Nu mai faceţi eforturi excesive!

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Marea majoritate a fiinţelor umane îşi duce, aproape zi de zi, viaţa dintr-un efort în altul, oamenii fiind cel mai adesea mânaţi de ambiţii deşarte şi fiind din ce în ce mai obosiţi şi extenuaţi. Unii dintre aceşti oameni au o justificare prostească de genul: „Dacă voi munci mai mult, atunci… , dacă reuşesc să depăşesc această problemă, atunci… , dacă mă voi forţa mai mult, atunci o să… dacă voi reuşi să fac aceasta mai bine decât ceilalţi, atunci… cu siguranţă voi avea succes şi îmi voi realiza ambiţiile.” Această atitudine îndârjită pe care o manifestăm faţă de dificultăţile cu care ne confruntăm, atitudine de  acceptare a unor eforturi excesive şi de competiţie sălbatică, angrenată cu orice preţ, reprezintă deja una dintre caracteristicile predominante ale lumii în care trăim. Încetul cu încetul, acest mod greşit de a reacţiona are tendinţa să se generalizeze în viaţa noastră. Într-un asemenea caz, mintea noastră are mai mereu o ocupaţie, iar fiinţa noastră are atunci o preocupare.
 
Efortul îndârjit excesiv, egotic, reprezintă însă antiteza spontaneităţii, a armoniei, a naturaleţei, a graţiei şi a uşurinţei de a primi. Din păcate, această predilecţie aproape obsesivă faţă de eforturile îndârjite, care în unele situaţii caracterizează activităţile noastre, survine, din nefericire, inclusiv în cadrul relaţiilor noastre amoroase.
 

Pentru noi, ar trebui să fie semnificativ faptul că uneori folosim expresii stranii atunci când afirmăm că „întreţinem“ o relaţie, ca şi cum ar fi vorba să reparăm o maşină. Caracterizând-o astfel prin afirmaţia noastră, cum că „întreţinem“ o relaţie, noi degradăm, adeseori fără să ne dăm seama, acea relaţie de iubire. O astfel de relaţie, pe care noi doar o „întreţinem“ devine la un moment dat un proiect, o banală operaţie ce implică o relaţie preponderent sexuală şi, mai ales atunci, afectivitatea, iubirea se reduc până la dispariţie, respectiva noastră relaţie nemaiavând atunci nimic miraculos. O astfel de relaţie caricaturală, în care iubirea este aproape inexistentă, nu poate să ne ofere o reală fericire şi ea nu ne mai permite să ne bucurăm de manifestările sale tainice, copleşitoare, profunde şi sublime. Într-un asemenea caz, noi ajungem să ne degradăm, să regresăm şi să ne focalizăm în mod preponderent pe împărtăşirea sentimentelor, pe o comunicare ceva mai bună, sau şi mai jalnic, ajungem să negociem sau să facem trocuri într-o astfel de relaţie caricaturală. Atunci când ajungem să ne complacem într-o astfel de situaţie, în care iubirea este aproape inexistentă, puterea cea formidabilă şi misterioasă care ne-a unit la începuturi, conferind măreţie şi transfigurare relaţiei noastre de iubire, devine treptat o simplă componentă banală într-o ecuaţie care pentru noi nu mai prezintă nimic complex.
Prin  aceasta nu vreau să se înţeleagă că, în cazul unei relaţii de iubire profunde şi armonioase, nu putem avea mai nimic de câştigat de pe urma atenţiei stăruitoare, care este focalizată în mod adecvat în cadrul celor mai potrivite ipostaze.

Dacă, în cazul unei relaţii de cuplu vom ajunge să fim obsedaţi doar de exprimarea sentimentelor, vom ajunge în curând, analogic vorbind, în ipostaza unei fiinţe umane care stoarce, cu îndârjire, până la ultima picătură, tot sucul care există într-un fruct, iar după aceea, prin această stoarcere completă a fructului nu va mai rămâne decât cu coaja seacă şi uscată a acestuia. Într-o asemenea situaţie, forma seacă, goală şi uscată care rămâne este aproape complet lipsită de conţinut. În cazul oricărui cuplu bazat pe iubire reciprocă şi transfigurare, starea de joc, starea de spontaneitate trebuie să se păstreze nealterată. În cazul unui cuplu în care starea de joc, de transfigurare şi de iubire se păstrează, eforturile noastre nu trebuie să fie niciodată îndârjite. Eforturile noastre, chiar şi atunci când sunt realizate, trebuie să fie spontane, iar starea de joc trebuie să rămână constantă.

Atunci când, la un moment dat, reuşim printr-o tainică necesitate să ne integrăm într-un mod armonios în acel continuum magic, în care eforturile noastre sunt aproape inexistente, în care aproape totul curge într-un mod firesc ca de la sine, la un moment dat ne trezim brusc în faţa unui miracol şi atunci înţelegem că tot ceea ce ne emoţionează şi ne fascinează cu adevărat este, aproape întotdeauna, ceva enigmatic, grandios şi gratuit. Adevărata iubire este ceva grandios, misterios, sublim, inefabil şi tulburător. O astfel de iubire manifestă starea de graţie a lui DUMNEZEU TATĂL şi o caracteristică fundamentală a sa este că ea nu poate fi obţinută prin efort. Fiecare dintre noi ştim că nu putem iubi la comandă. Iubirea pe care o simţim că se manifestă uneori spontan, în şi prin noi, este un dar ce vine de la DUMNEZEU TATĂL.

Iubirea, atunci când se manifestă spontan în noi, este un cadou al SUPREMULUI ABSOLUT, este o energie misterioasă, ce ne vine de la DUMNEZEU TATĂL şi nu poate fi consecinţa unui demers al voinţei. Fiecare dintre noi şi-a putut da seama că nu este suficient să vrei pentru ca să reuşeşti imediat, după aceea, să şi poţi. Ştiind aceasta, este important să ne dăm seama că iubirea nu reprezintă un anumit obiectiv pe care trebuie să îl atingem, ci în realitate este o misterioasă şi nepreţuită comoară care ne este încredinţată de DUMNEZEU TATĂL. Este important să reţinem că putem să aspirăm să iubim, putem să ne deschidem faţă de energia iubirii atunci când ea se manifestă în fiinţa noastră, dar nu putem iubi la voinţă. Tocmai de aceea, de îndată ce iubirea apare şi se manifestă spontan în fiinţa noastră nu trebuie să facem eforturi, nu trebuie să ne opunem ei, ci trebuie doar să ne lăsăm duşi de ea, conduşi de ea, îmbătaţi de ea, fiind totodată foarte atenţi la tot ceea ce ea provoacă în fiinţa noastră.

Dacă relaţia voastră amoroasă vă oferă momente sublime, stări extatice, trăiri paradisiace, dar care apar pe neaşteptate, datorită spontaneităţii de care daţi dovadă atât unul cât şi celălalt, nu faceţi eforturi excesive, îndârjite ca să le analizaţi sau să le repetaţi într-un mod teatral, imitând doar forma, în lipsa conţinutului. Dacă veţi fi suficient de spontani, astfel de momente sublime, neaşteptate vor apărea cu o frecvenţă uimitoare; tot ceea ce trebuie să faceţi atunci este să urmăriţi să fiţi cât mai spontani, să vă deschideţi cât mai mult inima, să dăruiţi cât mai multă iubire şi să vă lăsaţi inima să înflorească în această tainică şi euforică lumină a iubirii.
 
Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 7) de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiți și:

Shiva Umapati

Misterele stării de SHAKTI

Voinţă şi spontaneitate în Tantra Yoga

yogaesoteric
3 noiembrie 2011

Also available in: English Français