Oligarhia contra democraţie: molimă, dezordine şi ‘resetare’

Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24). Matei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, era vameş, un perceptor de impozite, şi este de crezut că îi cunoştea bine pe cei bogaţi şi pe cei foarte bogaţi. Iisus Hristos: „Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Matei, 19, 30).

Noutatea teribilă a anului 2020, pe lângă pandemie, noutate trecută aproape sub tăcere în toată lumea, este dată de decesul democraţiei în vreo 200 de ţări, mai exact, în 194. Pentru că 194 de ţări au semnat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) un „tratat” care prevede că directivele acestei organizaţii fantomatice, netransparente, finanţată şi controlată de o elită financiară dubioasă, trec înaintea Constituţiilor naţionale, Constituţii votate cu mândrie în toate aceste ţări, printre care şi marile democraţii occidentale. 194 de ţări au ratificat Regulamentul Sanitar Internaţional (RSI) al (OMS).

Acest regulament prevede: „în caz de criză sanitară majoră, toate statele membre se angajează să respecte toate directivele emanând de la Consiliul Mondial şi să facă astfel încât toate aceste directive să primeze asupra legilor şi codurilor juridice ale statelor […]. Acest instrument constrângător de drept internaţional a intrat în vigoare la 15 iunie 2007: «Ca răspuns la dezvoltarea exponenţială a călătoriilor, a comerţului internaţional şi a emergenţei bolilor şi a altor riscuri pentru sănătate, 194 de ţări din toată lumea au convenit să pună în aplicare Regulamentul Sanitar Internaţional (2005)» […] Astfel, când suntem scandalizaţi de deciziile abrupte luate fără dezbateri naţionale şi internaţionale, nu mai avem de ce să fim surprinşi…” (Dr. Gérard Delépine, „Le Conseil Mondial de l’OMS dicte très officiellement la conduite sanitaire des pays signataires dont la France”)[1].

Dar să revenim la decesul democraţiei. În plus, ca situaţia să fie clară pentru toţi pământenii, alegerile pretins democratice de atâţia ani în SUA (azi puse post-factum sub semnul întrebării, al dubiului) au fost furate în 2020 într-o manieră nemaiîntâlnită, în văzul întregii lumi. Iar media mainstream din SUA, dar şi din tot Occidentul, din UE (Agence France PresseLe MondeLe FigaroB.F.M.T.V. etc. doar în Franţa) s-au prefăcut organizat că nu văd lovitura de stat din SUA şi din toată lumea aşa-zis civilizată. L-au celebrat din primul moment (înainte de-a avea rezultate verificate, departe de cele finale) pe Joe Biden.

Cu ajutorul măsurilor luate prin OMS de „elita” mondială, aparent pentru a proteja populaţiile de covid, Constituţiile din cele 194 de ţări au fost suspendate sine die, democraţia a fost abolită. Cine vrea să mai găsească democraţie, este nevoie să se uite spre Asia în general sau spre Africa, America de Sud sau Europa de Est. În Occident (Europa de Vest şi America de Nord), democraţia a intrat într-o lungă hibernare din care nu ştim dacă şi când se va mai trezi. În SUA, cei mai serioşi comentatori (pe care nu-i găseşti în media mainstream sau pe reţelele sociale ale Big Tech) vorbesc şi scriu, des şi pe larg, despre secesiune şi despre război civil, luând pulsul la zi al societăţii. După informaţiile venite din SUA alegerilor fraudate, în cel puţin 17 ţări europene, printre care şi România, au fost folosite maşini de numărat voturi şi softuri concepute anume pentru a frauda alegeri. După 2004, aceste „tehnici” au fost folosite experimental mai întâi în ţările revoluţiilor aşa-zis colorate, „portocalii”. În 2020, aceste maşini au fost folosite cu succes şi în ţara lor de origine, în SUA.

În România, noul Parlament a rezultat (6 decembrie 2020) dintr-o participare la alegeri de numai 30%. 70% dintre alegători nu mai contează pentru trimiterea aleşilor în Parlament şi pentru formarea unui nou guvern care fac legi şi decid totuşi pentru 100% din populaţie. Asta fără să avem siguranţa că şi voturile celor 30% prezenţi la urne (au fost într-adevăr 30%?) au fost numărate corect. Experienţa istorică ne îndreptăţeşte să avem toate îndoielile. Dar Klaus Iohannis, Florin Cîţu, Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş, Kelemen Hunor continuă cu neobrăzare să se creadă mari lideri aleşi democratic. O impostură insuportabilă. O comedie mizerabilă, în slujba oligarhiei internaţionale.

Azi e mai limpede ca oricând că politicienii şi ziariştii (sau măscăricii din mass-media) nu sunt decât nişte interpuşi, arendaşi şi argaţi ai oligarhilor, ai miliardarilor. Sunt doar un scut, o platoşă de protecţie a celor care cu adevărat conduc ţările şi lumea şi care sunt uniţi în scopurile lor, indiferent de graniţe şi de naţionalitate. Şi niciodată politicienii şi oamenii din media, fraţi siamezi, nu au fost mai detestaţi. Deşi ei au numai o responsabilitate secundară, de servitori, de circari tocmai buni de trimis în puşcărie. Desigur, se poate trăi şi fără democraţie. Aşa cum omenirea a trăit atâtea mii de ani fără telefon mobil, fără computer, fără televiziune, fără ziare, fără automobile sau curent electric, la fel a trăit şi fără democraţie.

Tucidide, marele istoric grec (născut, probabil, în Tracia, unde familia sa avea o mină de aur ‒ Roşia Montană?), e citat din ce în ce mai des cu „capcana” sa. Xenofon, autorul primului studiu despre oligarhie (din Sparta!), va fi din ce în ce mai citat în anii următori. Atât Tucidide, cât şi Xenofon au ştiut, de pe poziţii adverse, cu câteva secole înainte de Iisus Hristos, că, atunci când nu mai e democraţie, triumfă oligarhia. Iar diversele ei forme au fost descrise de Aristotel.

Este ceea ce ni se petrece şi nouă astăzi, în Europa şi în America de Nord. În China şi în Rusia, unde pretenţiile democratice sunt mult mai modeste, mai puţin predicante şi sforăitoare, cetăţenii nu au avut mari pierderi în 2020. Şi nici covidul nu a făcut ravagiile economice din Occident. Iar ravagiile din Occident nu au fost numai economice. Aşa cum vom vedea în anii următori.

„The Great Reset”, Forumul Economic Mondial de la Davos, cu maestrul său de ceremonii Klaus Schwab, Fundaţia „Bill&Melinda Gates” şi vaccinurile obligatorii, George Soros şi a sa „Open Society”, controlul „Big Pharma”, alegerile fraudate din America ne vorbesc răspicat despre înstăpânirea oligarhiei globale şi despre decesul democraţiilor în partea cea mai dezvoltată a lumii. Vor împlini nenorocirea, criza economică inevitabilă şi continuarea artificială a propagandei pandemice în 2021 şi în anii următori. Cu Joe Biden ca preşedinte al SUA, „The Great Reset” poate fi implementat în forţă. Căci Joe Biden crede că „zilele noastre cele mai întunecate în bătălia împotriva covidului sunt în faţa noastră, nu în urmă”[2].

După unii experţi care au făcut unele analize extreme (N. Bonnal), oligarhia în acţiune nu are „armate” mai mari de câteva mii de oameni în fiecare ţară şi, probabil, un milion în toată lumea. Cine ar fi aceştia? Sunt miliardarii, oengiştii, funcţionarii internaţionali, feministele exclusiviste, antirasiştii, anticreştinii, unele universităţi occidentale, teroriştii „media”, bineînţeles, unele servicii secrete globale şi organizaţii oculte etc. După dictatura sanitară vor veni tirania digitală, prăbuşirea economică, teroarea, depopularea. Cultul „progresului” naşte mulţi dintre monştrii contemporani. „Şi să ne amintim că politicile de exterminare totalitară nu se instalează niciodată imediat: se aşteaptă, în general, 15 ani (Hitler, Mao, Stalin) pentru a deveni active ‒ pentru că urmează să se formeze călăii şi victimele. Noi suntem în anul I al coronavirusului. Aşteptaţi anul XV ca să vedeţi ce mai rămâne din voi” (N. Bonnal, „Le nouvel ordre mondial et ses bourreaux volontaires”[3]).

Marea resetare (The Great Reset) a democraţiilor occidentale, cu Constituţiile lor democratice cu tot, a început în martie 2020 cu lockdown-ul, cu o dictatură medicală. „Preoţii” noii ordini mondiale (ordinea oligarhică) poartă halate albe. Deşi, paradoxal, ei îi servesc, conştient şi inconştient, pe „Copiii Întunericului”. Bătălia dintre „Copiii Întunericului” şi „Copiii Luminii” e în desfăşurare, iar „Copiii Întunericului” par să aibă totul de partea lor: banii, marile averi, noile tehnologii, media şi, mai ales, slăbiciunea celor mulţi. Şi totuşi, o ştim din veac, „Copiii Luminii” au învins până la urmă întotdeauna.

Note:
[1] https://www.francesoir.fr/le-conseil-mondial-de-loms-dicte-tres-officiellement-la-conduite-sanitaire-des-pays-signataires-dont – 6.11.2020
[2] edition.cnn.com – 22.12.2020.
[3] https://olivierdemeulenaere.wordpress.com/ – 21.12.2020.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More