Olandezii, cei mai înalți oameni de pe Pământ, devin tot mai scunzi. Deteriorarea calității alimentelor, una dintre cauze

Olandezii au fost cei mai înalți din lume în ultimele șase decenii. Încă își păstrează statutul, dar, de-a lungul generațiilor, devin mai scunzi. Potrivit unui studiu realizat de Oficiul Central de Statistică Olandez (CBS), un tânăr de 19 ani din zilele noastre măsoară, în medie, 182,9 cm și o tânără de 19 ani, 169,3 cm. Cifrele confirmă că cetățenii olandezi sunt cei mai înalți din lume, fapt care se repetă de șase decenii încoace.

Însă un studiu realizat pe 719.000 de olandezi cu vârste cuprinse între 19 și 60 de ani are următoarea concluzie: după ce a stagnat mult timp, înălțimea populației scade. Astfel, bărbații născuți în 2001, cei mai tineri din grup, sunt, în medie, cu 1 cm mai scunzi, iar femeile cu 1,4 cm, comparativ cu generația născută în 1980.

Calitatea alimentelor, una dintre cauze

Mai multe ipoteze pot explica fenomenul, potrivit oamenilor de știință. Una dintre cauze este criza financiară. „Poate din cauza crizei financiare, unii copii au crescut în condiții mai dificile decât generațiile anterioare”, presupune dr. Gert Stulp de la Universitatea din Groningen. Și problema alimentelor este în discuție. Apariția restaurantelor de tip fast-food și deteriorarea calității alimentelor ar putea juca un rol.

Courrier International precizează că, în urmă cu mai bine de un secol, cele mai înalte persoane de pe planetă se aflau în America de Nord și Scandinavia. Țările de Jos au cunoscut o creștere puternică în secolul al XX-lea.

Citiți și:
Satul Dwarfilor, unul dintre cele mai ciudate sate din lume: Majoritatea locuințelor au camere care nu depășesc 140 de cm în înălțime
Câteva observaţii importante referitoare la regimul alimentar echilibrat YIN (-) – YANG (+)

 

yogaesoteric
27 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More