O mână de oameni și o icoană!

Am intrat ieri într-o biserică!

Marți, de obicei, îl vizitez pe Sfântul Ioan Botezătorul, la el acasă! Pentru că el leagă Vechiul Testament de cel Nou! În legea Harului!

Pictat pe un perete, de-a dreapta altarului!

Mă duc, mă așez pe un scaun și-l întreb ce mai face. Daca mai poate, daca mai vrea să vorbească cu noi, ăștia păcătoșii!

Lângă el, pictura Mântuitorului! Judecătorul! Nu cer nimic! Doar mă uit la El! El, în marea Lui compasiune, se uită la mine! Nu-și întoarce capul, să nu mă mai vadă. Multe păcate! Ale mele! Cu gândul, cu vorba, cu fapta! O sumedenie! Mai ales în ultimii doi ani, când am suduit mai abitir ca un pușcăriaș rus fără votcă. Cât pentru o viață. Eu mă uit la El și El se uită la mine.

Nu zicem nimic. Doar stăm! Tăcere! Plină de cuvinte. Doar inima mea vorbește într-o limbă pe care încă nu am înțeles-o pe deplin. Nu am știut de ce inima e atât de vorbăreață în fața Lui! Și cum?! Nu știu! Dar cu siguranță El înțelege tot ce-i spune inima, independentă de rațiune!

Rațiunea cere dreptate! Pentru noi toți. Inima cere compasiune! Rațiunea cere pedeapsă pentru orori, inima cere îndurare! Rațiunea cere să fie făcută plata pentru pătimirile neamului, inima cere iertare pentru că am fost parte la tot!

Nu mai înțeleg nimic!

În tăcere, Îl întreb dacă mai putem. Și El, și noi. Să trăim în iad, să suportăm ce a venit peste noi. Parcă zâmbește și spune: „Trei zile în iad pentru o eternitate de iubire și lumină!”.

Cred că nu a fost mult. Aproape a trecut. Și pe noi ne-au vândut cei care ar fi fost firesc să ne apere. Și pe noi ne-au torturat învățații neamului. Și nouă ne-au dat oțet în loc de apă, prin spitalele alea întunecate. Și pe noi ne-au îngropat în țarina sângelui, în saci negri.

Am înțeles că asta e Calea! Alta nu există! „Vă vor prigoni!”, a spus cândva El. Și au făcut-o! Ai noștri!

Dar a trecut! Așa cum Botezătorul striga în pustie, am strigat și noi! Când au pus „străjeri la mormânt”! Dar și atunci, în noaptea aia neagră, din 2020, piatra mormântului s-a rostogolit și Lumina ne-a înveșmântat sufletele cu bucuria Învierii! Ne-a dat putere să ajungem în zilele astea.

A trecut, zic eu! Mulțumesc!

Pentru cele grele! Crucea Ta ne-a dus pe toți! Nu noi am dus Crucea!

De undeva parcă, o voce și un fâlfâit de aripă în zbor: „O mână de oameni și o Icoană!” E suficient!

Pentru un neam, peste care Maica Domnului și-a întins Acoperământul Sfânt! Și El, care ne-a făcut pruncii ei! De acolo de pe Cruce! Când se ducea să rupă ușile iadului!

Abia acum am auzit cum s-au smuls! Pentru că l-am trăit toți! Abia acum am înțeles de ce El ne-a spus: „pacea Mea o dau vouă!”, „nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi.”

Și a venit!

Doar cine nu a vrut, nu L-a cunoscut! Pentru că El Este! În inima și în sufletul fiecăruia dintre noi! Până la urmă Îl vom cunoaște toți!

Asta e singura Cale!

Doar că încă nu am înțeles! Mulți dintre noi!

Este timp! Să-i dăm timpului timp să le așeze pe toate! Fără îndoială, fără ură, fără dezbinare! Doar cu iertare!

E suficient! Să nu uităm că raiul a fost deschis cu un tâlhar! Putem să fim noi toți acela! Doar să mărturisim!

Autor: Zoe Dantes

Citiți și:
O icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la o biserică din Cluj-Napoca a început să lăcrimeze a doua zi după sărbătoarea națională a României
Psihoza covid-19: Cum poți înnebuni o planetă întreagă

 

yogaesoteric
23 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More