Perfidia elitelor globaliste transumaniste: Klaus Schwab definește Marea Resetare drept o „Umanocrație”

În timpul summitului anual al Guvernului Mondial, 2024, fondatorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, a ținut să redefinească „Marea Resetare” ca fiind o „umanocrație” mai degrabă decât o „tehnocrație”.

Schwab a explicat că FEM se îndreaptă către o abordare mai „umanistă”, pe care a numit-o „umanocrație”.

Nu vrem ca a Patra Revoluție Industrială să se transforme într-o birocrație rece, nu vrem să ajungem într-o tehnocrație”, a spus Schwab, potrivit infowars.com.

Vrem să ne îndreptăm către ceea ce aș numi o umanocrație, o lume în care utilizăm tehnologia pentru a ne folosi întregul potențial uman și pentru a crea o lume mai bună”, a spus el.

Redenumirea pe nepusă masă de către Schwab a Marii Resetări ca fiind, de fapt, o „umanocrație” este deosebit de bizară, având în vedere că alți membri ai FEM sunt în mod explicit anti-umanitate, susținând că o reducere cu 90% a populației globale ar rezolva „problemele” globaliștilor și i-ar ajuta să atingă obiectivele lor „Net Zero”.

Un membru de top al FEM, Dennis Meadows, a cerut în special o reducere uluitoare cu 86% a populației umane, argumentând că obiectivul poate fi atins „în mod pașnic”.

Cum poate fi reducerea drastică a populației mondiale o bună modalitate de a crea o „umanocrație”?

În 1970, fostul consilier pentru securitate națională Zbigniew Brzezinski a descris sistemul tehnocratic în lucrarea sa „Între două epoci: rolul Americii în era tehnotronică”. În acest sistem, o elită științifică globală va folosi avansurile tehnologice pentru a controla (sau reduce) masele:

O astfel de societate ar fi dominată de o elită a cărei putere politică s-ar baza pe presupusele cunoștințe științifice superioare. Nestingherită de constrângerile valorilor liberale tradiționale, această elită nu va ezita să-și atingă scopurile politice folosind cele mai noi tehnici moderne de influențare a comportamentului public și menținând societatea sub supraveghere și control stricte.”

Chiar dacă Schwab și-a redenumit Marea Resetare drept „umanocrație”, în practică, planul este același cu abordarea sa transumanistă: „fuziunea” între om și tehnologie la nivel fizic, astfel încât oamenii să poată fi controlați cu ușurință de un guvern global central.

Cred că e necesar să fim pregătiți pentru o lume în care vom asista la o fuziune între dimensiunile noastre fizică, digitală și biologică”, a spus Schwab.

Imaginându-ne un viitor propulsat de tehnologiile celei de-a Patra Revoluții Industriale, vedem noii zori ai civilizației umane……. unde IA, robotica, IoT [Internetul Obiectelor], imprimarea 3D, ingineria genetică, calculul cuantic devin bazele vieții noastre de zi cu zi”, a mai declarat acesta în discursul său de la summit.

Adoptarea bruscă de către Schwab a unei terminologii care să sune mai pro-uman pare un răspuns la respingerea de către populație a Marii Resetare a FEM.

Citiți și:
2024: Anul în care va prinde contur Guvernul Mondial?
Cum va arăta Lumea lui Klaus Schwab în 2030
yogaesoteric
27 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More