O familie din Bihor, trimisă în judecată pentru că și-a educat copiii în sistem homeschooling

O familie din județul Bihor a fost trimisă în judecată pentru că și-a educat copiii în sistem homeschooling, informează News.ro.

Potrivit sursei citate, cei doi soți sunt acuzați de săvârșirea a câte trei infracțiuni de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu.

În data de 15.11.2019, cei doi părinți au retras-o pe fiica lor minoră, născută în anul 2011, de la o școală gimnazială din județul Bihor. Astfel, în perioada 15.11.2019-05.05.2026, cei doi părinți au împiedicat-o pe fiica lor să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu, înscriind-o într-un sistem homeschooling, formă de învățământ nerecunoscută, potrivit legii, în România”, au transmis procurorii.

De asemenea, în perioada cuprinsă între începutul anului școlar 2020-2021 și data de 05.05.2026, cei doi părinți au împiedicat-o pe fiica lor minoră, născută în anul 2015, să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu.

Începând cu anul școlar 2020-2021, având vârsta de 5 ani împliniţi, minora ar fi trebuit să urmeze, potrivit legii, cursurile învățământului preșcolar obligatoriu, însă nu a fost înscrisă la nicio unitate de învățământ”, au precizat polițiștii.

De asemenea, în perioada cuprinsă între începutul anului școlar 2023-2024 şi data de 05.05.2026, cei doi părinţi l-au împiedicat pe fiul lor minor, născut în anul 2018, să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu.

Începând cu anul școlar 2023-2024, având vârsta de 5 ani împliniți, minorul ar fi trebuit să urmeze, potrivit legii, cursurile învățământului preșcolar obligatoriu, însă nu a fost înscris la nicio unitate de învățământ”, arată procurorii.

Homeschooling – dușmanul statului

În ultimii ani s-au înregistrat mai multe cazuri de intervenție a justiției în cazul familiilor care optează pentru homeschooling pentru copiii lor.

În 2025, două familii din Bihor au fost condamnate la cinci luni de închisoare pentru că și-au permis să opteze pentru această formă de educație.

Homeschoolingul nu este reglementat oficial în România, fiind acceptat de-a lungul ultimilor 20 de ani.

Cu toate acestea, în 2024, Ministerul Educației condus la vremea respectivă de Ligia Deca, a cerut Inspectoratelor Județene să sesizeze Poliția în cazul familiilor care optează pentru homeschooling.

Motivația ministerului a fost că decizia s-a luat „având în vedere informațiile potrivit cărora în România există familii care îşi retrag deliberat copiii de la cursurile învățământului obligatoriu, privându-i astfel de dreptul fundamental la învățătură prevăzut de Constituția României”.

Nu este clar de când Ministerele pot cere Poliției investigarea părinților pe motivul că aceștia nu ar respecta drepturile constituționale ale copiilor.

Articolul 48 din Constituția României prevede „îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educaţia și instruirea copiilor”, dar nu menționează obligativitatea de a alege o formă de învățământ sau alta.

Citiți și:
Virgiliu Gheorghe Vlăescu e încrezător: Se va legaliza homeschooling-ul și în România! În SUA 4 milioane de copii fac școală acasă / Interviu despre criza din Educație (III)
Doi părinți din Brazilia au fost condamnați la închisoare pentru că au făcut homeschooling cu cele două fiice ale lor fără a le preda ideologie de gen
„Vaccinarea” ideologică a copiilor: cum preface UE școala într-un instrument de control al gândirii

 

yogaesoteric
3 iulie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More