Parazitarea Statului de Drept – o practică «la lumina reflectoarelor» în România… (2)


Sau cum găștile transpartinice și transnaționale cumpără putere la bucată pe sub nasul tău


Citiți prima parte a articolului

 
Christina Stihhi

A doua prezență suplimentară în Consiliul Export Club este avocata Christina Stihhi. Între 2006 și 2009 Stihhi devenea membru fondator și CFO al KMU Advocate e.V. – Asociația pentru dezvoltarea schimbului de informații între întreprinderile mici și mijlocii austriece și românești, asociație publică austriacă, apoi colaboratoare cu firma de avocatură Dr. Alfred Boran din Viena, fondator și tax lawyer al Mutz și Asociații, firmă de consultanță româno-austriacă, toate acestea via insula paradisiacă Malta unde, inimoasa avocată prestează de zor ca manager asociat la firma EAPP. Și pentru că în țară trebuie avută și carte de muncă undeva, Christina Stihhi declară punctul de lucru la… firma de avocatură Boștină și Asociații. Ne putem închipui că persoana este pusă la înaintare să semneze, având atâta competență, o serie de documente generate prin Asociația EC, unele mai reci ca altele. Este de largă notorietate faptul că din 2014, DNA l-a călcat pe administratorul acestei firme, avocatul Doru Boștină, pentru suspiciuni rezonabile în ceea ce privește implicarea sa, în 2008, ca intermediar (sau ar trebui să spunem lobby?) în afacerile Microsoft și EADS. Se pare că avocatul lobby-ist are în diplomatul său date grele despre nu mai puțin de 40 de nume din politica românească dar și de peste hotare, deși în Germania, de anul trecut, a cam fost aruncată batista pe țambal, cel puțin pe afacerea EADS, probabil și la inițiativa omului de afaceri Ion Țiriac, suspectat de a fi implicat și el în această poveste. Mai mult, Doru Boștină i-a fost avocat și lui Fathi Taher, ceea ce închide frumos triunghiul Boștină-Taher-Teaha.

Posibil foarte captivante devin în acest context și alte activități ale membrilor Asociației Export Club. Este vorba, printre altele, despre colaborările avocatei Stihhi cu zona austriacă și germană, relațiile profesionale excelente ale lui Alex Todericiu cu aceeași zonă, desele curse în Germania și Austria ale consilierului Macedonschi, nevinovatele afaceri ale colegului său din FDGR Brașov (și membru în Asociația EC B-B-B) Werner Braun cu firme subsidiare EADS Augsburg, afacerile lui Corneliu Teaha cu austriecii de la STRABAG, bursele în Austria ale medicului Smărăndache, managementul col. prof. univ. Titi Paraschiv de la Siemens și oportunitatea unor contracte de tip Smart City în orașe din România ori zâmbetul încurcat al fostei ministre Ecaterina Andronescu, cercetată în afacerea Microsoft. Și multe, multe altele …

Elocventă pentru modul de operare a ,,Clubuluiˮ este gala de decernare a premiilor Asociației EC B-B-B din 15 decembrie 2016. La care fiecare membru important al confreriei, pardon asociației, a luat în colimator câte o țintă preferată din arealul său de vânătoare, rostind câte un Laudatio. Astfel, Todericiu i-a luat în primire pe Alexander Asenbaum, CEO al firmei de servicii de contraspionaj și management strategic cu același nume, cu sediul central în Viena (cu subsidiare la Bogota și Teheran), pe Paul Drăgoiu managerul Building Support Services (în realitate specialist în inginerii financiare cu parteneri austrieci: pe obscurul Ronald Schwarzer (negustor de antichități și pietre prețioase) și pe directorul general Holzindustrie Schweighofer România, Dan Bănacu.

Pentru că înțelepciunea populară spune că „Nu iese fum fără foc”, nu ne putem reprima uimirea că fumul este foarte înecăcios, deși unii pelicani locali nu s-au sinchisit câtuși de puțin cine îi cumpără cu premii lucioase din partea Asociației Export Club. Dacă mai spunem că printre ei se afla chiar președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea și medicul Dan Grigorescu, fost consilier județean al PSD Brașov și actualmente președinte al Asociației Noul Spital al Brașovului, observăm că politica este, parafrazându-l pe Lenin, opiu pentru fraieri. Asociația Noul Spital al Brașovului este construită, se pare, după modelul de succes Export Club și a sucursalei sale, plantată de Macedonschi în Consiliul Județean Brașov, APDT (Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului). Iar pentru aceștia premiile Asociației Export Club au fost acordate chiar de… vicepreședintele-consilier local Cristian Macedonschi și mentorul său Alex Todericiu. În ciuda acestui fapt nu vom spune că este vorba de cumpărare de influență sau mituire, Doamne ferește! Atrage atenția inscripția de pe plachetele oficiale citat din „ilustrul” părinte al actualului președinte al Statelor Unite, Fred C. Trump: ,,Get in. Get in done. Get it done right. Get out.ˮ. Foarte sugestiv. Iar asta arată cât de orientați sunt membrii acestei grupări.

Faptul că Balul Vienez JW Mariott programat pentru 18 martie a ajuns la ,,venerabilaˮ vârstă de 11 primăveri, reprezintă un comunicat mai degrabă anost, într-o țară în care bugetul pe anul în curs este validat după ce s-au scurs deja două luni din acesta, unde ordonanțele de urgență pe probleme extrem de sensibile se dau în miez de noapte și apoi se abrogă prin alte ordonanțe de urgență, sub luneta Bruxellesului și al ambasadei SUA și cu Sebastian Ghiță de negăsit. Distracția este organizată în fiecare an sub „înaltele auspicii” ale Primăriei Vienei și ale Ambasadei Austriei la București, probabil pentru nobila reciprocitate de tip petrol contra hrană. Dar ceea ce e totuși un pic bizar este că Balul Vienez JW Mariott nu se desfășoară chiar în generosul salon al complexului hotelier Mariott, proprietate a lui Corneliu Teaha, ci direct în inima legislativului țării, Palatul Parlamentului. Păi vorba aceea: „Dacă e bal, bal să fie!”.

Coborând cu picioarele pe pământ, faptul că promovarea afacerilor bune în România e realizată la cel mai înalt nivel nu ne miră atâta timp cât oficiali ai statului nostru de cel mai înalt nivel ,,au dat cu nasulˮ sau cu „nașul” pe la înalte porți încă din primii ani de după ’89. Iar un cadru mai serios decât ambasada României la Viena, sub vigilenta organizare a ambasadorului României în Austria, Silvia Davidoiu, nici că se putea imagina. Totul pentru a răsplăti prin înalte distincții oficiale diverse personalități ale lobby-ului teuton în țara noastră. Un exemplu în acest sens este și ceremonia din 2013 prin care s-au acordat cu generozitate Stele ale României, inclusiv președintelui CA al OMV, Gerhard Roiss. Festivitatea s-a bucurat de o participare de excepție din partea oficialilor români, „oameni din popor”, animați de un nestăvilit imbold patriotic: Valerică Zgonea, strungarul ajuns președinte al Camerei Deputaților, „poetul” Varujan Vosganian sau Costică Niță, maistrul-inginer-seralist de la Uzina Tractorul, Brașov, la acea dată mare ministru al energiei în guvernul Ponta. Toți unul și unul, actualmente cu dosare penale, frecând ușile DNA-ului. Probabil cuprins de intense trăiri naționale, aventurosul grup din jurul Asociației Export Club s-a gândit să-și deschidă larg porțile pentru noi și prestigioși membri. Veți vedea că merită să-i trecem în revistă cum se cuvine!

 
Titi Paraschiv

Vom începe cu un universitar înzestrat cu numeroase talente, dintre care se distinge indiscutabil cel de afacerist. Pe numele său Titi, Titi Paraschiv. Absolvent al Academiei tehnice militare în 1988, Constantin Paraschiv apare ca profesor la Catedra de Informatică de la Universitatea Tibiscus din Timișoara, înființată în 2000. Interesant este că, într-un clasament realizat de Asociația oamenilor de știință din România Ad Astra în 2012, Universitatea Tibiscus ocupa un merituos loc… 742 din 800 posibile, cu trei articole publicate în 10 ani. Dom’ profesor apare brusc și pe statele de plată ale Universității Titu Maiorescu ca director al Institutului ISCDITM de cercetare de acolo. Nu credem că există incompatibilitate cu funcția de conducere de la Siemens pentru că, termenii cercetare și Titu Maiorescu = pleonasm! În anul universitar 2015-2016, col (r) prof. Titi Paraschiv este abilitat conducător de doctorat (cu trei locuri) la Facultatea de Mecatronică și Sisteme Integrate de Armament, Academia Tehnică Militară, în domeniul inginerie mecanică. De aici însă începe să miroasă a concurență neloială, cel puțin. Profesorul Titi „trage” din toate pozițiile! Contracte și parteneriate cu titluri pompoase pe care se duc mulți bani, mai ales pe sintagma: ,,asigurării necesarului de resurse umaneˮ cu o serie de instituții și firme private, inclusiv cu Academia Tehnică Militară, baza sa de „operațiuni specifice”. De notorietate sunt și parteneriate cu fundații fără nicio legătură cu cercetarea în domeniul său, spre exemplu SIBASI Societatea de Implantologie Basala Ibero Americana, Spania ori Imbiodent SL, Spania, denumirile fiind mai mult decât sugestive.

În 2016 pe domnʼ profesor îl întâlnim în plină acțiune sub formă de Business Developement Manager la firma Siemens AG Austria, așa cum îi șade bine unui universitar versat, povestind supărat în stânga și-n dreapta că primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, i-a respins propunerea de nerefuzat de a purcede la un megaproiect de tip smart city, pentru capitală. Pe românește, un program de amplasare a unor sisteme de tip Big Brother mascate sub forma unor afișaje inteligente, a unor senzori pentru iluminat public care să reducă risipa de energie electrică etc., cu monitorizare prin dispecerate amplasate în interiorul primăriilor.

A reușit însă la Alba Iulia, unde edilul Mircea Hava „a mușcat” din parteneriatul public-privat cu Siemens, care ar urma să facă proiectul și studiul, iar la umbra marelui partener are asigurări că va găsi finanțare pentru un buget alocat implementării proiectului, de câteva milioane bune de euro. Probabil în București finanțarea ar fi fost una modică, de doar câteva… zeci de milioane de euro. Dar, ghinion, ce să-i faci, cu toate că a fost lucru de echipă, „reduta” Firea nu a cedat. Asta cu toate că la operațiune au participat bunii săi prieteni și colegi din Asociația Export Club, Mircea Krips – consilierul Gabrielei Firea și însuși președintele Asociației Noul Spital al Brașovului, Alex Todericiu.

Dacă referitor la locul de muncă al dlui profesor Titi, compania Siemens AG, legăm în mod absolut întâmplător audierile de la DNA în scandalul Microsoft a grupului Claudiu Florică – Gabriel Sandu – Doru Boștină – Eugen Bejinariu – Silviu Hotăran, putem contura un grup de interese aflat suspect de aproape de cel din interiorul Asociației Export Club. Referitor la Mircea Krips sursele sunt fascinante: este fostul director comercial al RAAPPS și președinte la firma Primcom, fosta ICL Alimentara, care a moștenit de la regimul comunist nu mai puțin de 90 de spații comerciale în centrul orașului București.

Mircea Krips nu s-a sfiit să facă afaceri chiar cu RAAPPS (Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat) unde ocupa funcția de director comercial, condusă o vreme și de Eugen Bejinariu, prin firma pe care o controla împreună cu membri ai familiei sale, Krips Group, realizând astfel o mulțime de afaceri imobiliare. Mărturie pentru modul de operare marca Krips stă o afacere din anii 2006-2007 prin care Mircea Mocanu și Kristina Nițulescu, foști angajați ai RAAPPS, au beneficiat de un contract de închiriere mult subevaluat prin firma Krips Group, pentru un apartament ultracentral din proprietatea… RAAPPS. Mircea Mocanu, fost director comercial la Regie, era și președinte al Primcom, coleg acolo cu Mircea Krips căruia îi predase ștafeta la RAAPPS. Mircea Krips mai deținea o firmă, Krips Consulting din 2004, radiată în 2009 în urma unor neînțelegeri între asociați din cadrul firmei: Mocanu Mircea – administrator, Nițulescu Kristina Stela Sofia, Ogică Gheorghe, Teodorescu Diana Alina. Ciudat este faptul că în 2014, într-o plângere penală de pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 al capitalei privind contestarea unei soluții de neurmărire, intimați fiind Krips Mircea, Ogică Gheorghe, Krips Kristina Stela Sofia (fostă Nițulescu) apare și numele controversatului Bittner Alexandru – celebrul consilier al lui Adrian Năstase, pare-se partener de afaceri cu Mircea Krips. În 26.01.2016 instanța hotărăște joncţiunea procesuală a cauzelor la aceeaşi instanţă în acest proces și… cam atât. Dacă despre afacerile și combinațiile de top ale lui Bittner presa vremii a scris masiv, inclusiv cârdășia cu Puiu Popoviciu, Dan Besciu, Radu Dimofte și primarul Crin Halaicu, despre Gheorghe Ogică se cunosc mai puține lucruri. Colonelul Gheorghe Ogică era director economic în vremea regimului comunist, specializat în evidența patrimoniului Gospodăriei PCR. Servant credincios al tripletei de forță din perioada 1990-2004, Viorel Hrebenciuc, George Constantin Păunescu și Viorel Păunescu.

Un alt nume greu din structura Asociației Export Club B-B-B este falsul doctor în istorie Sorin Antohi, membru în Comitetul director al Fundației Soros. Încă de acum 11 ani studenții de la Universitatea CEU din Budapesta, finanțată de George Soros, semnalau posibilitatea ca Sorin Antohi, profesor la acea instituție de învățământ, să nu dețină titlul de doctor, așa cum declara oficial în documente publice acest personaj. La solicitarea unor publicații, Ministerul Educației din România a confirmat că nu există un ordin de ministru de acordare a titlului de doctor pentru Sorin Antohi. Mai mult, CNSAS conform dosarului nr. 12698, confirmase deja faptul că „profesorul” Antohi, alias Valentin, fusese dovedit „turnător” la fosta Securitate de dinainte de 1989. De altfel, conform unei decizii a Rectorului Universității Al. I. Cuza din Iași din 21.12.2000, Antohi fusese ,,exmatriculat de la doctoratˮ. Ca urmare a acestui scandal, Antohi și-a dat demisia din funcția deținută la Universitatea Central Europeană a lui Soros, după șase ani de fals în biografia profesională.

Pentru a ne face o imagine a modului de operare și a gradului de periculozitate a acestui personaj trebuie amintit faptul că, cităm: „Sorin Antohi este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și un marcant membru al societății civile, publicist în Revista 22, colaborator al săptămânalului Dilema și fusese propus de ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, să conducă falsa Fundație Publică Ungaro-Română Gojdu. Sorin Antohi a fost cooptat de Vladimir Tismăneanu în Comisia Prezidențială de Condamnare a Comunismului, însă s-a retras din această comisie în urma demascării trecutului său ca informator al fostei Securități. Un caz de tip «lupul paznic la oi»! Interesant este și faptul că Andrei Pleșu și H. R. Patapievici l-au acoperit mulți ani pe Sorin Antohi, în ciuda prevederilor legii. «Un caz de impostură fără precedent», cum îl califica Stelian Tănase. Sau, așa cum comenta politologul Vladimir Tismăneanu, după ce bomba imposturii lui Antohi explodase: «dl Antohi va putea să-și găsească în sine un drum care să nu mai fie unul chinuit și traumatic». În fața instanței sesizată de CNSAS, Sorin Antohi declara: «I-am turnat uneori, cu moartea în suflet, dar nu i-am trădat niciodată». No comment!”

Am fi tentați să credem că acela a fost finalul burlesc a unei ciorne pătate de istorie a României. Așa, cel puțin, a părut tuturor vreme de aproape opt ani de la acele evenimente. Timp în care personajul principal a înotat cuminte pe la fundul apelor tulburi. Când deodată, brusc, în 2014, istoricul aproape universitar apare fulminant, în calitate de organizator al unui eveniment care s-a dorit de o înaltă ținută științifică.

Despre ce este vorba? În perioada de „cumințenie”, sau de „răcire” dacă doriți, marele istoric ne-doctor Sorin Antohi a activat Asociația sa înființată din 2007, că doar tot e la modă să pătrunzi prin gaura cheii oriunde. Atrage însă denumirea și sigla acesteia, Orbis Tertius (A treia lume), o trimitere nedisimulată la adevărata lume, cea a băieților deștepți/isteți/șmecheri care din ’89 rezolvă orice ocazie de afacere cu patrimoniul statului sau cu banul public, neatent gestionat. Astfel camuflat, Sorin Antohi reîncepe un nou proiect de atragere a celor orbiți de lăcomie, mânați de dorință de glorie facilă ori interesați de socializare în scop de afaceri.

 
Sorin Antohi

Astfel, până la parteneriatul cu Asociația Export Club, tânăra clonă a creației lui Antohi, nu a mai fost decât un pas, cele două structuri urmând un parcurs de ridicare reciprocă la fileu, autosusținere și inginerii financiare, căpușând de zor instituții ale statului (în special din zona Iași-Neamț) prin reprezentanți din interiorul acestora care cădeau pradă în cascadă aparentului blazon promovat de Antohi&Co. Pradă bogată, nimic de zis: Casa Regală a României, Consiliul județean Neamț, TVR Iași, Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Național Iași, Radio România Cultural, Humanistische Akademie Berlin-Brandenburg, Editura Polirom ori Valvis Holding – aparținând omului de afaceri Jean Valvis.

Cu siguranță că mulți nici nu au observat oportunitatea de a se dedica operei de mecenat transpusă în finanțarea cu 20% din impozitul pe profit, conform informării aflate chiar pe flyer-ul conținând prezentarea Asociației Orbis Tertius. În malaxorul pus la punct de Antohi avea să cadă și cunoscutul specialist în gândire iudaică de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Moshe Idel, născut la Târgu Neamț în 1947.

Cu ocazia unei conferințe așa-zis internaționale, organizată de Antohi în 2014 cu bani de la Consiliul județean Neamț, finanțare aprobată în urma propunerii unui consilier PSD, Moshe Idel a fost făcut cetățean de onoare (în calitate de cercetător al Cabalei!?) alături de părintele Iustin Pârvu (se pare un apropiat al comunității spirituale evreiești și pe care nu l-a deranjat asocierea cu Antohi și compania). Iar dacă am spus companie ne gândim la clusterul format în jurul Asociației lui Antohi, format din Institutul de Studii și Cercetări Simbolice Iași, Asociația Lumina Moldovei Iași ori redacția din jurul revistei Trivium, toate de pură natură masonică.

În 2016 îl găsim pe Sorin Antohi în plină ofensivă culturală la Craiova, promovat de Teatrul Național Marin Sorescu într-o conferință și lansare de carte pe tema: Teoria României. O istorie critică a ideii de specific național. Despre ce specific național putea vorbi la mai bine de un sfert de veac de la revoluție informatorul ,,dr.ˮ Sorin Antohi, ne putem lesne da seama…

Revenind la ceremonia din 15 decembrie 2016 de la Asociația Export Club, un alt ilustru premiat în cadrul acesteia a fost și antreprenorul român Octavian Crețu. Este acționarul majoritar al companiei Romaqua Group SA, cel care a pus mâna pe resursa națională numită Borsec. A încercat în trecut, fără succes, să cumpere firmele din domeniul industriei de medicamente Sicomed și Biofarm. A intrat pe piața marilor investitori din România prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la FPS pentru societatea Comchim, distribuitorul prin care statul român avea monopol pe distribuția de produse chimice și materii prime pentru laboratoare, de pe vremea fostului regim. Omul de afaceri și ex-ofițerul acoperit Octavian Crețu preluase în noiembrie 2005 funcția de vicepreşedinte al Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu.

Surprinzător doar pentru unii este faptul că personajul este foarte priceput și la… operațiuni speciale. Împreună cu partenerul său de afaceri, Nicolae Palfi, l-a denunțat pe la DNA chiar pe Dan Voiculescu, susținând că a fost șantajat de către acesta din urmă. A avut și rolul de martor în dosarul Zambaccian în care Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare. În 2006 l-a înregistrat pe Adrian Năstase având asupra sa echipament special de înregistrare, aceste probe ambientale fiind cele mai solide dovezi din procesul intentat de DNA fostului premier.

Citiți a treia parte a articolului

Citiți și:
Avocatul Radu Chiriţă către magistrați: «Sunteţi doar o masă de manevră!»
Un senator român face acuzații grave: Peste jumătate din firmele străine nu au plătit niciun leu din redevențele datorate statului român
ANAF, hoția, hoții și distrugerea micului comerciant român

 

yogaesoteric
3 decembrie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More