O mamă vegană și-a lăsat micuțul de 18 luni să moară de foame. Anchetatorii, șocați de suferințele copilului

O mamă vegană din SUA, acuzată de crimă în cazul morții prin malnutriție a fiului ei mic, a fost condamnată la închisoare pe viață.

Sheila O’Leary, în vârstă de 39 de ani, a cărei familie a urmat o dietă vegană strictă, a fost condamnată în iunie pentru șase acuzații – crimă de gradul întâi, abuz de copii în formă agravată, omor prin imprudență în formă agravată, abuz de copii și două capete de acuzare pentru neglijență față de copii – în cazul morții lui Ezra O’Leary.

Mânca doar fructe și legume crude

Sentința ei din Lee County, Florida, fusese amânată anterior de patru ori. Ea nu a manifestat nicio emoție în momentul în care i s-a citit sentința și i-a spus judecătorului că nu dorește să facă nicio declarație.

Soțul ei, Ryan Patrick O’Leary, rămâne în închisoare în așteptarea procesului pentru aceleași acuzații. Anchetatorii au declarat că respectivul cuplu, care locuia în Cape Coral, le-a spus că familia mânca doar fructe și legume crude, deși copilul era hrănit și cu lapte matern.

Ezra, care avea 18 luni, avea dimensiunea unui bebeluș de șapte luni când a murit, în septembrie 2019, se arată într-un raport al poliției. Cuplul mai are alți doi copii, de 3 și 5 ani, care erau, de asemenea, subnutriți, au declarat anchetatorii, scrie Daily Mail.

Medicii au constatat că Ezra nu fusese hrănit timp de o săptămână până la momentul morții sale. Sheila și Ryan, care a fost de asemenea acuzat de crimă și așteaptă procesul, au sunat la 911 după ce Ezra a încetat să mai respire. Paramedicii au declarat decesul micuțului la fața locului. De asemenea, i-au examinat și pe cei trei copii mai mari ai cuplului.

Cei doi au fost acuzați în decembrie 2019, după ce a fost dezvăluită cauza morții lui Ezra. Nu au fost publicate niciodată fotografii care să arate în ce stare se afla copilul când a murit. Dar procurorii de la procesul lui Sheila au descris un copil emaciat care plângea constant. „Ea a ales să nu țină cont de strigătele lui. Ea nu avea nevoie de un cântar pentru vedea în ce stare e, piele și os. Nu a avut nevoie de un cântar pentru a-i auzi plânsul”, a declarat Sara Miller, procuror adjunct al statului.

L-au lăsat să agonizeze și s-au dus să se culce

Ceilalți copii ai cuplului, unul de trei ani și unul de cinci ani, erau de asemenea malnutriți. Pielea lor era galbenă, iar unul dintre ei suferea de o igienă dentară atât de precară încât dinții îi erau negri.

Sheila are și o fiică de 11 ani dintr-o relație anterioară, iar starea de sănătate a acesteia era considerabil mai bună decât a celorlalți copii, datorită faptului că petrecea timp cu tatăl ei în Virginia și avea o dietă adecvată.

Cei trei copii au fost hrăniți de mama lor cu o dietă care consta în principal din mango, banane, avocado. Nu este clar dacă au consultat vreodată un medic. Ezra s-a născut acasă și nu fusese dus niciodată la un medic. Potrivit poliției, în ziua în care a murit, micuțul fusese alăptat când a început să se chinuie să respire. În loc să ceară ajutor, părinții lui spun că s-au dus să doarmă. Când s-au trezit, acesta încetase complet să mai respire.

Citiți și:
Dr. Corina Zugravu, sfaturi pentru cei care vor să treacă la o alimentaţie 100% vegană
Mic ghid de alimentație vegană și vegetariană
Avantajele certe ale alimentaţiei vegetariene. Motivele pentru care tot mai mulţi oameni renunţă la carne

 

yogaesoteric
17 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More