Operațiunea Popeye – un program de modificare a vremii în timpul Războiului din Vietnam realizat de armata SUA și CIA
Operaţiunea Popeye a fost un program clasificat de modificare a vremii în Asia de Sud-Est în perioada 1967-1972. Operaţiunea a avut loc în timpul Războiului din Vietnam şi a fost folosită pentru a însămânţa norii cu scopul de a declanșa ploaie și de a prelungi perioada musonului Est Asiatic.
Norii au fost însămânţaţi cu iodură de argint şi iodură de plumb, rezultând în zonele vizate o prelungire a musonului cu o medie de 30-45 de zile. Fostul secretar american al apărării, Robert S. McNamara, a fost conștient de faptul că ar putea exista obiecții ridicate de comunitatea științifică internațională, însă a declarat într-un memoriu adresat președintelui, că astfel de obiecții nu au constituit în trecut puncte de plecare pentru prevenirea activităților militare considerate a fi în interesul securității naționale a Statelor Unite.
Programul de modificare a vremii cu ajutorul substanţelor chimice a fost realizat din Thailanda peste Cambodgia, Laos și Vietnam și ar fi fost sponsorizat de către secretarul de stat Henry Kissinger și CIA, fără autorizare. Secretarul Apărării, Melvin Laird, a negat categoric în faţa Congresului american că ar exista un program de modificare a vremii.
Citiți și:
Arma supremă de distrugere în masă: controlul vremii
HAARP controlează uraganele
yogaesoteric
14 decembrie 2017