O gravă problemă de siguranță naţională

 

Subminarea sistemului sanitar de către SRI

Pandemia de coronavirus a arătat din plin cât de precară este starea spitalelor din România, începând de la dotarea acestora cu aparatură şi echipamente şi până la asigurarea medicamentelor de strictă necesitate sau a banalilor dezinfectanţi şi a banalelor măşti de protecţie. Pentru toate acestea, o importantă vină o are SRI, care a fost vreme de mai bine de un deceniu un adevărat jupân al sistemului sanitar din România.

Sub leadership-ul George Maior (director) – Florian Coldea (prim-adjunct al directorului), prin firme mai mult sau mai puţin acoperite, SRI s-a ocupat de construirea sau renovarea de spitale, furnizarea de aparatură şi echipamente medicale, medicamente şi dezinfectanţi. Mai mult, SRI a preluat controlul asupra Casei Naţionale de Sănătate, prin instalarea unor preşedinţi marionetă sau săgeată în fruntea acestora.

Medicare Tehnics SRL, mii de contracte şi zeci de milioane de euro pe veresie cu SRI

În ultimii 30 de ani, respectiv din 1990 până în prezent, în România au fost construite doar două spitale noi din fonduri publice: spitalul SRI de la Baloteşti-Ilfov, care a fost finalizat în 2011, şi spitalul orăşenesc de la Mioveni-Argeş (localitatea în care se afla sediul fabricii de autoturisme Dacia-Renault), care a fost inaugurat în 2019. Ambele spitale au fost construite şi dotate de firme aflate sub controlul SRI. Astfel, în construirea şi dotarea spitalului SRI de la Baloteşti, care a costat peste 45 de milioane de euro, a fost implicată firma Medicare Tehnics SRL, la care preşedinte-director general era şi este un văr primar al fostului şef operativ al SRI, George Tudor Coldea, originar din Cluj-Napoca.

În 2006, SRI a declanşat o veritabilă operaţie de poliţie politică împotriva redacţiei Jurnalului Naţional, pentru a afla sursele de informaţii, după ce acest ziar a publicat un articol privind modul în care a fost construit şi dotat spitalul de la Baloteşti. Operaţia a fost condusă de generalul Sorin Cozma, pe atunci şeful Direcţiei de Securitate Economică din SRI şi unul din oamenii cei mai de încredere ai generalului Coldea.

Tot Medicare Tehnics a câştigat contractul de construire a spitalului din Mioveni, în valoare de peste 55 milioane de euro. Mai mult decât ilustrativ este că, în perioada în care generalul Coldea a fost şeful operativ al SRI, firma vărului său a câştigat nu mai puţin de 5.000 (cinci mii) de contracte de furnizare de echipamente şi medicamente cu unităţi spitaliceşti de stat, din care 4.000 cu încredinţare directă, valoarea totală a acestora ridicându-se la circa 85 milioane de euro.

Într-un interviu acordat în 2017 după eliberarea din funcţie şi trecerea sa în rezervă, generalul Coldea a încercat să-l renege pe vărul său de la Medicare Tehnics, negând orice legătură de rudenie cu acesta. Legătura dintre cei doi Coldea este însă certă. Am devoalat printr-o declaraţie politică din 2010 că, în cursul anului respectiv, preşedintele şi un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare mi-au semnalat că şeful Direcţiei Judeţene a SRI, colonelul Ştefan Coşarcă, s-a prezentat la sediul forului administrativ judeţean împreună cu George Tudor Coldea, şi ca subaltern local al generalului Coldea a insistat ca varul generalului Coldea să fie sprijinit în livrarea de echipamente şi medicamente pentru unităţile spitaliceşti aflate în subordinea Consiliului. Păstrez şi acum cartea de vizită pe care vărul generalului Coldea i-a lăsat-o preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare cu acea ocazie, pentru a fi contactat, fapt pe care l-a aşteptat în zadar.

Conform unui articol publicat recent de istoricul Marius Oprea pe Mediafax, firma Medicare Tehnics a obţinut de la Consiliul Judeţean Ilfov, condus de liberalul Marian Petrache, un apropiat al fostei dar şi al actualei conduceri a SRI, contractul de reabilitare, modernizare şi echipare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov, în valoare de 11,5 milioane de euro, în asociere cu alte două firme controlate de SRI: General Service Grup 98 şi Vavian Trading.

Afacerile SRI-oase ale profesorului Matei şi elevului Dracea

Potrivit lui Marius Oprea, firma General Service Grup 98 aparţine şi este administrată de Victor Matei, profesor de sociologie la Academia Naţională de Informaţii, unde predă „Managementul crizelor”, deşi în acte figurează ca patron tatăl său în vârstă de 89 de ani. Cu grija deosebită şi cu înalta protecţie a SRI, alături de contractul cu Consiliul Judeţean Ilfov, firma profesorului de la Academia SRI a obţinut alte 50 de contracte cu statul, în valoare de 40 milioane de euro, atât cu instituţii spitaliceşti, ca Institutul Oncologic „Constantin Trestioreanu” şi Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon”, cât şi cu alte instituţii publice sau agenţi economici cu capital de stat, ca Primăria Municipiului Bucureşti (pentru consolidarea şi restaurarea Observatorului Astronomic), Metrorex, RATB, Apa Nova, Poşta Română, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Registrul Auto Român, Teatrul Metropolis ș.a. Intrepidul profesor a primit inclusiv o pleaşcă de la SRI, respectiv contractul de reabilitare şi modernizare a căminului-garnizoană Maramureş-Olimp, pe care acest serviciu secret îl deţine pe litoralul Mării Negre, lucrare în valoare de circa 21 milioane de lei, care a fost executată în 2016.

Firma Vavian Trading aparţine junelui întreprinzător Andrei Mihai Dracea, care s-a născut şi a studiat medicina la Moscova, după care a derulat afaceri discrete în zona medicală din România, tinzând să devină un tânăr oligarh pe plaiurile mioritice, conform dezvăluirilor făcute de fostul deputat PSD Cristian Rizea în recenta sa carte Spovedania lui Rizea. Succesul acestui Dracea s-a datorat în prima fază relaţiei sale apropiate cu fostul director al SRI, George Maior, care l-a conectat cu afacerile din zona medicală prin primul său consilier Nicolae Sergiu Ciobanu (care era şi finul său), un adevărat brooker în această zonă, care l-a combinat cu profesorul Victor Matei.

Intrepidul Dracea a continuat să aibă succes, chiar mai mare, şi după eliberarea din funcţia de director al SRI a protectorului său George Maior la începutul anului 2015 şi după arestarea pentru trafic de influenţă a fostului prim-consilier al acestuia în toamna anului 2017, într-un dosar instrumentat de DNA, în care a fost arestat şi preşedintele de atunci al Casei Naţionale de Sănătate, Marian Burcea, pentru abuz în serviciu. În timp ce profesorul Matei şi firma sa au dispărut din peisajul afacerilor medicale, Dracea a continuat să prospere graţie protecţiei oferite în continuare de fostul şef operativ al SRI, generalul Florian Coldea, şi de omul acestuia din actuala conducere a SRI, generalul cu apucături de Don Juan şi cu nume păsăresc, Adrian Ciocârlan.

Astfel se explică ascensiunea sa din ultimii doi ani, caracterizată printr-o tendinţă de monopolizare a afacerilor din domeniul medical. Anul trecut a câştigat 28 de contracte, în valoare de aproximativ 80 milioane de lei, o mare parte din bani venindu-i fără licitaţie publică, doar prin concurs de oferte, de la Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan din Capitală. Anul acesta firma lui Dracea, Vavian Trading, a devenit arhicunoscută publicului din dezvăluirile de presă legate de contractele în serie pe care le-a câştigat cu spitalele în perioada pandemiei de coronavirus, nu mai puţin de 80, toate prin încredinţare directă. Junele oligarh creat şi protejat de SRI a devenit „unul dintre oamenii de casă ai sistemului din Sănătate”, cum a fost descris de Rizea.

Alături de firma profilată pe furnizarea de medicamente şi echipamente medicale, Dracea mai deţine şapte firme pe numele său, care activează în ţară şi în străinătate, tot în domenii foarte profitabile, ca salubritatea (a preluat cunoscuta şi favorizata firmă Romprest, cu sprijinul protectorilor săi de la SRI) sau afacerile imobiliare. Aşa cum plastic l-a etichetat Marius Oprea, recent deconspiratul Dracea a devenit, sub pulpana SRI, „regele gunoaielor” şi „împăratul spitalelor” din România. Conform unor surse din SRI, Dracea este actualmente săgeata generalului Adrian Ciocârlan, care ocupa funcţia de adjunct al directorului SRI, Eduard Helwig, din 2017. O dovadă accesorie în acest sens este faptul că amândoi sunt îmbrăcaţi de incisiva modistă Dana Budeanu.

Acapararea Casei Naţionale de Sănătate

SRI şi-a extins controlul şi asupra Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sub conducerea lui Maior şi Coldea, impunând în fruntea acesteia preşedinţi sau directori marionetă sau săgeată, pentru a lua partea leului şi din afacerile cu medicamente, care au devenit cele mai profitabile la nivel planetar, depăşindu-le pe cele cu arme sau cu droguri. Astfel, în ultima guvernare a PDL (2009-2012) a fost impus preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Lucian Duţă, care a făcut jocurile preşedintelui Traian Băsescu, ale cuplului Elena Udrea – Dorin Cocoş şi ale şefului operativ al SRI, Florian Coldea. După ce a ajuns la guvernare PSD, premierul Victor Ponta şi directorul SRI, naşul George Maior, l-au promovat în diverse funcţii în sistemul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe generalul în rezervă Marian Burcea, iniţial un apropiat al naşei Maior, pe care a operat-o la ochi în calitate de medic oftalmolog. În martie 2017, generalul Burcea a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de către premierul Sorin Grindeanu, dar la începutul lunii septembrie a fost arestat într-un dosar instrumentat de DNA, pentru abuz în serviciu constând în decontări fictive de medicamente în valoare de circa 3 milioane de euro.

Şi Lucian Duţă a ajuns în ghearele DNA, fiind trimis în judecată în 2018 pentru luare de mită în valoare de 6,3 milioane de euro în perioada în care a fost preşedintele Casei Naţionale de Asigurare de Sănătate. Procesul lui Duţă se apropie de final la Tribunalul Bucureşti, care este prima instanţă, iar, conform unor apropiaţi, acesta ameninţă că, dacă va fi condamnat, va face dezvăluiri despre implicarea lui Băsescu şi Coldea în afacerile instituţiei pe care a condus-o.

Lăcomia SRI a fost atât de mare încât nu a lăsat să-i scape nici afacerea cu banalii dezinfectanţi pentru spitale, pe care a preluat-o, în mare parte, prin firma Hexi Pharma, care a livrat produse foarte diluate şi al cărei patron scriptic, Dan Condrea, era păpuşat de doi generali SRI apropiaţi de Coldea. Sugestiv pentru stilul de lucru al SRI este că patronul Condrea a sfârşit-o trist, sinucigându-se după ce a fost demarată o anchetă penală împotriva sa de către Parchetul General.

Căpuşarea bugetului pentru sănătate, deloc generos din păcate, şi extorcarea românilor aflaţi în suferinţă de către SRI au devenit realităţi evidente, dureroase şi scandaloase. Deviza „Patria a priori” a fost înlocuită cu „Banii vorbesc”. Precarizarea, fragilizarea şi se poate spune chiar subminarea sistemului sanitar din România au devenit evidente în contextul actualei pandemii de coronavirus. SRI, ca organ al statului care are menirea să fie principalul apărător al siguranţei naţionale, a creat astfel o gravă problemă de siguranţă naţională, care ar fi necesar să fie supusă unei analize a CSAT, unei anchete parlamentare şi unei anchete penale a DNA, DIICOT sau Parchetului General.

O implicare a CSAT este puţin probabilă în condiţiile în care preşedintele României este suspectat că ar fi fost colaborator al Securităţii înainte de Revoluţie şi se află acum la cheremul serviciilor secrete, şeful Guvernului este fiu de securist, iar ministrul de Interne este bănuit şi el că ar fi colaborat cu sinistra poliţie politică comunistă. Şi demararea unei anchete parlamentare este puţin probabilă în condiţiile în care liderii principalelor partide de opoziţie, Marcel Ciolacu (PSD), care este şi preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Victor Ponta (Pro România), au fost ofiţeri acoperiţi, unul al SRI, celălalt al SIE.

Nu întrevăd nici declanşarea unei anchete penale având în vedere lipsa de curaj şi de rectitudine a actualilor şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului General. Astfel că rămânem doar cu constatarea că în al doilea deceniu negru sau obsedant din perioada postbelică (2007-2017), după 1947-1957, SRI a încălecat nu numai intimitatea ci şi sănătatea românilor, punând hăţurile şi pe sistemul medical, alături de justiţie, administraţie, presă şi mediu de afaceri. Aşa merităm dacă am redevenit un popor vegetal ori am fost transformaţi într-o gloată cu smartphone.

Autor: Valer Marian

Citiţi şi:

Dormiţi liniştiţi! SRI şi procurorii lucrează cu atenţie!

SRI şi SIE nu sunt servicii de informaţii, ci asociaţii de interese care trebuie să fie desfiinţate!

 

yogaesoteric
18 iunie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More