Pandemia amplifică tulburările psiho-emoționale. Mai mult de 40% din adulții americani s-au plâns în ultimele 7 luni de anxietate sau depresie

Pandemia de coronavirus amplifică tulburările psihice, în special anxietatea sau depresia. Numărul adulților americani care au raportat crize emoționale recente a crescut semnificativ, au declarat cercetătorii din domeniul sănătății din SUA, potrivit The New York Times.

Cea mai mari creștere a frecvenței simptomelor s-a înregistrat în rândul tinerilor adulți, sondajul realizat acoperind toate grupurile rasiale și etnice, sexele și vârstele, a informat dr. Anjel Vahratian, director asociat la Centrul Național de Statistici în domeniul Sănătății (NCHS).

În rândul adulților cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, procentul celor care au raportat anxietate sau simptome depresive în săptămâna precedentă sondajului a crescut până la 57% la sfârșitul lunii ianuarie, de la 49%, cât era în august 2020. În general, 41,4% din toți adulții au raportat tulburări emoționale la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, în creștere față de 36,4% în august.

Au fost extinse restricțiile sociale, au fost puse limite afacerilor, izolarea și problemele legate de ocuparea forței de muncă – toate acestea sunt asociate cu creșterea problemelor de sănătate psiho-mentală”, a spus dr. Anjel Vahratian.

Numărul americanilor care solicită asistență medicală pentru probleme de sănătate psiho-mentală a crescut în timpul pandemiei, în luna februarie 24,8% dintre adulți spunând că primesc tratament, în creștere față de un procent de 22,4%, în august. Dar și numărul respondenților care au spus că au nevoie de consiliere și nu au primit-o a crescut, de la 9,2% la 11,7%.

Datele, raportate de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, se bazează pe un sondaj reprezentativ realizat în rândul a zeci de mii de americani.

Citiți și:
Efectele măsurilor anti-covid. Experții anticipează o pandemie de tulburări psiho-mentale în rândul tinerilor. În România pare a fi început deja
Psihicul uman în pandemie. Cum se va transforma omul

 

yogaesoteric
15 decembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More