O nouă tranşă de restituiri a bunurilor confiscate va demara începând de mâine

de Anca Munteanu

O nouă tranşă de restituiri a bunurilor confiscate din locuinţele yoghinilor la percheziţiile din 18 martie 2004 va demara începând de mâine, 3 noiembrie. Cele şase săptămâni consecutive de proteste organizate de Şcoala de yoga MISA, prin care s-au cerut demisia sau demiterea lui Ilie Botoş, promit de data aceasta rezultate ceva mai concrete.

Procurorii îşi folosesc propriile greşeli pentru a întârzia restituirea bunurilor

Astăzi a avut loc cel de-al optulea miting consecutiv, organizat de Şcoala de Yoga MISA pentru a obţine demisia sau demiterea lui Ilie Botoş. Pe durata desfăşurării mitingului, reprezentanţii MISA au intrat în audienţă la adjunctul procurorului general, Georgeta Gabriela Ghiţă, care i-a primit şi săptămâna trecută. Aceasta a dat o rezoluţie memoriului depus de yoghini, adică un răspuns parţial, prin care le-a indicat procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) să restituie bunurile confiscate din locuinţele yoghinilor care nu constituie probe. 

Adjuncta lui Ilie Botoş a obţinut o altă audienţă la George Bălan, procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Aici s-a discutat problema abuzurilor în funcţie a procurorilor care instrumentează dosarele MISA şi modul în care se poate acţiona ierarhic şi legal pentru sancţionarea lor. De asemenea, s-a cerut sprijin pentru restituirea bunurilor confiscate. 

Procurorii se folosesc de propriile lor greşeli pentru a tergiversa restituirea bunurilor confiscate. Pentru că în timpul percheziţiilor din 18 martie 2004 aceştia au luat o serie de obiecte fără a realiza procese verbale, acum invocă dificultăţi în a le restitui, pentru că nu ştiu cui aparţin. În urma discuţiilor avute, s-a propus ca soluţie la această situaţie restituirea bunurilor în bloc, aşa cum au şi fost luate.

Mitingurile vor continua până la demisia sau demiterea lui Ilie Botoş

Aceste rezultate concrete se datorează celor peste o sută de mitinguri, realizate de yoghini săptămână de săptămână, timp de 19 luni. Şcoala românească de yoga MISA va continua seria acestor proteste până când Ilie Botoş îşi va da demisia sau va fi demis, pentru că acesta este direct responsabil de violenta campanie declanşată împotriva şcolii româneşti de yoga. Prin această serie de mitinguri se cere pe lângă demisia sau demiterea lui Ilie Botoş, şi cercetarea şi pedepsirea tuturor celor vinovaţi de brutalitatea acţiunilor din 18 martie 2004 sau care au comis abuzuri în anchetele ulterioare.

Aceştia sunt procuroarea Elena Sandu, cea care a semnat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale împotriva magistraţilor care au încălcat legea şi codul de procedură penală în acţiunile îndreptate împotriva yoghinilor, Lia Savonea, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Grigore Chaborsky, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, George Bălan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Virginia Chiriţă, Nelu Ogarcă, Virgil Bratu şi Alexandru Ionescu, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Eusebiu Şerbănoiu, Marian Delcea şi Marian Gherman, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Dumitru Ilieş, comisar în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale şi Mihai Vlad, agent SRI şi inspector principal în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog.

Următorul miting organizat de şcoala românească de yoga MISA va avea loc săptămâna viitoare, miercuri 9 noiembrie.

2 noiembrie 2005
yogaesoteric.net

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More