai jos, omul reformat trebuie să creadă în aceste țeluri globaliste mai presus de orice; trebuie să se dedice lor trup și suflet. SDG constituie dogma Noii Religii Mondiale.

„Umanocrația” salvează distopia

Așa cum se știe, Summit-ul World Economic Forum (WEF) de la Davos, din ianuarie 2024, s-a desfășurat sub sloganul Rebuilding Trust in the Future (Refacerea încrederii în viitor) ‒ fiind vorba nu doar despre încrederea globaliștilor prezenți, cam stafidiți de turnura diverselor evenimente, ci și de cea a populației planetare în instituțiile naționale și internaționale, încredere zdravăn zdruncinată în timpul „pandemiei”.

Ajungându-se la concluzia că „narativul” nu mai ține în fața „valului fără precedent de pesimism”, Schwab a mers până într-acolo încât a spus că nu vrea instaurarea unei tehnocrații, cum spun gurile rele, ci a unei „umanocrații”.

În caz că nu ați auzit acest termen până acum, aflați și vă bucurați că „umanocrația” înseamnă un model de corporație care, spre deosebire de „birocrație”, are în centrul preocupărilor sale „libertatea și dezvoltarea multilaterală a omului” și „recunoaște oamenii ca factor principal de producție, iar nu doar ca resurse ori capital”.

Conceptul a fost introdus de o carte intitulată Humanocracy ‒ Creating Organizations as Amazing as the People Inside Them (Umanocrația – Crearea de organizații la fel de uimitoare ca oamenii din interiorul lor) și publicată, în aplauzele generale ale adepților (best-seller pe lista Wall Street Journal), în august 2020.

Probabil că Schwab nu a aflat de idee decât la acest început de an, înainte de summit, altfel îmi închipui că ne dădea vestea cea bună mai repede și nu ne mai pierdeam aiurea încrederea în globalism.

Ca să știți la ce vă puteți aștepta: în „umanocrație”, organizația (i.e., corporația care va controla întreaga umanitate, cum ar veni, în noua viziune a WEF) uimește permanent, „dezlănțuie geniul din fiecare angajat” și „se schimbă la fel de repede ca lumea din jur”.

Sub bagheta WEF vom deveni, deci, geniali, uluitori și, îmi închipui, consternați la fiecare pas de ce idei îi mai trec prin cap conducerii globale.

Amețită puțin de splendoarea perspectivei (poate de la amețeală m-a luat și puțin greața), revin la Schwab, care, deși înarmat, acum, cu această minunată găselniță a „umanocrației”, este, totuși, puțin necăjit pe omenire, dezamăgit că nu credem în geniul și viziunea lui. Pe la începutul verii părea că și-a luat jucăriile și a plecat.

Între timp, mistuit de grija omenirii, a revenit; la o conferință organizată recent în China, a declarat că umanitatea trebuie forțată să colaboreze:

„Pentru a obține creștere economică, trebuie să îmbrățișăm inovația și să forțăm colaborarea în toate sectoarele, regiunile, națiunile și culturile pentru a crea un viitor mai pașnic, mai incluziv, mai sustenabil și mai «rezilient».”

Ba pleacă, ba amenință, ba are soluții ‒ labilitatea emoțională e vizibilă, cum se petrece adesea în pragul unui faliment. Pentru că, dincolo de aceste crize de nervi, problema globaliștilor este serioasă. Destul de serioasă încât îi împinge la un pas considerat, până acum, inimaginabil: să accepte că secularismul a fost o greșeală și că religiile nu doar continuă să existe, ci sunt în ascensiune, ceea ce îi șochează (mai ales când e vorba de creștinism în Occident).

Faith in Action: WEF descoperă religia

În consonanță cu trecerea la „umanocrație”, unul dintre rapoartele comise de WEF la summit-ul din ianuarie 2024 se numește Faith in Action – Religion and Spirituality in the Polycrisis (Credința în acțiune ‒ religie și spiritualitate în poli-criză).

În esență, documentul este un plan de racolare a organizațiilor religioase / liderilor acestora („faith actors” sau, pardon de expresie, „actori confesionali”) în scopurile Agendei 2030 prin ceva care s-ar chema „strategic religious engagement” (SRE) ‒ „angajament religios strategic”.

Raportul ia act, în premisă, de „diferențele tot mai mari de percepție privind valorile și interesele comune” ale umanității și de „polarizarea pe subiecte precum imigrația, genul, drepturile reproductive, etnie, religie, climă, ba chiar secesiune, care a caracterizat recentele alegeri, referendumuri și proteste în întreaga lume”.

Pe de altă parte, se constată (pe baza studiilor, statisticilor și modelelor citate în raport) că oamenii au, totuși, ceva în comun:

„Mai mult de 8 din 10 persoane aderă la o tradiție religioasă sau spirituală ‒ ceea ce are implicații profunde asupra preferințelor personale, asupra instituțiilor, normelor sociale și sferei publice în întreaga societate”.

Pentru cine nu știe ce e religia asta și de unde a apărut, raportul ne informează, oarecum stupefiat, și citând, ca să fie sigur că nu greșește sau exagerează, din lucrarea On the Significance of Religion for the SDGs (Despre semnificația religiei pentru Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă), la care voi reveni, că:

„Religia și instituțiile ei, cum ar fi templele, bisericile sau moscheile sunt vechi de când e umanitatea. Nicio altă forță a culturii umane nu este mai veche, mai adânc înrădăcinată în conștiința colectivă a umanității ori mai capabilă să creeze legături între oameni pe o scară mai largă. Chiar și astăzi, religia a rămas o realitate pentru vasta majoritate a oamenilor de pe planetă. Iar această realitatea modelează felul în care oamenii gândesc, felul în care acționează ‒ sau nu acționează.”

Fantastic.

Cum a putut asemenea fenomen aparent colosal să treacă neobservat la WEF atâta amar de vreme? E vina presei.

„Deși proiecțiile globale privind afilierea și practicile religioase arată un trend ascendent, mass–media au acordat o atenție semnificativă mai degrabă creșterii numărului celor neafiliați la o religie (mai ales în țările occidentale), ceea ce a făcut ca mulți lideri globali să subestimeze importanța religiei și spiritualității în lumea modernă.”

Presupun că urmează concedieri masive prin presa corporatistă pentru o asemenea impardonabilă scăpare. În orice caz, înarmat acum cu această informație epocală, WEF trage concluzia:

„În condițiile în care 85% din populația planetei aderă la o tradiție religioasă sau spirituală și recunoscându-se impactul actorilor confesionali în rezolvarea provocărilor societale, liderii globali nu-și mai pot permite să ignore religia sau să fie analfabeți religios ori spiritual în ce privește întregul eșichier, vast și divers, al credințelor și spiritualității.”

Ce au făcut până acum?

Înainte de a descrie, pe scurt, cum își propune WEF să sugă seva acestui gigantic domeniu de influență pentru a-și înfige mai bine ghearele în societate, simt că se pune, totuși, o întrebare: cum de a descoperit WEF „actorii confesionali” și amețitorul lor potențial de manipulare abia în 2024?

În primul rând, puteau afla de multă vreme, de la partenerul strategic ONU, că organizațiile religioase sunt importante, mai ales când susțin agenda globalistă.

Ca să dau numai câteva exemple, ONU are, încă din 1972, un Comitet pentru ONG-uri religioase, care se întrunește regulat, chiar sub nasul lor, la Church Center, în complexul ONU din New York.

Printre organizațiile membre se numără și Parlamentul Religiilor Lumii, care s-a întrunit pentru prima dată la Chicago, în 1893, și care, în 2015, a emis o Declarație privind schimbarea climatică, în care chema credincioșii din toată lumea, indiferent de religie, să adere la „o etică globală”, să-și asume, printre altele, „tranziția către energie curată, sigură și regenerabilă în țările dezvoltate” și să adopte „calea verde spre dezvoltare”.

Mesajul a fost multiplicat. Tot în 2015, în aplauzele Secretarului General al ONU, papa Francisc emitea enciclica Laudato Si’, în care, luând act de „un consens științific foarte solid care indică……. o încălzire gravă a sistemului climatic”, mai ales din cauza „marii concentrări de gaze de seră”, critica „atitudinile obstrucționiste” ale unora („negaționiștii”) și sublinia importanța unei „ecologii integrale” și a unei noi abordări etice, „un umanism capabil să adune la un loc diferitele domenii de cunoaștere, inclusiv cel economic, în serviciul unei viziuni mai integrate și mai integratoare”.

În calitate de „cel mai important vorbitor în numele eticii și moralei de pe pământ”, papa Francisc a susținut și o cuvântare în Adunarea Generală a ONU pe subiectul „încălzirii globale”, în care a declarat că „Mediul înconjurător se cuvine să primească aceeași grijă pe care ne-o arătăm unul altuia”.

Și-apoi, în 2020, cu ocazia summit-ului de la Davos din acel ianuarie (la care s-a organizat și o „masă rotundă a Vaticanului”), papa Francisc a adresat un mesaj chiar lui Klaus Schwab, în care îl felicita pentru tema aleasă (sacrele parteneriate „stakeholder” pentru o lume mai unită și mai sustenabilă), care, din perspectivă catolică, se presupune, ar fi expresia unui „angajament mai mare, la toate nivelurile, pentru a răspunde mai eficient diverselor probleme cu care se confruntă omenirea”.

Exemplele pot continua. Și-atunci, se pune întrebarea: de ce se arată WEF, în raportul Faith in Action din ianuarie 2024, atât de uimit de importanța religiei pentru omenire și de rolul major al liderilor religioși (care „nu mai poate fi ignorat”)? De ce dă vina pe presă pentru a fi indus „liderii globali” în eroare? De ce nu a pornit mai demult la planul de cooptare a „actorilor confesionali” în „parteneriate strategice multi-stakeholder”?

Credincioșii au refuzat injectarea

Răspunsul poate fi foarte simplu. Ne amintim, probabil, cu toții de rapoartele care au început să apară prin 2022 despre predispoziția mai marcată a credincioșilor de a refuza „vaccinul anti-covid”.

Un astfel de studiu, apărut în septembrie 2022, conchidea că „o religiozitate mai pronunțată este asociată cu o mai mare ezitare în acceptarea vaccinului anti-covid-19, sau chiar respingerea acestuia, cu o percepție mai redusă a riscului de îmbolnăvire de covid-19 și a beneficiilor vaccinului”.

În iunie 2023, aflam dintr-un articol că „în cei doi ani și jumătate de când s-au administrat primele vaccinuri anti-covid, sentimentele anti-vaccin au crescut exponențial. Scepticismul la adresa vaccinurilor s-a exprimat mai ales în comunitățile religioase din întreaga lume, din Coreea de Sud și Noua Zeelandă până în Africa de Sud și Regatul Unit și, mai ales printre evangheliști, în SUA”.

Un alt studiu arăta că „unele credințe religioase sunt mai puternice decât altele, când vine vorba de încrederea în vaccinurile anti-covid… Membrii Bisericii Anglicane și metodiștii au făcut semnificativ mai multe vaccinuri anti-covid-19 decât penticostalii, creștinii ortodocși, musulmanii și romano-catolicii”.

Potrivit cifrelor din articol, creștinii ortodocși au fost cei mai reticenți, după penticostali. Cât privește catolicii, articolul se miră de lipsa lor de entuziasm, „câtă vreme papa Francisc a îndemnat public oamenii, în 2021, să facă vaccinul «ca un act de iubire»”.

Experții și jurnaliștii speculau pe marginea posibilelor explicații ale straniului fenomen. Iar unii au venit cu soluții; ca să citez titlul unui studiu american, Mesagerul contează: liderii religioși și înfrângerea ezitărilor de a accepta vaccinul anti-covid-19. Experții constatau că „mesajele primite de la un lider religios au avut un efect favorabil și semnificativ statistic în a-i determina pe oameni să se vaccineze, în timp ce mesajele venite de la liderii politici sau medicali nu au avut un efect semnificativ”.

Un alt studiu, întreprins în India, relata că:

„Deși guvernul anunțase potențiale ezitări în acceptarea vaccinului……. acestea au fost mult mai puternice decât a părut inițial….… Pentru a depăși problema……. s-a pus la cale o strategie de comunicare cu implicarea organizațiilor religioase și a liderilor religioși……. [care] reprezintă o resursă cheie în întărirea încrederii în vaccin la nivelul comunității.”

Ceea ce, cred eu, explică de ce, brusc, în ianuarie 2024, WEF a decis să purceadă rapid și în forță la cooptarea religiilor în slujba Agendei 2030 ‒ și nu doar pe tema vaccinării (a „sănătății”, pardon), ci și pe alte teme vizate de Țelurile de Dezvoltare Sustenabilă.

De altfel, raportul Faith in Action menționează expres că s-au discutat „problemele majore care stau în calea unor parteneriate eficiente cu actori confesionali în ce privește răspunsul la pandemia covid, cu un accent pe lipsa unui angajament preexistent și fiabil și pe lipsa unei instrumentalizări [prealabile] a liderilor religioși pentru a se atinge un scop predefinit fără a-i angaja ca parteneri egali, acceptând termenii lor”.

În traducere: dacă, la pandemie, aveam deja parteneriate încheiate cu liderii religioși, nu mai aveam problemele pe care le-am avut cu vaccinarea; așa, a fost nevoie să-i pescuim unul câte unul, cum s-a putut, în grabă și, la înghesuială, n-am putut să nu le acceptăm condițiile.

Secularismul a fost o mare eroare

Cum, în ciuda „geniului lăuntric dezlănțuit”, la WEF treaba nu se face după ureche, a existat, înaintea raportului Faith in Action, un studiu de fundamentare detaliat: mai sus-menționatul On the Significance of Religion for the SDGs, (Despre semnificația religiei pentru ODD-uri) elaborat, în 2022-2023, de Christine Schliesser, conferențiar pe teme teologice la Universitatea Fribourg, care, potrivit propriei declarații, „abordează problemele din perspectiva teologiei și eticii creștine”.

Încă din primul capitol, aflăm, în secțiunea Moartea lui Dumnezeu în Vest, că (din păcate) „Religia nu ne-a părăsit cu adevărat niciodată. Nici măcar în Vest, unde Iluminismul a detronat zeii și clerul în favoarea rațiunii pure”.

Astfel că:

„A devenit de ceva vreme evident că așa-zisa «teză a secularismului» a eșuat. Această teză presupune ‒ în mod greșit ‒ că societățile moderne vor deveni tot mai laice, funcțiile religiei fiind tot mai mult preluate de alți actori societali”.

Deci nu doar că Biserica nu a sucombat, dar au sucombat, în schimb, ONG-urile menite s-o înlocuiască. Vești foarte proaste pentru globaliști, v-am spus.

Mai grav, nu doar că 85% dintre oamenii planetei se declară ca aparținând de o tradiție religioasă sau spirituală, dar 75% dintre oamenii religioși locuiesc într-o țară în care religia lor este majoritară. De exemplu, „87% dintre creștini locuiesc în țări majoritar creștine”. Majoritate mare, omogenitate mare, problemele aferente.

Citiți partea a doua a articolului

Citiți și:
Perfidia elitelor globaliste transumaniste: Klaus Schwab definește Marea Resetare drept o „Umanocrație”
Studiu: Persoanele religioase au suferit cel mai puțin în timpul blocajelor și restricțiilor covid – Unde a dus înlocuirea religiei cu credința în „Știință”
Democrația, cea mai periculoasă religie

 

yogaesoteric
23 iulie 2024