Până la limita timpului fiecăruia

În Grecia face furori o nouă modă: delațiunea. Statul grec, în disperarea sa de a controla până și cele mai insignifiante sume de bani, a venit cu o inovație de-a dreptul perversă: bonusarea celor care pârăsc posibilele cazuri de evaziune fiscală. Pentru aceasta s-a dezvoltat chiar și o aplicație pe telefon care să faciliteze transmiterea cu ușurință a delațiunilor și prin intermediul căreia să fie bonusați cei care se află la originea unei reclamații finalizate cu succes. Vi se pare suficient de distopic? Așteptați puțin.

Când am auzit că, la un moment dat, ciudata aplicație a fost cea mai utilizată din Grecia, am înțeles exact noțiunea de perversitate. Un cunoscut care lucrează în structurile superioare ale puterii grecești mi-a spus că autoritățile nu se așteptau la un asemenea succes și că acum suplimentează masiv schemele de personal ale structurilor de control astfel încât să ofere cât mai rapid feedback celor care au reclamat. Lansată cam pripit, aplicația obligă statul elen să cerceteze nu doar cazurile majore de „evaziune” ‒ care oricum nu sosesc prin intermediul aplicației ‒ ci pe cele minore. Astfel, au fost reclamați pescari că-și vând fără bon fiscal peștele pe care-l pescuiesc dimineața, au fost reclamate mici magazine că vând cafea pe cash, fără să mai treacă banii prin gestiunea contabilă sau mici agricultori din zonele rurale că vând portocale, ulei de măsline sau alte produse „la negru”. Vă dați seama cum este expusă micimea lumii în care ne cufundăm fără să ne dăm seama.

Românii au impresia că grecii sunt „pâinea lui Dumnezeu”, iar asta prin perspectiva concediilor pe care și le fac acolo. Ideea e că este necesar să-i cunoști de aproape pentru a înțelege negura pe care și-o ascund destul de bine în relația cu clienții. În realitate, grecul are și o parte extrem de întunecată. E capabil să te ucidă pe la spate fără a-și face probleme morale deosebite. Asta desigur, deoarece totul e justificat de interesul său. Într-adevăr, nu e atât de animalic precum rusul întărâtat, dar are o răutate extrem de perversă. De aceea politicul de la ei speculează această latură întunecată a grecilor pentru a-i arunca într-o râpă fără fund.

Ajuns aici, orice om normal se va întreba dacă măsurile respective au vreun sens. În mod evident, nu. E greu de imaginat că gravele dezechilibre ale economiei grecești stau în pescarul care abia își duce existența pescuind din ce în ce mai puțin pește. Toată lumea știe că nebunia vine dintr-o corupție inimaginabilă a clasei politice grecești, obișnuită să trăiască din ajutoarele occidentale. Pentru a nu intra sub influența URSS, SUA a fost necesar să subvenționeze economia și politica Greciei. Astfel, țara a cunoscut o nemeritată bunăstare. Așa cum bunăstarea Germaniei de Est era datoria tuturor statelor din lagărul socialist, la fel bunăstarea statelor de frontieră era datoria SUA. Iar grecii au știut să profite cu o abilitate demnă de țeluri mai bune.

Picajul comunismului a găsit Grecia într-un setup economic dezastruos, însă interesele SUA erau cele de menținere a centrului de gravitație de dinainte de Războiul Rece. Cu toate că ajutoarele au scăzut, s-a mai putut profita de ele, iar ultima concesie făcută Greciei a fost integrarea sa atât în Uniunea Europeană, cât și în zona EURO, cu toate că fundamentele economice îi erau falsificate din cap în coadă. Astfel, ajutoarele americane au fost înlocuite cu fondurile europene, mult mai bine supravegheate și mult mai restrictive. Totul a culminat cu dezastrul în care-a intrat Grecia în 2008, dezastru din care n-a mai ieșit. Ca ieșire s-a dat soluția clasică, aceea a privatizării celor mai bune active ale statului, a găinilor cu ouă de aur. Astfel s-a făcut rost de un oarecare capital pentru a plăti dobânzile ajunse la scadență, doar că nimeni nu a înțeles consecința logică, anume aceea că statul grec nu va mai avea bani pentru a-și susține plățile viitoare. Plătești acum vânzând activele cele mai valorase, dar din ce vei plăti în viitor întrucât tu nu mai ai nici surse de venit? E o întrebare pe care ar fi putut-o pune chiar și un copil.

Este important să ne uităm cu atenție la Grecia, deoarece fix aceeași traiectorie o avem și noi. Dacă ar fi să judecăm la rece, ceea ce nu vi se spune de către autorități este că, în termeni reali, România înregistrează excedent bugetar. V-ați trezit? Știu, veți spune că sunt nebun în condițiile în care toată lumea vorbește de gaura din Buget. Păi ce-i cu gaura aia? Așezați-vă, vă rog, pe scaun ca să înțelegeți pe îndelete care-i problema. România a dat peste 3,5% din PIB ca ajutoare ascunse Ucrainei. De asemenea, a suplimentat bugetul armatei, dar și-a luat și un angajament de înarmare care, cu totul, se duce tot spre vreo 3,5% din PIB. Cu alte cuvinte, aproximativ 7% din PIB a fost făcut praf de nulitățile Ciucă, Ciolacu sub directa oblăduire și îndrumare a Plăvanului. Înțelegeți șmecheria? Ați economisit nebunește, v-ați asumat prețuri aberante pentru ca nemernicii să cheltuiască pe interese care n-au de-a face cu țara noastră și tot să ne bage în groapă. Groapă pentru care ne acuză tot pe noi! Aceste cheltuieli însă nu sunt singurele. Mai țineți minte când nulitatea Cîțu, alături de gușterii din uSR(I) a făcut cu de la sine putere un jaf de peste 2 miliarde de dolari cu achiziția de vaccinuri care acum sunt distruse? Unde credeți că ne duc aceste jafuri repetate? E logic să ne uităm ca proștii la imensa gaură bugetară, dar poate că a venit timpul să înțelegem cum structura locală de corupție s-a raliat celei mondiale, astfel încât acum mafia de-aici fură fără absolut nicio frică. Mai țineți minte baronii roșii? Ar fi cazul să începeți să plângeți după ei întrucât, în materie de corupție, ăia erau la nivelul „arici pogonici”.

De ce vă spun toate acestea? Pentru că noi suntem doar cu un pas în urma Greciei în ceea ce privește măsurile fiscale aberante. Ciolacu tocmai ce-a interzis cash-ul, iar toată propaganda îi face o imagine de cavaler cum că „de ce să ne îngrijorăm că nu putem să plătim mai mult de 5.000 de lei în condițiile în care românul câștigă în medie 4.000 de lei?”. Păi de-aia să ne îngrijorăm, jigodiilor, pentru că mințiți înfiorător! Aici nu e vorba numai de românul mediu, pentru că românul mediu nu există. Există în schimb românul care câștigă 20.000, 30.0000 euro/lună, dar și românul care se descurcă în limitele minimului pe economie. Media nu există decât în statistică, jigodiilor. Unul care e așezat cu o fesă pe gheață și cu una pe o plită încinsă, statistic o duce bine, dar practic urlă de durere! Și aici nu e vorba doar de salariați.

Cunosc afaceriști mici care rulează exclusiv cash. Mici magazine ‒ inclusiv la mine la țară ‒ își țin cash-ul în casă. De ce? Pentru că au rulaje mici. Preferă să plătească cash deoarece astfel iau marfă mai ieftină. Se spune că „e corect ca oamenii de afaceri să lucreze doar prin bancă”. Zău? Atunci desființează comisioanele bancare și înființează oficii până-n cea mai amărâtă comună.

Știți ce înseamnă bancarizarea micilor afaceri? Moartea lor! Să vă explic. Micul magazin din imaginara comună „Cocârlații din deal” lucrează acum numai cu cash. Vinde pâine pe care-o plătește cash șoferului care i-o descarcă și merge o dată pe săptămână la oraș ‒ situat, să spunem, la 50 km ‒ pentru a se aproviziona cu marfă în valoare de 10.000-15.000 de lei. Plătește totul cash și ăsta-i ritmul afacerii sale. Ce se schimbă? În primul rând omul nostru este necesar să-și deschidă cont la bancă, cont care-l va costa 50 lei pe lună. Apoi este necesar să ia un card care, de asemenea, are un „cost de întreținere”. Mă rog, să presupunem că are un pachet astfel încât tot costul va fi de 50 de lei pe lună. Doar că în acea comună amărâtă, oamenii plătesc cash deoarece sunt sume mici și le e mai ușor. Dacă-s pensionari cărora le aduce poștașul pensia, înțelegeți situația. Astfel, omul nostru va fi nevoit ca, anterior mersului la aprovizionare, să depună banii în cont pentru a-i avea în „mijlocul modern de plată”, cardul. Altă nebunie, deoarece dacă mergi cu cash la ghișeu ți se iau comisioane de cash. Alți bani, altă distracție. La sfârșitul fiecărei luni, va fi nevoit să facă din nou coadă la bancă pentru a-și scoate extrasul. Fără exagerare, omul respectiv va cheltui cu banca până la 500 de lei în plus pe lună (cuantificând comisioanele, benzina suplimentară, timpul pierdut ș.a.m.d.). Cât credeți că se câștigă dintr-un magazin amărât de țară? Cel mai probabil, „investitorul” care lucrează împreună cu întreaga familie abia reușește să facă un minim pe economie pentru fiecare dintre cei care întrețin afacerea. La suma asta, să mai dai 500 de lei pe bancă, e jaf!

În mod cât se poate de evident, toate măsurile mărețe nu vor face altceva decât să scufunde afacerile mici, așa cum idiotul de Boc le-a scufundat cu forfetarul. Iar asta va deschide un nou front mafioților internaționali care vor hali încă o bucată majoră din economie. În timpul crizei, v-am descris modul în care s-a extins rețeaua Lidl în sud-estul Europei: printr-un credit de la Comisia Europeană cu o dobândă subunitară. Asta în timp ce magazinele locale, dacă reușeau să se împrumute la 15%-20%, se considerau norocoase. Cum să nu fie o diferență de la cer la pământ între „retailul modern” practicat de marile lanțuri și cel „înapoiat” practicat de afaceriștii autohtoni, dacă doar din dobândă un mare lanț are un avantaj de 15%-20%? V-ați pus întrebarea asta? Dacă la un concurs, atleților ‒ cu excepția unora ‒ li s-ar pune pantofi sport făcuți din plumb și care au adeziv pe talpă, care ar fi probabilitatea ca aceștia să câștige cursa în fața privilegiaților care aleargă cu pantofi ușori ca fulgul? Înțelegeți situația?

Problema României este cumva similară Greciei, cu o singură diferență: în timp ce la greci mafioții locali fură de sting, faultându-i de multe ori chiar și pe cei internaționali, aici mafioții externi fură de sting, în timp ce structurile pur locale de corupție abia dacă iau câteva firimituri și tremură amarnic pentru asta. Desigur, este nevoie să înțelegeți că există structuri locale de corupție extrem de prospere, dar ele este necesar să fie asimilate celor internaționale, deoarece sunt cărăușii și protejații acestora. Oare de ce s-au înfundat dosarele Microsoft și EADS?

În ciuda dezastrului în care-am fost aduși de participarea la înarmarea Ucrainei, încep să vină scadențele. România este necesar să mai plătească încă 50 milioane de euro ca parte a efortului european comun de sprijinire a Ucrainei. Cu alte cuvinte, după ce am dat miliarde bune ajutând direct Ucraina, acum trebuie să plătim și „efortul european”. Înțelegeți nebunia? Asta pentru ce? Pentru ca o nulitate precum Ciolacu să se mândrească deoarece a obținut de la Zelenski măreața indulgență că românii din Ucraina vorbesc românește? Asta după ce preoții români sunt băgați în pușcărie și torturați pentru că își practică religia? Și după ce au fost desființate școlile în română, chestie care nu se practicase nici măcar în timpul URSS?

După cum bine remarcați, urmăm calea Greciei. Ne vom izbi zi de zi de aberații din ce în ce mai mari și vom scuipa în sân sperând că „de-acum înainte ne vor lăsa în pace”. Greșit! Nu ne vor lăsa niciodată în pace, dar vor profita de dorința noastră de a fi lăsați în pace pentru a strânge din ce în ce mai tare jugul. Până când? ‒ vă veți întreba. Până la limita timpului fiecăruia.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Instituțiile de control, paralizate. Statul român știa că multinaționalele își ascund profiturile
Ilie Șerbănescu intervine tranșant în scandalul multinaționalelor care „plătesc” zero impozite. Soluția propusă de economist

yogaesoteric
3 decembrie 2023