O abordare a crizei moderne – de la dictatura sănătății la totalitarismul electronic
O abordare a crizei moderne
Epoca noastră este caracterizată de o tranziție dramatică și rapidă de la dictatura sănătății – așa cum a fost instaurată în timpul pandemiei – la o formă de totalitarism electronic, în care chipul uman este amenințat cu o depersonalizare completă.
Acest fenomen nu este doar politic sau social. Aceasta este, în mod fundamental, o problemă teologică profundă.
Viața spirituală, libertatea personală și capacitatea omului de a trăi în comuniune cu Dumnezeu sunt amenințate de această nouă condiție, care, în ciuda pretextelor sale tehnologice, nu este nimic mai mult decât o nouă formă de nelibertate.
În timpul pandemiei, a fost impus un regim strict de control, bazat pe iluzia că statul poate garanta sănătatea și salvarea oamenilor prin restricții, interdicții și încarcerări în masă.
Pentru prima dată în istoria modernă, funcționarea bisericilor, participarea credincioșilor la Sfinte Taine și viața normală a Bisericii au fost interzise.
Omul, în interiorul și în afara Bisericii, era tratat ca un purtător de pericol, iar societatea era preschimbată într-un loc de supraveghere, suspiciune și izolare.
Această experiență nu a fost trecătoare.
A fost un model al unei situații noi: a dictaturii electronice, în care aceeași logică a supravegherii universale este aplicată acum fiecărui aspect al vieții.
Așa-numitul „stat digital” nu vine în slujba cetățeanului; vine să-l definească, să-l analizeze, să-l monitorizeze și, în cele din urmă, să-l manipuleze.
Ființa umană devine un număr, într-un dat, într-o statistică. Își pierde fața/chipul.
Și acesta este cel mai tragic aspect dintre toate.
Amenințările moderne la adresa libertății nu se mai limitează la regimurile politice violente, ci pătrund în moduri mai subtile și universale însăși structura existenței umane în fața confortului, tehnologiei și informației, astfel chipul uman devenind previzibil și controlabil prin colectarea constantă de date biometrice și psihologice.
Inteligența artificială și algoritmii își asumă sarcina de a cunoaște oamenii mai bine decât se cunosc ei înșiși.
Este un „control din interior”, unde liberul arbitru este anulat nu prin constrângere, ci prin programare și supunere.
Teologia ortodoxă, însă, înțelege persoana nu ca pe o unitate biologică sau socială, ci ca pe o existență unică.
Sfântul Grigorie Teologul scrie: „Tot ce aparține lui Dumnezeu este persoană”.
Adică, persoana nu este ceva fizic sau psihologic, ci se revelează în relația liberă cu Dumnezeu.
Omul devine persoană atunci când există „în comuniune”, când își transcende natura prin relație, iubire și libertate.
Această libertate este ceea ce Biserica este chemată să apere astăzi.
Căci, așa cum subliniază Athanasie cel Mare, „Dumnezeu nu l-a creat pe om ca sclav, ci ca om liber”; iar Sfântul Maxim Mărturisitorul adaugă: „Libertatea persoanei este acțiunea poruncii dumnezeiești în lume”.
Prin urmare, când omul pierde capacitatea de a alege, de a mărturisi, de a trăi conform conștiinței, atunci nu numai libertatea sa politică este amenințată, ci și mântuirea sa.
Libertatea teologică nu este un concept abstract. Este modul în care omul participă la taina îndumnezeirii.
Managementul impersonal, digital, în masă, al oamenilor este străin de această percepție a Sfinților Părinți.
Căci Dumnezeu nu mântuiește „grupuri” sau „colectivități”, ci persoane; El nu se adresează numerelor, ci numelor.
Hristos Însuși declară: „Eu sunt Păstorul cel bun și îmi cunosc oile Mele și de oile Mele sunt cunoscut” (Ioan 10:14).
Această cunoaștere este relație, este recunoaștere, este iubire personală.
În schimb, totalitarismul – fie el din domeniul sănătății, fie cel digital – își propune să rupă această relație.
Când omul este tratat ca o parte mecanică a unui sistem, atunci viața sa spirituală slăbește, conștiința sa este manipulată, iar libertatea sa este anulată.
Vocea profetică a Părinților avertizează: „Adevărul nu este compatibil cu falsitatea, nici libertatea cu constrângerea” (Sfântul Iustin Popovici).
Sociologia puterii și a controlului, care a fost deosebit de dezvoltată, arată că fiecare sistem social formează mecanisme de putere care pătrund în trupul și în conștiința umană.
Totuși, spre deosebire de vremurile de demult, astăzi controlul nu se exercită în primul rând prin forță fizică, ci prin mijloace invizibile și tehnologice, care îl fac pe cetățean transparent pentru stat, dar și invizibil ca persoană. „Gestionarea / monitorizarea populației” devine obiectivul central, nu slujirea omului.
Controlul astăzi a ajuns la un nivel înrădăcinat în omul însuși. Omul învață să se controleze conform dictatelor sistemului, fără constrângeri externe.
Însă creștinismul nu cheamă omul la autocenzură, ci la pocăință; nu la conformism, ci la transformare; nu la ascultare mecanică, ci la comuniune voluntară cu Voința lui Dumnezeu.
Biserica are obligația să protejeze libertatea membrilor săi. Nu este posibil să acceptăm impunerea universală a unui fișier digital, care unifică toate datele cu caracter personal sub un singur format numeric.
Nu este posibil să acceptăm că autoritatea statului cunoaște simultan contul bancar, starea de sănătate, impozitele și identitatea religioasă a fiecărui cetățean – și este capabilă să le reglementeze viața în consecință.
Acesta nu este doar progres tehnologic.
Este o abolire a autonomiei personale, a liberului arbitru și a identității spirituale.
Democrația, ca sistem de guvernare bazat pe libertatea și egalitatea persoanelor, a început deja să cedeze locul unor forme de totalitarism blând sau dur, întrucât nu mai există niciun control și nicio responsabilitate substanțială din partea celor aflați la putere.
Deciziile se iau fără un dialog semnificativ cu societatea; legile sunt impuse fără respect pentru conștiința cetățenilor; iar Biserica este tratată nu ca trupul lui Hristos, ci ca o organizație subordonată protocolului statului.
Biserica nu poate rămâne tăcută în fața preschimbării omului într-un număr. Omul nu are dreptul să facă compromisuri cu un sistem care, invocând progresul, distruge libertatea, monitorizează persoana și îi deconstruiește existența spirituală.
Nici nu poate fi supus logicilor tehnocratice care Îl exclud pe Dumnezeu din viața publică.
Biblia avertizează: „Sunt vremuri grele” (2 Timotei 3:1). Acest timp nu este viitor; este prezent. Și cere Bisericii să nu fie un observator al istoriei, ci un gardian al adevărului și al libertății.
Sfântul Ioan Gură de Aur învață că Biserica este „spitalul comun” al sufletelor, dar și al societăților. Societatea de astăzi este bolnavă; iar boala sa este existențială și spirituală.
Aceasta duce la o formă de nihilism global, în care tehnologia înlocuiește moralitatea, iar informația înlocuiește înțelepciunea și credința.
În acest context, Biserica este chemată să amintească faptul că nu există o comunitate adevărată fără Dumnezeu; și că orice impunere care îl privează pe om de relația sa personală cu Creatorul este distructivă din punct de vedere spiritual.
Sociologia controlului pune accentul pe funcția de „normalizare”; adică impunerea unor reguli de comportament care îi fac pe oameni de înlocuit și previzibili.
Biserica propune însă un alt mod de viață: libertatea Duhului, rezistența ascetică la aplatizare, sfințenia ca transcendere a oricărui conformism exterior. Opoziția este radicală. Nu este o chestiune de alegere administrativă, ci de luptă spirituală.
Ca Episcop al Bisericii, cred că am responsabilitatea nu doar de a observa, ci și de a lua o poziție.
Nu putem accepta preschimbarea persoanei într-un număr, înregistrarea sa digitală universală și supunerea ei dictatelor unui sistem centralizat inuman, care nu-L cunoaște pe Dumnezeu și îl oprimă pe om. Nu este posibil să taci în fața începutului durerii.
Biserica este chemată să fie o Arcă a libertății, un loc al rezistenței la nivelarea persoanei și, prin extensie, a societății.
Să proclamăm din nou valoarea omului în calitate de chip al lui Dumnezeu, să protejăm sfințenia libertății sale și să reamintim tuturor că mântuirea nu vine prin algoritmi și învățare automată, ci prin comuniunea prin har cu Hristos.
Acum e timpul să ne trezim. E timpul mărturisirii.
Autor: Mitropolitul Netkarios din Corfu
Citiți și:
Legile actelor biometrice și mântuirea omului CNP-ist
Apelul Părintelui Justin Pârvu împotriva actelor electronice. 12 ani de la o profeție mai ușor de înțeles astăzi, când ni se vorbește despre Pașapoartele electronice vaccinale obligatorii
yogaesoteric
25 mai 2025