O țară fără chip

„Ceea ce se numește chip nu poate exista la niciun alt animal în afară de om, deoarece chipul exprimă caracterul omului.” – Cicero

Toate ființele vii trăiesc într-un mod deschis, se arată și comunică unele cu celelalte, dar numai omul are o față, un chip, şi doar el face din deschiderea sa și din comunicarea cu ceilalți oameni o experiență fundamentală proprie. Doar omul face din chipul său locul adevărului.

Ceea ce expune și dezvăluie chipul nu este ceva ce poate fi exprimat în cuvinte și formulat în cutare și cutare propoziție semnificativă. Prin propriu-i chip, omul se pune în mod inconștient pe sine însuși în joc; mai degrabă decât prin cuvânt, omul se exprimă și se dezvăluie pe sine prin propriul chip. Și ceea ce exprimă chipul nu este doar starea sufletească a unui persoane, ci este, în primul rând, deschiderea, adică expunerea sa înspre a comunica cu ceilalți oameni.

Acesta este motivul pentru care chipul este locul politicii. Dacă nu există o politică animală, aceasta se petrece doar pentru că animalele, care sunt deja întotdeauna în deschidere, nu fac din expunerea lor o problemă, ci pur și simplu sălășluiesc în ea fără să își facă griji față de propria deschidere. Acesta este motivul pentru care animalele nu sunt interesate de oglinzi, de imaginea ca imagine. Omul, pe de altă parte, vrea să se recunoască pe sine și să fie recunoscut, vrea să-și însușească propria imagine și să își caute propriul adevăr în ea. În acest fel, omul transformă deschiderea într-o lume, în câmpul unei neîncetate dialectici politice.

Dacă oamenii ar fi necesar să comunice între ei întotdeauna numai și numai informații, mereu doar despre cutare și cutare aspect, atunci nu ar mai putea exista un exercițiu politic propriu-zis, ci doar un simplu schimb de mesaje. Dar, întrucât oamenii au nevoie, înainte de toate, să-și comunice celorlalți propria deschidere, fiind astfel pură comunicabilitate, chipul este însăși condiția de posibilitate a politicii, cea în care se întemeiază tot ceea ce oamenii spun și comunică. Chipul este, în acest sens, adevărata cetate a oamenilor, elementul politic prin excelență. Privindu-se în față, oamenii se recunosc reciproc și se simt atrași unii de ceilalți, își percep asemănarea și diversitatea, distanța și apropierea.

O țară care decide să renunțe la propriul chip și să acopere pretutindeni cu măști fețele propriilor cetățenilor, este o țară care și-a eliminat orice dimensiune politică. În acest spațiu gol, supus în orice moment unui control nelimitat, acum se mai mișcă doar fiinţe izolate unele de celelalte, care și-au pierdut fundamentul imediat și tangibil al propriei lor comunități. Acum oamenii nu mai pot schimba decât mesaje îndreptate către un nume fără niciun chip.

Citiţi şi:

Masca. Manual de nebună purtare

Măștile faciale au un scop: simbol al obedienței vizibile public

yogaesoteric
14 ianuarie 2021