Omul duhovnicesc este foc mistuitor

– Părinte, cum poate trăi cineva corect şi creştineşte în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc departe de Dumnezeu?

– De ce să se smintească de ceilalţi care nu sunt aproape de Dumnezeu? Dacă ar fi fost dintr-o familie cu şapte-opt copii şi pe unul-doi din fraţi i-ar fi tras satana şi ar fi trăit o viaţă păcătoasă, l-ar fi smintit viaţa lor păcătoasă?

– Nu, ci l-ar fi durut, deoarece ar fi fost vorba de fraţii lui.

– Aşadar, răul se află în noi. Nu avem dragoste, de aceea nu-i simţim ca pe fraţii noştri pe toţi oamenii şi ne smintim de viaţa lor. Toţi formăm o familie mare şi suntem fraţi, pentru că toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. Dacă, într-adevăr, am simţi că toţi oamenii suntem fraţi, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat şi nu ne-ar sminti viaţa lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei.

Iar dacă ne smintim, răul se află în noi, nu este în afară de noi. Când ne smintim, să ne spunem nouă înşine: „Tu pe câţi ai smintit? Şi nu vrei să-l rabzi pe fratele tău? Pe tine cum te rabdă Dumnezeu, cu atâtea câte faci?”. Gândiţi-vă la Dumnezeu, la Maica Domnului, la îngeri, care îi văd pe pământ pe toţi oamenii – ca şi cum s-ar afla într-un balcon mare de unde îi văd pe oameni, care sunt adunaţi în piaţă – pe unii cum fură, pe alţii cum se ceartă, pe alţii cum păcătuiesc trupeşte etc. Cum îi rabdă? Cum rabdă ei toată răutatea şi păcatul ce există în lume? Iar noi să nu răbdăm pe fratele nostru? Este înfricoşător!

– Părinte, ce înseamnă ceea ce spune Apostolul Pavel: „Dumnezeul nostru este foc mistuitor”?

– Dacă arunci într-un cuptor hârtii, gunoaie, ce se va petrece cu ele? Nu vor arde? Aşa şi în omul duhovnicesc, orice i-ar arunca diavolul, arde. „Foc mistuitor!” Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască, toate ard. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Adică diavolul nu încetează să-i arunce gânduri murdare, dar omul duhovnicesc este „foc” care le arde. După aceea diavolul oboseşte şi se opreşte. De aceea şi Apostolul Pavel spune: „Toate sunt curate celor curaţi”. La cei curaţi toate sunt curate, nu există nimic necurat. Pe cei curaţi şi în noroi de îi vei arunca, rămân curaţi, ca razele soarelui, care oriunde ar cădea, rămân luminoase şi curate.

Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfânt, se transformă în înţelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatămă. Îl vede, îl doare pentru el, dar nu păţeşte niciun rău. Un om aflat într-o stare duhovnicească de mijloc se transformă în bine în prezenţa unui om duhovnicesc, dar se poate schimba şi în rău în interacţiunea cu un om trupesc. Omul trupesc nu-l înţelege pe cel sfânt şi se sminteşte de cel trupesc asemenea lui. Îndrăcitul văzându-l pe sfânt fuge, în timp ce omul trupesc se duce la sfânt să-l ispitească şi să-l smintească. Unul care a ajuns în starea sodomiţilor se sminteşte chiar şi de îngeri. Omul smerit, chiar şi neexperimentat duhovniceşte de ar fi, distinge pe îngerul lui Dumnezeu de diavol, pentru că are curăţie duhovnicească şi se înrudeşte cu îngerul. În timp ce omul egoist şi trupesc, pe lângă faptul că este lesne înşelat de diavolul cel viclean, transmite şi el viclenia, iar prin senzualitatea lui provoacă şi vatămă sufletele bolnăvicioase cu microbii lui duhovniceşti.

– Părinte, cum ajunge cineva în starea în care poate să le vadă pe toate curate?

– Este necesar să îşi cureţe inima ca să se odihnească în el harul lui Dumnezeu. Oare nu spune psalmul: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule”?. Când se va curăţi inima cea bărbătească sau cea femeiască, atunci va locui Hristos în ea şi oamenii nici nu vor sminti, nici nu se vor sminti, ci vor transmite har şi evlavie. Omul care ia aminte de sine îşi păzeşte curăţia sa duhovnicească şi păstrează şi harul dumnezeiesc în sine. Astfel pe toate le vede curate, ba chiar şi pe cele necurate le pune în valoare. Adică şi pe acestea le face bune în fabrica lui duhovnicească. Hârtiile nefolositoare le face şerveţele curate, foi, caiete etc., bucăţile de bronz sparte le face sfeşnice etc. Dimpotrivă, omul care primeşte viclenia şi gândeşte cu vicleşug şi pe cele bune le schimbă în rele, precum uzina care face armament, care chiar şi aurul îl face gloanţe şi proiectile de tun, pentru că aşa sunt făcute maşinile ei.

Când cineva începe să cedeze în faţa păcatului, se înnegreşte lăuntric, i se tulbură ochii sufletului şi pe toate le vede tulburi. După aceea este molipsit de păcat, iar păcatul îl zăpăceşte. Încă şi pe cele curate le poate vedea în chip păcătos. Există oameni care nu pot crede, de pildă, că unii tineri sau tinere trăiesc o viaţă curată. „Este cu neputinţă să se petreacă aceasta astăzi”, spun ei. Sărmanii, sunt atât de afundaţi în păcat, încât pe toate le văd în chip păcătos. Oamenii care dorm cu drăcuşorii nu pot gândi că există alţii care dorm cu îngeraşii. Dar să nu cerem de la porci să aibă evlavie la crini. Vezi că şi Hristos a spus: „Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce în picioare”. De aceea, cel care trăieşte duhovniceşte curat este necesar să ia aminte să nu facă prietenii cu oamenii lumeşti, nici să le dea drepturi duhovniceşti, ca să nu se vatăme şi să nu-i vatăme, deoarece oamenii lumeşti au alt tipic şi nu pot distinge Sfântul Mir de apa de colonie.

– Părinte, cineva care vrea să trăiască aproape de Hristos poate fi împiedicat de ispitele din afară?

– Nu! De Hristos ne poate despărţi numai viaţa noastră neduhovnicească. Aghiuţă are treaba aceasta: să facă sminteli şi să împrăştie răutate, să lupte pe oameni când cu asprime, când cu viclenie.

Hristos ne iubeşte şi Se află lângă noi, atunci când trăim potrivit cu voia Lui. De aceea, atunci când vedeţi că se fac sminteli, nu vă temeţi şi nu intraţi în panică. Dacă cineva nu înfruntă situaţiile duhovniceşte, nu se va bucura nicio zi, deoarece diavolul îi va afla ţinta, adică punctul sensibil, şi mereu va pricinui sminteli ca să-l mâhnească, astăzi cu una, mâine cu alta, poimâine cu cealaltă.

Extras din Trezire duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul

Citiţi şi:
Despre războiul nevăzut: «Diavolul are două feluri de ispite…»
Când omul urcă spiritual, frica îl părăseşte
Starea magică de sacralitate

yogaesoteric
19 ianuarie 2020