Omerta trădării la nivel înalt
Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook despre faptul că la conducerea UE se ascunde corupția din anumite ţări, făcând referire la şefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi, şi la prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Postarea a venit imediat după ce Băsescu a făcut un adevărat denunț în cadrul unei dezbateri din Parlamentul European.
„Olandezul Frans Timmermans şi Procurorul Şef Kovesi, deveniţi legende europene anticorupţie, presau sistemul să furnizeze dosare şi arestări. Cei doi livrau zilnic dosare, multe dintre ele contrafăcute la fabricile de înscenări de la Ploieşti, Braşov, Oradea, Constanţa, Bucureşti”, a scris în 16 iunie fostul președinte Traian Băsescu pe Facebook.
Declarația ar fi fost necesar să provoace, păstrând proporțiile, un seism de nivelul Watergate.
Au fost de-a lungul timpului mai multe dezvăluiri privind amestecul unor puteri străine în Justiție. Am avut în paralel și scandalul din Ucraina, unde fostul vicepreședinte american Joe Biden destituia procurorul general pentru că nu îi cânta în strună afacerilor fiului său.
Nu știm dacă Biden a avut afaceri și vreun rol și în justiția română. Informații au mai circulat, dar acestea au fost puse sub semnul întrebării deoarece proveneau fie de la inculpați sau avocații unor inculpați.
De această dată avem confirmarea de la cel mai înalt nivel: președintele din aceea epocă.
Timmermans tace. Kovesi tace. Opinia publică tace. Opoziția tace. CSM tace. Nimeni parcă nu are curajul să facă astfel încât aceste dezvăluiri să devină o anchetă națională și care să lămurească exact rolul unor demnitari străini în procesul de Justiție din România. Plus falsificarea probelor pentru distrugerea unor oameni.
Au fost legați oameni de afaceri români pentru a face loc unor companii străine? Au fost legate diferite persoane pentru că nu „cântau” La Marseillaise sau The Star-Spangled Banner?
De aceea au fost decorați de puteri străine Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea și alți procurori, ofițeri din serviciile secrete ș.a.m.d.?
Timmermans a acționat din „convingere” sau a fost „susținut” cu donații/sponsorizări?
Iată textul integral al postării lui Băsescu:
„Conflictul de interese!
Este o infracţiune de serviciu pe care Codul Penal o sancţionează cu 1 la 5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi civile.
În România, zeci de primari, consilieri locali, parlamentari, miniștri în funcţie sau foști miniștri sau conducători de campanii electorale, au trecut prin arest preventiv, prin ani lungi de judecată încheiaţi cu condamnări în numele «conflictului de interese».
Niciodată Bruxellesul nu era mulţumit, nici de numărul de condamnări şi nici de anii de închisoare. Olandezul Frans Timmermans şi Procurorul Şef Kovesi, deveniţi legende Europene anticorupţie, presau sistemul să furnizeze dosare şi arestări. Cei doi livrau zilnic dosare, multe din ele contrafăcute la fabricile de înscenări de la Ploieşti, Braşov, Oradea, Constanţa, Bucureşti.
Fără acces la Schengen, fără credibilitate, dar cu două grupări în Parlamentul European a căror singură preocupare era să-şi denigreze ţara, România se scufunda în mocirla unei ţări fără relevanţă în interiorul UE, chiar dacă era a şaptea ţară ca mărime din 28.
În 2018 au apărut două rapoarte cu efecte zdrobitoare: Unul se numeşte «Fraudarea TVA» din care aflăm că la nivelul UE, crima organizată fură din TVA aproximativ 170 MILIARDE EURO anual, prin crearea unui «carusel al fraudei». O astfel de maşinărie de furat bani n-ar fi putut funcţiona fără îngăduinţa unor înalţi funcţionari.
Mai aflăm că pe piaţă se vând anual ţigări netimbrate în valoare de cca 10 miliarde Euro. Şi pentru ca situația să fie rotundă, aflăm că anual, din fondurile europene se fură cca 350-450 milioane euro, campionii fiind oameni dintr-un stat fondator.
Un asemenea nivel de fraudare n-ar fi putut funcţiona fără ca oameni importanţi să se afle într-un grav conflict de interese. Este motivul pentru care, în Plenul Parlamentului European am cerut uniformizarea definiţiei conflictului de interese.
P.S. În afara acestui raport bine ferecat în sertarul lui Frans Timmermans, mai stă raportul cu privire la corupția din interiorul Uniunii Europene. Cu aceste două rapoarte este greu să mai susții că singura țară coruptă este România. Operațiunea a eșuat, pionul principal a fost extras și pus la adăpost, iar Timmermans nu mai vorbește de corupție.”
Dacă ce a spus fostul președinte Traian Băsescu este adevărat, și nu există motive pentru care să credem contrariul, avem un caz de trădare la nivel înalt. Iar vinovații ar fi necesar să înfunde pușcăria pe foarte mulți ani.
Citiți și:
Scrisoare către Timmermans – Adrian Severin: Reacţia CE faţă de propunerile Ministerului român al Justiţiei este surprinzătoare, nedreaptă…
Neocolonialismul, antanta anti-românească și planul de distrugere sistematică a țării folosind ciomagul «paradelii» instituționalizate
România demnă, nu arestată!
yogaesoteric
27 iulie 2020