Omul lui Iohannis în toate cele ce sunt

Aproape fiecare lider politic al României a avut un om de casă. Personajul care concepea marile inginerii financiare și știa cum să strângă birul. Omul de casă al lui Klaus Iohannis, veți vedea, și la propriu și la figurat, este omul de afaceri Michael Schmidt. Sponsorul dovedit al locatarului de la Cotroceni. Informații de ultimă oră indică faptul că, la fel cum s-a petrecut și cu ceilalți oameni de casă, de care au beneficiat alți conducători, și în cazul lui Michael Schmidt se strânge șurubul.

Pentru a începe cu sfârșitul, consemnez o informație senzațională, care vine din mai multe surse. Michael Schmidt urmează să fie citat de birourile locale ale EPPO din Austria și Germania. Este vorba despre Parchetul European, care a declanșat o investigație. Este mâna Laurei Codruța Kovesi. Cel mai probabil, investigația aflată în curs vizează achiziția de către Ministerul de Interne al României a celor 600 de autoturisme BMW, achiziție făcută pe bani europeni, printr-o falsă licitație și un caiet de sarcini cu dedicație. Ca de obicei însă, atunci când un important om de casă este agățat de procurori, cercetările se extind și în alte direcții. Una dintre acestea ar putea viza cel mai la zi scandal. Cel legat de de achiziția de elicoptere Airbus.

Opinia publică a aflat cu surprindere că ministrul Apărării Naționale, la acea dată încă Vasile Dîncu, ar fi solicitat printr-o adresă oficială Camerei Deputaților o aprobare pentru achiziționarea, la o sumă astronomică, a două elicoptere Airbus. Prețul estimat al acestora este disproporționat de mare față de prețul încasat curent de Airbus de la alte state pentru aparate similare. Există suspiciunea rezonabilă că, în urma acestei inginerii, autorii vor beneficia de un comision uriaș, de 48 de milioane de euro. Situația devine explozivă din două motive. Se suprapune cu demisia lui Vasile Dîncu, care s-a plâns expressis verbis de imposibilitatea comunicării sale cu Comandantul Suprem, și are loc în plin război la frontiera României, într-o vreme în care armata noastră accelerează procesul de dotare cu armament modern. A doua zi de la declanșarea scandalului legat de cele două elicoptere Airbus, a ieșit la iveală faptul că, deși solicitarea de aprobare a Parlamentului este făcută în numele ministrului Apărării, anterior cu câteva zile Vasile Dîncu, el totuși nu și-a pus semnătura pe acest document. Documentul este semnat cu bară. Ceea ce înseamnă pur și simplu că altcineva din Ministerul Apărării l-a întocmit și s-a substituit persoanei ministrului. Un scandal numai bun pentru a ajunge și el pe mâna procurorilor. Un scandal la nivel internațional.

Și, surpriză! Presa de investigații din România sapă ceva mai adânc și ce să vezi? Nimerește din nou la omul de casă al președintelui Klaus Iohannis. Omul de casă al Comandantului Suprem. Elicopterele Airbus sunt rezultatul cooperării dintre mai multe firme. Partea de armament de pildă revine consorțiului Raytheon, în timp ce avionica și integratorul aparțin societății ELBIT. Și iată așa sare din pălărie iepurașul. Adică același Michael Schmidt. Care este consilier ELBIT. E clar că cine a conceput întreaga inginerie, a vizat un comision cu totul și cu totul neobișnuit, de circa 20% din valoarea estimată a aparatelor de zbor, iar dacă autorul este Michael Schmidt, e de rău. Pentru că bănuielile se vor concentra din nou asupra președintelui, care nu prea are cum să explice întregul lanț de coincidențe.

Michael Schmidt a fost încă din capul locului un fel de călcâi al lui Ahile. Călcâiul vulnerabil al lui Klaus Iohannis. Le reamintesc cititorilor – și e bine să aibă în vedere și procurorii, deși unele fapte s-au prescris – că atunci când a venit la București, pentru a prelua coducerea PNL și a candida apoi pentru funcția prezidențială, domnul Klaus Iohannis a locuit într-un apartament de lux pus la dispoziție de Michael Schmidt. Și a circulat cu o limuzină albă BMW, nou nouță, pusă de asemenea la dispoziție de omul de afaceri. Aceste vulnerabilități nu au fost niciodată declarate și, deci, nici nu au fost recunoscute de către președintele Klaus Iohannis.

Mă apucă amețeala când mă gândesc ce se va petrece când acest veritabil scandal se va internaționaliza și când presa de investigații nu numai din România, ci și din Austria și Germania, se va pune în mișcare. Furnizându-le muniție procurorilor doamnei Laura Codruța Kovesi, care pare din ce în ce mai decisă să-și ia revanșa împotriva lui Klaus Iohannis, care a pulverizat, de voie, de nevoie, tandemul cu Florian Coldea. Adică tandemul SRI-DNA.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Citiți și:
Gheorghe Piperea: „Iohannis a oferit cetățenilor încă un motiv temeinic de demitere prin referendum”
Iohannis a executat necondiţionat cererile SUA şi ale Bruxellesului

 

yogaesoteric
3 martie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More