Omul care a rostit doar adevărul

din lucrarea „Maeştrii căii Mahamudra”, de Abhayadata Sri

Caurangi a fost fiul regelui Devapala, un monarh din India de Est. Când băiatul avea doisprezece ani, mama sa a murit de o boală incurabilă, dar înainte de a trece în lumea de dincolo, ea şi-a chemat preaiubitul fiu şi i-a spus: „Toate bucuriile şi toate supărările îşi au originea în acţiuni virtuoase şi respectiv, în acţiuni vicioase. Chiar dacă viaţa îţi este în pericol, evită să faci rău”. Spunând acestea, ea a murit.

Regele a fost sfătuit de curtenii săi să îşi ia o altă soţie, dintr-o ţară străină. La câteva zile după căsătorie, regele a fugit din palat şi s-a dus în jungla cea deasă pentru a-şi alina durerea ascunsă. În ziua următoare plecării sale, regina a urcat pe acoperişul palatului pentru a admira priveliştea, l-a văzut de acolo pe fiul său cel vitreg şi s-a îndrăgostit nebuneşte de el. I-a trimis un mesager care l-a invitat la ea, dar el i-a refuzat invitaţia. Regina s-a simţit umilită la culme. „Mă dispreţuieşte!”, s-a gândit ea. „Este cel mai mare duşman al meu. Trebuie să fie eliminat”. Şi a ordonat oamenilor ei de încredere să îl ucidă.

Dar aceştia nu au vrut să facă ceva atât de josnic. „Nu merită să moară”, au obiectat ei. „Este doar un copil nevinovat”. Astfel încât regina a recurs la o înşelătorie. Când regele s-a întors din retragerea sa, a găsit-o pe regină zăcând pe pat, dezbrăcată, cu hainele sfâşiate, cu corpul plin de sânge datorită rănilor pe care şi le făcuse cu mâna ei, gemând şi văitându-se.
„Ce ai păţit?”, a strigat regele.
„Am fost siluită de fiul tău”, a şoptit ea cu jale. „Şi-a făcut poftele cu mine şi m-a lăsat aşa”. „Dacă a făcut aşa ceva, atunci trebuie să moară!”, a decis regele mânios la culme. A chemat doi călăi. „Duceţi-l pe prinţ în junglă, tăiaţi-i braţele şi picioarele şi abandonaţi-l acolo”, le-a ordonat el.

Călăii îl iubeau pe prinţ mai mult decât pe proprii lor fii şi au decis să îl sacrifice pe unul dintre fiii lor în locul prinţului. Dar când i-au spus despre planul lor, prinţul a ripostat imediat: „Este imposibil să faceţi aşa ceva”, le-a spus el, iar apoi a continuat: „I-am promis mamei mele când era pe patul de moarte că nu voi face niciun rău, chiar dacă viaţa îmi va fi în primejdie. Trebuie să urmaţi ordinul tatălui meu”.
Astfel, ei l-au dus pe prinţ în junglă, i-au tăiat braţele şi picioarele şi l-au lăsat să moară acolo, sprijinit de trunchiul unui copac.

Într-o zi, yoghinul Minapa, renumit în regatul Devapala, a apărut în faţă prinţului. Ca răspuns la cererea plină de suferinţă a băiatului, Minapa i-a conferit iniţierea şi investitura spirituală şi apoi l-a instruit în yoga respiraţiei în formă de cupă. „Atunci când vei dobândi succesul în această practică, trupul tău va fi din nou întreg”, i-a spus maestrul. Apoi a plecat, lăsându-l pe băiat la poalele copacului.

Prinţul a rămas în meditaţie timp de doisprezece ani. Într-o seară după aceşti doisprezece ani, un grup de negustori ai regelui purtând cu ei o mare cantitate de aur, argint şi pietre preţioase şi-au aşezat corturile în apropierea copacului sub care se afla prinţul. Temându-se de hoţi şi bandiţi, la căderea nopţii ei şi-au luat comorile pentru a le ascunde adânc în pădure. Trecând pe lângă copacul prinţului el i-a auzit şi a strigat: „Cine este acolo?”.
Negustorii s-au temut că au nimerit peste o bandă de hoţi şi au răspuns neliniştiţi: „Suntem negustori de cărbune!”
„Aşa să fie!”, răspunse prinţul.

Negustorii s-au întors la tabăra lor cu comoara, dar când au deschis cufărul au descoperit cu teamă şi uimire că în el nu se mai aflau aur, argint şi pietre preţioase, ci cărbune. „Cum se poate?”, s-au întrebat ei uluiţi.
Atunci unul dintre ei, mai înţelept, a spus: „Omul acela care ne-a strigat în pădure trebuie să fie vreun sfânt ale cărui cuvinte devin realitate, un om care spune doar adevărul. Să mergem să vedem dacă este într-adevăr un astfel de om”.

S-au întors pe urmele propriilor paşi şi au găsit un om fără mâini şi fără picioare sub un copac, i-au spus ce s-a petrecut şi l-au rugat să spună acum opusul a ceea ce spusese mai înainte.
„Nu ştiu dacă eu sunt responsabil sau nu de acest fapt. Dar dacă sunt, fie ca acel cărbune să redevină ceea ce a fost iniţial”.
Întorşi la tabara lor, negustorii şi-au regăsit comoara în forma ei iniţială. Uimiţi, ei s-au întors la Caurangi, de data aceasta cu daruri pentru a-l venera. Atunci Caurangi şi-a amintit de cuvintele profetice ale Ghidului său spiritual care îi spusese că atunci când practica sa spirituală se va termina, corpul lui va redeveni întreg. S-a rugat să aibă din nou mâini şi picioare şi aşa a fost.

Caurangipada, Nemuritorul, a dobândit toate puterile paranormale lumeşti şi a realizat multe miracole, dar a fost foarte discret şi nu a dezvăluit nimănui secretul său. Totuşi copacul care a fost martorul practicii sale spirituale nu a murit niciodată. El există încă şi astăzi.

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 46

Citiţi şi:
Practica lui SATYA, regula de aur a Adevărului  
Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie  

yogaesoteric
21 decembrie 2009

Also available in: Français