Pacea peste o lume ca un vast cimitir

Dacă începeți o discuție despre problema Ucrainei, ar fi bine să o faceți cu o hartă în față. Eventual, să fi făcut câteva drumuri în Bucovina de Nord și Herța, vechile teritorii românești smulse de Stalin, și să vorbiți cu românii de acolo. Dacă vă cunosc și au încredere să-și deschidă sufletul. Altfel, vor spune generalități, întrucât climatul de frică și suspiciune e generalizat.

Este necesar să spunem pe șleau: românii din Ucraina sunt supuși deznaționalizării forțate. Programele TV în limba română sunt desființate, școlile închise, preoții persuadați să nu mai țină slujbe în limba română și să treacă la o patriarhie inventată din pix de Poroșenko, fostul președinte, împreună cu filiala (globalistă a) Deep State-ului american, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului.

Mai știe cineva – că de reamintit nu reamintește nimeni – că Ucraina este singurul stat dintre vecini care a deschis focul pe timp de pace împotriva grănicerilor români, în 2004, în timp ce au mutat balizele de graniță și au adus vasele de luptă în apele teritoriale românești, în criza canalului Bâstroe?

Întrucât nu mai avem politică externă de multă vreme (faptul că Macron, aflat în criză electorală, anunță că va aduce trupe și armament pe teritoriul nostru mi se pare o umilință enormă), iar interesul național, inclusiv cel legat de românii din Ucraina, este subminat de interesele SUA și UE, totul arată că România este deja dizolvată ca stat de serviciile trădătoare și de o clasă politică impotentă (vedeți pozițiile politicienilor din ultimii ani, dar mai ales din ultima perioadă).

Este necesar, de asemenea, ca lumea să știe faptul că românii din Ucraina, abandonați de Țara Mamă, se agață de interesele altor minorități protejate de statele viabile: maghiari (în chestiunea școlilor) și ruși (în prezervarea limbii române în biserici).

Foarte pe scurt, cam asta este situația relațiilor cu cel mai ostil stat dintre vecinii României. Pur și simplu nu existăm ca opinii sau acțiuni în politica zonală, deși este vorba de frații noștri de sânge, aflați acolo dintotdeauna. E rușinos, dar aceasta este realitatea crudă.

Degradarea a fost accelerată masiv odată cu rebeliunea tefelistă denumită EuroMaidan, organizată de forțele globaliste (implicarea administrației sexomarxistului Obama este notorie), pentru ca Ucraina să fie scoasă din sfera de influență rusă. Actualul președinte Zelenski este un actoraș de comedie, un fel de Bendeac la meridian ucrainean, despre care am făcut o analiză la momentul în care a fost ales. Ca și Johannis, personajul nu-și aparține sieși.

Mutatis – mutandis, este ca și când Rusia ar susține o revoluție care să aducă Mexicul în sfera de influență rusă. Apoi să strige că e dreptul poporului mexican la autodeterminare și să aducă armament în țară, ca să apere „cuceririle revoluționare”, iar statele din apropierea Mexicului să fie împănate cu baze militare rusești.

Cum credeți că ar reacționa SUA?

Răspunsul este simplu: ca în cazul Crizei Rachetelor din Cuba, din 1962. Dacă Hrusciov (ucrainean, apropos) și-ar fi montat rachetele nucleare în bazele în curs de construcție de pe insulă, SUA ar fi fost desființată ca mare putere și comunismul ar fi fost biruitor în lume. Practic, Lumea Liberă s-ar fi surpat în câțiva ani, dacă ar mai fi rămas ceva după un război atomic.

SUA și-a apărat atunci nu numai locul geopolitic de mare putere mondială, ci însăși dreptul la existență ca stat. Iar pentru asta, nimic nu ar fi fost prea puțin.

Ucraina este, astăzi, Cuba Rusiei. Nu mai intru în considerații istorice asupra a ce înseamnă Kievul pentru statalitatea și cultura rusă dintru începuturi, că lumea recentă nu prea mai are timp de istorie decât pe jocurile de calculator. Dar, de facto, până în 1991, Ucraina nu a existat ca stat.

Acum uitați-vă pe hartă și imaginați-vă ce ar însemna pentru existența Rusiei ca stat divizii de tancuri și lansatoare de rachete la câteva sute de kilometri de Moscova, iar Ucraina asociată a NATO. Pentru Rusia ar fi sfârșitul nu numai ca putere zonală, dar ar însemna extincția ei statală. Situația este în oglindă cu Criza Rachetelor din Cuba pentru SUA. Diferența o fac bazele americane aflate pe teritoriul statelor din defunctul Tratat de la Varșovia.

Rusia, care are, oficial, aprox. 20% etnici ruși în Ucraina, întreține conflictul separatiștilor din zona Donbas ca măsură de prevenție și cere, în plus, revenirea la statu quo-ul de dinainte de 1991 pentru România și Bulgaria. Evident, asta nu-i interesează în mod special, singura lor preocupare majoră este ca Ucraina să nu fie parte activă a unei puteri ostile. Are nevoie de garanții de securitate.

E un truism faptul că Rusia nu a pierdut niciun război de apărare cu imperiile care au încercat să o cucerească (Napoleon, Hitler) grație distanțelor teritoriale enorme, imposibil de acoperit logistic, mai ales iarna.

Dar, să revenim la prezent

Franța, care a rămas cea mai mare forță militară a UE și preia președinția acesteia, vorbește prin gura unui gerontofil globalist, Macron, care face declarații flamboaiante, pentru publicul lui de progresiști.

SUA are parte de o administrație condusă de un tataie senil, o altă marionetă pusă prin fraudă să conducă o mare putere mondială la amurg, un imperiu decadent decimat de corectitudine politică și sexomarxism, cu o armată în care au pătruns, la nivel de ofițeri activi, psihotici nesiguri asupra sexului lor. Din păcate, SUA își exportă ideologia globalistă în toate țările din sfera lor de influență, inclusiv în statele cu populație conservatoare, cum este România.

Într-o lume normală, Sleepy Joe ar fi fost lăsat să se joace cu lopățelele pe o plajă a unui sanatoriu de lux din Hawaii, nu să aibă acces la butonul nuclear.

În context, este problema Ucrainei o prioritate pentru România?

Interesul național al țării ar fi – îmi permit să spun asta întrucât nu am avut și nu am funcții în stat – ca proaspătul stat ostil Ucraina să se dezintegreze, iar astfel regiunile istorice pe care le deține să poată reveni la Patria Mamă (inclusiv Sudul Basarabiei), iar elementul românesc să supraviețuiască.

Poate că sună cinic, dar cred că nu există patriot care să nu dorească revenirea Basarabiei și a teritoriilor aflate în Ucraina, la matcă. E drept că o astfel de oportunitate ar fi sigur ratată de ratații locali din servicii, armată și politică.

Este oare înțelept ca românii să intre într-un posibil conflict de partea NATO și a Ucrainei, contra Rusiei? Ar fi, cred, absurd, ca fiii noștri și populația civilă să moară și/sau să suporte un răspuns armat, de dragul unui stat ostil României și românilor, doar pentru susținerea interesului globalist. Care este unul singur: haos mondial organizat. Am văzut cu toții coordonarea perfectă în țările introduse în Covid Zone – în special în spațiul Euroatlantic.

Din acest punct, există îngrijorări mari asupra mersului evenimentelor.

În primul rând, odată cu toată prăbușirea narațiunii covid, corporatocrația globalistă are de ales între a-i fi distruse elementele de control asupra statelor (servicii, politică, presă) prin devoalarea completă a întregii minciuni, sau distragerea și focusarea atenției spre un rău mult mai mare.

Doar printr-un război (mondial) ar putea ieși din situația dezmembrării plasei covid. Desigur, ar putea fi și un element de șantaj: preferați să vă fie luate drepturile fundamentale și să fie continuată minciuna (la care veți consimți voluntar), sau să aveți parte de război?

În continuare, este necesar să includem elementul cel mai important: China. A devenit cea mai mare economie a lumii iar covidul nu a afectat-o economic atât de drastic precum pe concurente. China începe să conducă dpdv tehnologic planeta, iar tehnologia se răsfrânge, cum știm, în armată. Pretențiile Chinei de a face jocurile în Pacific peste capul SUA, inclusiv cele aspra Taiwanului, nu mai pot fi oprite. În mod normal, SUA și Europa – în care includ Rusia pe modelul lui de Gaulle „de la Lisabona la Vladivostok”, ar fi necesar să contrabalanseze această primă putere mondială în devenire. Dar ce mai este „normal” astăzi?

Politica milenară a Chinei este a păianjenului. Țese cu mare răbdare o plasă de mătase în care victima, până la urmă, va fi prinsă și atunci se va repezi asupra ei. Sfârșitul e invariabil fatal.

De aceea nu cred că, în cazul unui conflict, China se va poziționa de partea Rusiei. Știe foarte bine că un război NATO – Rusia, două forțe istoric creștine, ar duce la eliminarea completă a acestor puteri, lăsând calea deschisă unei Noi Ordini Mondiale sub puterea chineză, cel mai mare stat ateu al lumii. Nimeni nu-i va putea rezista, iar implementarea mondială a sistemului de credit social va însemna sfârșitul Libertății și al Persoanei, topirea tuturor oamenilor într-o turmă informă de tip asiatic.

Or, acest deziderat odată realizat ar însemna întronarea lui Antihrist peste întregul Pământ, ca un „izbăvitor” peste o lume fumegândă.

Vor fi dezlegați câinii războiului [mondial] sau va învinge înțelepciunea?

Numai Pronia știe aceasta. Noi, creștinii, nu putem face altceva decât să „ne rugăm pentru pacea lumii”, primul îndemn din Ectenie. Și să acționăm pentru asta.

O pace în Hristos, evident, nu o „pace” falsă, denaturată de minciună, peste o lume ca un vast cimitir.

Autor: Iulian Capsali

Citiți și:
Ucraina e susținută de țările cărora le-a furat teritorii și guvernul mondial simulează apărarea suveranității ei
Distopia digitală accelerează în timp ce toți ochii sunt țintiți pe Ucraina

 

yogaesoteric
23 mai 2022