Până la cipuri, uite că am ajuns la tatuaje cu codul QR și la certificatul covrig-19
Zilele acestea mă tot gândeam la acei oameni preocupați de apocalipsă și care fac ei pe clarvăzătorii: că cipurile, că satana este în card, că tehnologia este satanistă etc. Da, mă gândeam la ei pentru că până la cipuri, uite că am ajuns la tatuaje cu codul QR de la certificatul acului covrig-19. Nici ei nu ai prevăzut asta. Lăsând gluma deoparte, mă gândeam serios la cuvintele din Apocalipsă.
„Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.”
Până mai acum câteva luni nu intram în magazine până nu te scana „medicul” de la firma de pază. Îți punea termometrul pe frunte sau pe mână. Acum nu poți să ieși din țară până nu prezinți certificatul „vieții”. Acum unii s-au apucat să își tatueze pe mână codul QR. Deci până nu îți scanează mâna nu intri în magazine, nu ieși din țară, nu cumperi, nu vinzi.
Sigur că doar Dumnezeu știe cât timp mai este până la cea de-a doua venire a Domnului, iar aceasta ține numai de noi. Dar tot ceea ce s-a petrecut în această pandemie ar fi necesar să ne fie o lecție: aceea că efectul de turmă este ridicat la nivel înalt și mulți fac ceea ce fac alții pentru că … „așa se cere”… Nu mai suntem oameni și ne dezumanizăm pe zi ce trece. Suntem doar niște numere, subiecți, cazuri, orice altceva, numai oameni nu. Oameni bolnavi nu mai pot intra în posesia tratamentelor dacă nu se înțeapă și, culmea, apoi tot își fac testul de fiecare dată.
Chiar dacă mulți nu sunt convinși de siguranța vaccinului, tot ajung la acest pas pentru că „nu pot să”… Asta nu mai este medicină. Când te rănești într-un fier ruginit mergi la medic pentru vaccin antitetanos. Acolo nu te obligă nimeni, dar îl faci pentru că știi ce riscuri presupune infecția cu bacteria Clostridium tetani.
În schimb, în cazul de astăzi, mulți fac acest act medical pentru a nu fi privați de anumite beneficii sau drepturi. Așa ne va înșela și diavolul. Când va fi vorba să alegem ceea ce este drept și corect, ne va duce pe muntele imaginației și ne va arăta toate împărățiile lumii și slava lor. Și apoi va zice: Acestea toate ți le voi da ție, dacă vei face ca mine. Dar dacă nu vei face așa, nu vei mai putea să mergi în țări străine, nu te vei mai bucura de frumusețile altor țări, nu vei mai cumpăra, nu vei mai vinde, nu vei mai merge în concedii, nu vei mai intra acolo unde este voie bună.
Și atunci ce vom răspunde? Vom prelua efectul de turmă sau vom alege drept?
Autor: Cornelius Florin Stoica
Citiți și:
În 2021, semnul fiarei intră pe ultima turnantă: ANAF – bănci / recensământ / buletin biometric / vaccinare cu paşaport de imunitate
The Telegraph: Cine crede că „certificatul covid” ar fi o măsură temporară se păcălește singur
yogaesoteric
20 octombrie 2021